saturat, ~ă a [At: PONI, CH. 146, cf 164 / Pl: ~ați, ~e / E: satura] 1 (D. sisteme fizico-chimice sau tehnice) Care a fost adus ori se află în stare de saturație (1). 2 (D. sisteme fizico-chimice sau tehnice) Care se află într-o asemenea stare încât nu poate forma compuși de adiție. 3 Care se află în stare de saturație (3).

SATURAT, -Ă, saturați, -te, adj. Care nu mai are valențe libere și deci nu mai poate forma compuși de adiție, care este adus în stare de saturație. În lumina difuză, înecată în aerul saturat de vapori de apă, conturul formelor se ștergea, ca într-o vagă pictură. BART, S. M. 95.

SATURAT, -Ă adj. (Despre un sistem fizico-chimic) Care nu mai are valențe libere; adus în stare de saturație. [Cf. fr. saturé].

SATURAT, -Ă adj. (despre compuși chimici) care nu mai are valențe libere; care se află în stare de saturație. ♦ vapori ~ți = vapori având densitate maximă pentru presiunea și temperatura la care se află; soluție ~ă = soluție cu o concentrație maximă pentru presiunea și temperatura la care se află. (< fr. saturé)

saturat a. se zice în chimie de lichidul în care s’a pus tot ce poate dizolva o substanță.

satura vt [At: MARIAN, PR. I, 15/32 / Pzi: ~rez / E: fr saturer, lat saturare] 1 (C. i. sisteme fizico-chimice sau tehnice) A aduce în stare de saturație (1). 2 A face să ajungă la saturație (3).

sătora v vz sătura

sătula v vz sătura

sătura [At: PSALT. HUR. 18^r/10 / V: (înv) ~tora, (reg) ~ula / Pzi: satur, (reg) saturez, ~r'ez / E: ml saturare] 1-2 vtr A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea Si: a (se) îndestula, (reg) a se sățui (1-2). 3 vt (Înv) A satura (1). 4 vr (Fig; astăzi mai ales îcn; adesea udp „de”, prin conjuncția „să”) A se simți sau a ajunge să se simtă (pe deplin) mulțumit, satisfăcut. 5 vt (C. i. dorințe, porniri etc.) A satisface (1). 6-7 vtr (Fig; de obicei udp „de” sau, rar, „cu”, conjuncția „să”) A ajunge sau a face să ajungă la o stare sufletească de suprasaturație, de plictiseală, de oboseală, de dezgust, de silă etc. (față de ceva sau de cineva) Si: (fam) a se sastisi (7-8). 8 vr (Îe) A se ~ (de ceva sau cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) sau a se ~ până în gât A ajunge să nu mai poată suporta ceva. 9 vr (Înv; îe) A se ~ de viață sau (reg, irn) a se ~ de toate A muri¹. 10 vr (Rar; îe) A se ~ cu binele A i se urî cu binele.

săturat¹ sns [At: VOICULESCU, P. I, 167 / E: sătura] 1 Săturare (1). 2 (Îlav) Pe ~e Până la atingerea senzației de sațietate Si: (îrg) până la sătul, (înv) în săturare, (reg) pe sătule. 3 (Pex; îal) Foarte mult.

săturat², ~ă a [At: LEX. MARS. 244 / Pl: ~ați, ~e / E: sătura] 1 (D. ființe) Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea Si: îndestulat, mâncat², sătul (1), (pop) ospătat², (îrg) sațiat, (reg) omiat. 2 (Înv) Saturat (1). 3 (Asr; fig; d. oameni) Sătul (12).

SATURA, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație.

