reconstituire sf [At: SAHIA, U.R.S.S. 90 / Pl: ~ri / E: reconsitui] 1 Refacere a unui întreg Si: (rar) reconstituție. 2 Refacere, în forma originară, a unui edificiu, a unei opere de artă etc. pe bază de fragmente sau de documente. 3 (Fig) Evocare (2). 4 (Lin) Reconstrucție (4).

RECONSTITUIRE, reconstituiri, s. f. Acțiunea de a reconstitui și rezultatul ei.

RECONSTITUIRE s.f. Acțiunea de a reconstitui și rezultatul ei; restabilire; reconstrucție. ♦ (Lingv.) Stabilire cu ajutorul comparației a formei unui cuvînt neatestat dintr-o fază mai veche a unei limbi sau a formei unui cuvînt neatestat dintr-o limbă pe baza legilor de corespondență fonetică; reconstrucție, reconstruire. [< reconstitui].

RECONSTITUIRE s. f. 1. acțiunea de a reconstitui; restabilire. 2. (lingv.) reconstrucție. 3. (biol.) reasamblare a celulelor diferențiate și izolate pentru a forma un nou individ. 4. problemă de perspicacitate constând în a reface un careu de cuvinte, un proverb, o figură geometrică prin alăturarea de diverse fragmente; puzzle. (< reconstitui)

reconstitua v vz reconstitui

reconstitui vt [At: HASDEU, I. V. 229 / V: (înv) ~ua / Pzi: reconstitui / S și: să reconstituiesc / E: fr reconstituer] 1 A reface un întreg Si: a recompune, a întregi. 2 A reface în forma originară un edificiu, o operă de artă etc. pe bază de fragmente sau de documente. 3 (Fig) A readuce în conștiință fapte, evenimente etc. trecute. 4 (Fig) A reface din memorie. 5 A zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru. 6 (Lin) A reface forma aproximativă a unui cuvânt neatestat dintr-o limbă, pe baza comparației dintre formele existente în limbile înrudite Si: a reconstrui (4). 7 (Jur) A stabili la fața locului împrejurările în care s-a petrecut o infracțiune.

RECONSTITUI, reconstitui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un întreg (din părțile în care a fost desfăcut); a recompune, a reîntregi. Ne căutăm oamenii și din mers ne reconstituim unitățile. CAMIL PETRESCU, U. N. 392. ◊ Refl. pas. Cu greutate s-au putut reconstitui incomplet trei trupuri diforme, oribil sfîșiate. BART, S. M. 75. ♦ A reface din memorie; a readuce în memorie, a evoca. Matei reconstituia în fraze scurte, mormăite și destul de înțelese, o întîmplare dramatică de pe drumurile de munte. SADOVEANU, O. VIII 73. Începusem să caut... să-mi reconstitui întrebătoarea ființă sufletească a omului care influențase... întreg destinul vieții mele. CAMIL PETRESCU, U. N. 47. 2. (Jur.) A restabili la fața locului condițiile în care s-a petrecut o infracțiune. 3. (Tehn.) A reface, fără modificări, un edificiu sau o operă de artă, în mărimea reală, în desen sau în plan, pe bază de fragmente sau de documente.

RECONSTITUI vb. IV. tr. 1. A constitui din nou, a recompune. ♦ (Lingv.) A stabili forma aproximativă a unui cuvînt neatestat dintr-o limbă pe baza legilor de corespondență fonetică. 2. A restabili un fapt așa cum a fost. ♦ A stabili la fața locului împrejurările în care s-a petrecut o infracțiune. 3. A reface un edificiu, o operă de artă pe bază de fragmente sau de documente. [Pron. -tu-i, p. i. reconstitui, 3,6 -ie. / cf. fr. reconstituer].

RECONSTITUI vb. tr. 1. a constitui din nou, a recompune. ◊ a reface un edificiu, o operă de artă etc. pe bază de fragmente sau de documente; a reconstrui. ◊ (fig.) a readuce în conștiință fapte, evenimente etc. trecute; a evoca. 2. a reconstrui (2). 3. a restabili un fapt așa cum a fost. ◊ (jur.) a stabili la fața locului împrejurările în care s-a petrecut o infracțiune. (< fr. reconstituer)

spectacol-reconstituire s. n. Spectacol care are ca obiect reconstituirea unui eveniment din trecut ◊ „Teatrul «Manuscriptum» debutează în această stagiune cu un spectacol-reconstituire intitulat «Dosarul unei crime politice: N. Iorga».” R.lit. 14 XI 74 p. 2. ◊ „Teatrul Muzeului literaturii române «Manuscriptum», în colaborare cu Teatrul «Ion Creangă» prezintă spectacolul-reconstituire «Cișmeaua Roșie».” R.l. 22 V 75 p. 2; v. și I.B. 21 V 75 p. 5 (din spectacol + reconstituire)

A RECONSTITUI reconstitui tranz. și fig. (obiecte, acte etc.) A constitui din nou; a aduce la starea sau la forma de altă dată; a reface. ~ un text. ~ în memorie. /<fr. reconstituer

reconstituì v. a constitui din nou.

*reconstituĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (re- și constituĭ, după fr. reconstituer). Fac cum era în ainte, restabilesc, vorbind de lucrurĭ: a reconstitui un oraș dărămat, o societate.

*reconstituțiúne f. (re- și constituțiune). Acțiunea de a reconstitui. – Și -úție, dar ob. -uíre.

reconstituire s. f., g.-d. art. reconstituirii; pl. reconstituiri

reconstituire s. f., g.-d. art. reconstituirii; pl. reconstituiri

reconstituire s. f. constituire

reconstitui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. reconstitui, 3 reconstituie, imperf. 1 reconstituiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să reconstitui, 3 să reconstituie

reconstitui (a ~) vb., ind. prez. 3 reconstituie, imperf. 3 sg. reconstituia; conj. prez. 3 să reconstituie

reconstitui vb. constitui

reconstitui (ind. prez. 1 sg. reconstitui, 3 sg. și pl. reconstituie)

RECONSTITUIRE s. 1. întregire, recompunere, refacere, (rar) reconstituție. (~ părților unui animal fosil.) 2. v. reconstrucție.

RECONSTITUIRE s. 1. întregire, recompunere, refacere, (rar) reconstituție. (~ părților unui animal fosil.) 2. (LINGV.) reconstrucție, refacere, (rar) reconstruire. (~ unei forme lexicale primitive.)

RECONSTITUI vb. 1. a întregi, a recompune, a reface. (A ~ scheletul unui mamifer fosil.) 2. v. reconstrui. 3. a evoca. (A ~ întreaga scenă întâmplată.)

RECONSTITUI vb. 1. a întregi, a recompune, a reface. (A ~ scheletul unui mamifer fosil.) 2. (LINGV.) a reconstrui, a reface. (A ~ o formă lexicală primitivă.) 3. a evoca. (A ~ întreaga scenă întîmplată.)