9 definiții pentru recompunere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

recompunere sf [At: VIANU, A. P. 101 / Pl: ~ri / E: recompune] Reconstituire a unui obiect, structură etc. din elementele în care a fost descompus. corectată

RECOMPÚNERE, recompuneri, s. f. Acțiunea de a recompune și rezultatul ei. – V. recompune.

RECOMPÚNERE, recompuneri, s. f. Acțiunea de a recompune și rezultatul ei.

RECOMPÚNERE s.f. Acțiunea de a recompune și rezultatul ei; recompoziție. [< recompune].

*recompozițiúne f. (re- și comp-). Acțiunea de a recompune. Lucru recompus. – Și -íție și recompúnere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

recompúnere s. f., g.-d. art. recompúnerii; pl. recompúneri

recompúnere s. f. compunere


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RECOMPÚNERE s. 1. v. reconstituire. 2. (FIZ.) (înv.) recompoziție. (~ luminii.)

RECOMPUNERE s. 1. întregire, reconstituire, refacere, (rar) reconstituție. (~ părților unui animal fosil.) 2. (FIZ.) (înv.) recompoziție. (~ luminii.)

Intrare: recompunere
recompunere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • recompunere
  • recompunerea
plural
  • recompuneri
  • recompunerile
genitiv-dativ singular
  • recompuneri
  • recompunerii
plural
  • recompuneri
  • recompunerilor
vocativ singular
plural