SĂTURA, satur, vb. I. Refl. 1. A-și potoli deplin foamea (sau setea), a se îndestula mîncînd (sau bînd). Îmi reamintesc cum mîncam bucățica aceea de pîine. Lingeam fiecare fărîmitură și niciodată nu mă săturam. SAHIA, N. 32. O haraba întreagă aș fi în stare să mănînc, și parcă tot nu m-aș sătura. CREANGĂ, P. 210. Cu mîndra de-acum un an, Dintr-un măr mă săturam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. ◊ Tranz. Mi-au venit în cap copiii tăi nesățioși după lapte... i-ai săturat vreodată? SAHIA, N. 32. Aista-i Flămînzilă, foametea, sac fără fund, sau cine mai știe ce pricopseală a fi, de nu-l mai poate sătura nici pămîntul. CREANGĂ, P. 241. Eu murgu l-am dezlegat Bine că l-am săturat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 341. 2. Fig. A se simți îndestulat, a fi deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). Și cînd te întorci și cugeți, lung privind ce lași în urmă, Simți că nu-i chip să te saturi, c-a trăi i-o fericire. VLAHUȚĂ, O. A. I 44. După ce-au intrat în curte, nu se putea destul sătura Ion Săracul de privit tot binele și toate minunățiile ce se afla grămădite aice. SBIERA, P. 157. Nu ne mai săturam privindu-l. CREANGĂ, A. 75. ◊ Tranz. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi. EMINESCU, O. I 155. ♦ A ajunge la saturație; a-i fi (cuiva) lehamite (de ceva), a fi dezgustat, plictisit, scîrbit (de ceva). M-am săturat să-mi număr anii Ca un călugăr negrele mătănii. BENIUC, V. 134. De toate parc-aș ajunge să mă satur cu vremea; numai de gîndit, de voluptatea asta mai îmbătătoare decît tot ce basmele orientale au putut născoci, – în veci nu m-aș mai sătura. VLAHUȚĂ, O. A. 422. Și eu mult m-am săturat A trăi tot depărtat Și de lume-nstrăinat. ALECSANDRI, P. P. 252. ◊ Expr. A se sătura (de ceva sau de cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) = a nu-i mai plăcea (ceva sau cineva), a nu-i mai trebui de loc, a fi plictisit (de cineva sau de ceva). M-am săturat de contăș ca de mere acre. ALECSANDRI, T. 407. A se sătura pînă-n gît v. gît. ♦ Tranz. (Familiar) A face să-i piară cuiva pofta, cheful (de cineva sau de ceva), a lecui pe cineva de ceva.

SĂTURAT¹ s. n. (În expr.) Pe săturate = pînă la potolirea deplină a foamei (sau a setei); pînă la senzația de saț. A mînca pe săturate. – Formă gramaticală: (în expr.) săturate.

SĂTURAT², -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit deplin foamea (sau setea); îndestulat de mîncare (sau băutură); sătul. Săracă mîndra mea, De mîncat îmi aducea Lapte acru-ntr-o mărgea Mîncam și-mi mai rămînea; Dar acuma însurat Trăiesc ca ș-un împărat Și nicicînd nu-s săturat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 394. 2. Fig. Ajuns la saturație; dezgustat, plictisit, obosit de... Călătorule mîhnit, nu-ți e calul obosit? – Nu, drăguță, nicidecum, Dar e săturat de drum. ALECSANDRI, P. P. 46.

SATURA vb. I. tr. A aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație. [< fr. saturer, cf. lat. saturare].

SATURA vb. tr. 1. a aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație. 2. a face să ajungă la saturație. (< fr. saturer, lat. saturare)

A SATURA ~ez tranz. (sisteme fizice sau chimice) A aduce în stare de saturație. /<fr. saturer, lat. saturare

A SĂTURA satur tranz. 1) A face să se sature. 2) pop. (ființe) A face să se lase (de un obicei rău); a dezbăra. /<lat. saturare

A SE SĂTURA mă satur intranz. 1) A-și potoli pe deplin foamea (sau setea); a deveni sătul. 2) A se simți întru totul satisfăcut; a nu mai avea nevoie. ~ de somn. 3) A fi sătul, plictisit sau dezgustat. ◊ ~ de ceva (sau de cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) a fi dezgustat complet de ceva (sau de cineva). ~ până în gât a-i fi lehamite. /<lat. saturare

saturà v. 1. a dizolva într’un lichid cea mai mare cantitate posibilă de materie: sarea nu se poate dizolva în apa de mare, care e saturată de sare; 2. fig. a sătura pe deplin: a satura cu necazuri.

săturà v. 1. a îndestula cu mâncare sau băutură: nu se satură așa curând; 2. fig. a fi îndestulat: de vorba lui nu te saturi PANN; 3. a avea de ajuns, a se desgusta: m’am săturat de ei CR. [Lat. SATURARE].

săturat a. 1. care a mâncat sau băut în deajuns; 2. fig. desgustat.

1) satúr, a săturá v. tr. (lat. sáturo, -áre. V. saturez). Liniștesc foamea umplînd stomahu cu mîncare: a sătura copiiĭ, oŭăle te satură răpede. Fig. Îndestulez făcînd să nu maĭ dorească: l-am săturat de plimbări. V. refl. Îmĭ alin foamea umplîndu-mĭ stomahu. Fig. Mă dezgust, mă plictisesc: țara s’a săturat de Jidanĭ.

2) satúr și saturéz, a -á v. tr. (lat. sáturo, -áre; fr. saturer. V. satur, săturat). Chim. Fac cît maĭ des pin disoluțiune saŭ combinațiune: o apă saturată de sare, că apa de mare nu maĭ poate disolva saŭ disolvă greŭ altă sare. Fig. Satur, dezgust.

săturát, -ă adj. Sătul. Fig. Îndestulat, dezgustat: săturat de glorie. V. satur 1.

saturat adj. m., pl. saturați; f. sg. saturată, pl. saturate

satura (a ~) (a aduce la saturație) vb., ind. prez. 1 sg. saturez, 3 saturează; conj. prez. 1 sg. să saturez, 3 să satureze

sătura (a ~) (a potoli foamea etc.) vb., ind. prez. 1 sg. satur, 2 sg. saturi, 3 satură; conj. prez. 1 sg. să satur, 3 să sature; imper. 2 sg. afirm. satură

săturate (pe ~) loc. adv.

satura (a ~) vb., ind. prez. 3 saturează

sătura (a ~) vb., ind. prez. 3 satură

!săturate (pe ~) loc. adv.

satura vb., ind. prez. 1 sg. saturez, 3 sg. și pl. saturează

sătura vb., ind. prez. 1 sg. satur, 3 sg. și pl. satură; conj. prez. 3 sg. și pl. sature

săturate s. n. pl.

SATURAT adj. (rar) sătul. (Pământ ~ de ploi.)

SATURAT adj. (rar) sătul. (Pămînt ~ de ploi.)

Saturat ≠ nesaturat

SĂTURA vb. 1. a (se) îndestula, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mâncare.) 2. (reg.) a se îmbucări. (Vitele s-au ~.) 3. (fig.) a (se) lecui, a (se) vindeca. (Lasă că-l ~ eu de prostii.) 4. v. plictisi. 5. v. dezgusta. 6. (Mold., fig.) a se hrăni. (S-a ~ de mizeriile ce i se fac.)

SĂTURA vb. v. împlini, îndeplini, realiza, satisface.

SĂTURAT adj. 1. v. sătul. 2. v. plictisit. 3. v. dezgustat.

SĂTURA vb. 1. a (se) îndestula, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mîncare.) 2. (reg.) a se îmbucări. (Vitele s-au ~.) 3.* (fig.) a lecui, a vindeca. (Lasă că-l ~ eu de prostii.) 4. a se plictisi, a i se urî, (rar) a se anosti, (Mold. și Bucov.) a se lehămeti, (înv. și fam.) a se sastisi, (înv.) a se stenahorisi, a se supăra, (fig.) a i se acri. (S-a ~ de moarte să stea în casă.) 5. a (se) dezgusta, a (se) îngrețoșa, a (se) scîrbi, (reg.) a (se) scîrboli, (Mold. și Bucov.) a (se) lehămeti, a (se) lehămetisi, a (se) lehămetui, (înv.) a (se) îngreța, a (se) îngrețălui, (fam. și fig.) a (i se) acri. (S-a ~ de tot ce-a văzut acolo.) 6. (Mold., fig.) a se hrăni. (S-a ~ de mizeriile ce i se fac.)

sătura vb. v. ÎMPLINI. ÎNDEPLINI. REALIZA. SATISFACE.

SĂTURAT adj. 1. mîncat, sătul, (pop.) ospătat, (înv. și reg.) sațiat, (reg.) omiat. (Un om ~.) 2. plictisit, sătul, scîrbit, (Mold. și Bucov.) lehămetit, lehămetuit, (înv. și fam.) sastisit. (~ de moarte de viața ce o duce.) 3. dezgustat, îngrețoșat, sătul, scîrbit, (Mold. și Bucov.) lehămetit, lehămetuit. (Om ~ de ce-a văzut.)

sătura (satur, săturat), vb. – 1. A satisface, a mulțumi. – 2. A obosi, a vlăgui. – Mr. satur, săturare, megl. satur, săturari, istr. sotur. Lat. satŭrāre (Pușcariu 1532; REW 7622), cf. napol. satorarę, lom. sagia (Battisti, V, 3347). Este dubletul lui satura, vb., din fr. saturer. – Der. săturător, adj. (care satură); nesăturat, adj. (nesatisfăcut); saturați(un)e, s. f., din fr. saturation. Din rom. provine săs. szêturîn.

a se sătura de ceva ca de mere acre / pădurețe expr. a fi plictisit / dezgustat (de ceva).

a se sătura până peste cap expr. a fi plictisit / dezgustat.