prosop²- ec vz prosopo-

prosop¹ sn [At: (a. 1794) IORGA, S. D. XI, 223 / V: (reg) ~sob, ~oțop / Pl: ~oape / E: ngr πρόσωπον „pentru față”, προσωπίς „ștergar”] 1 Bucată de țesătură care se folosește la șters după spălare sau, mai rar, ca obiect de podoabă în casele țărănești Si: (îrg) chindeu (1), (îrg) mânăștergură, peșchir, profes, senic, (înv) sprijineală, ștergar, ștergătoare. 2 Țesătură de bumbac, de obicei flaușată, folosită pentru halate de baie, ștergare, articole de lenjerie pentru copii.

PROSOP, prosoape, s. n. Obiect făcut din țesătură de bumbac, de obicei de formă dreptunghiulară, care se folosește la șters pe obraz, pe mîini sau pe tot corpul, după spălat; ștergar. Pe un scaun, pregătit dinainte, un lighean mare de tablă nesmălțuit; alături, pe alt scaun, o căldare cu apă, o cană, un săpun și prosop. GALAN, Z. R. 387. În lipsă de prosop, se usca la aer. DRĂGHICI, R. 148. ♦ (Regional) Șervet. Vezi că-i mămăliga pe masă, învălită în prosop, și oala cu lapte pe vatră. REBREANU, R. II 30. Aluatul îl învălesc într-un prosop. SEVASTOS, N. 78.

PROSOP- v. prosopo-.

PROSOP ~oape n. 1) Obiect de uz casnic pentru ștersul mâinilor, a feței, a corpului după spălare, constând dintr-o bucată dreptunghiulară de pânză (ornamentată); șervet; ștergar. 2) Bucată dreptunghiulară de țesătură ornamentată care servește ca podoabă în casele țărănești; ștergar. /<ngr. prósopon

PROSOP s.n. (Mold.) Ștergar. Este obiceiu a se da la visterie mitropolitului . . . un prosop de cele bune cu care șterge picioarele ucenicilor. GHEORGACHI. Etimologie: ngr. prósopon „pentru față”, prosopís „ștergar”. Cf. p e ș c h i r.

prosop n. Mold. peșchir. [Gr. mod. PRÓSOPON, față].

prosóp n., pl. oape (ngr. prosópsi, d. vgr. prósopon, față). Ștergar, pînză de șters fața și mînile după spălare.

prosob sn vz prosop¹ corectat(ă)

prosopo- [At: DN³ / V: prosop- / E: fr, it prosopo-] Element prim de compunere savantă cu semnificațiile: 1-2 (Referitor la) față. 3 Facial.

proțop sn vz prosop

PROSOPO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) față”, „facial”. [Var. prosop-. / < fr., it. prosopo-, cf. gr. prosopon].

PROZO-/PROZOP(O)-, -PROZOP, -PROZOPIE elem. „față, figură umană”. (< fr. proso-, prosop/o/-, -prosope, -prosopie, cf. gr. prosopon)

-PROZOPIE elem. prozo-.

PROZOP(O)-, -PROZOP elem. prozo-.

prosop s. n., pl. prosoape

prosop s. n., pl. prosoape

prosop s. n., pl. prosoape

PROSOP s. șervet, ștergar, (înv. și reg.) mânăștergură, peșchir, (reg.) măsai, profes, sprijineală, ștergură, (Transilv.) chindeu, (Olt. și prin Ban.) senic, (Transilv. și Maram.) ștergător. (Se spală și se șterge cu ~ul.)

PROSOP s. șervet, ștergar, (înv. și reg.) mînăștergură, peșchir, (reg.) măsai, profes, sprijineală, ștergură, (Transilv.) chindeu, (Olt. și prin Ban.) senic, (Transilv. și Maram.) ștergător. (Se spală și se șterge cu ~.)

prosop (prosoape), s. n. – Ștergar. – Mr. prosop „față”. Mgr. πρόσωπον „față” confundat cu προσώψι „prosop”, cf. Gáldi 241.

PROSOP-, v. PROSOPO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., nevralgie facială.

-PROSOP „față, facial”. ◊ gr. prosopon „obraz, față” > fr. -prosope, engl. id., it. -prosopo > rom. -prosop.

PROSO-, v. PROZO-. □ ~plasmă (v. -plasmă), s. f., țesut vegetal patologic provocat de paraziți; ~plastic (v. -plastic), adj., cu celule anormale datorită hiperplaziei; ~plectenchim (v. plect/o-, v. -enchim), s. n., plectenchim fals, format din hife miceliene spațiate și împletite.

PROSOPO- (PROZOPO-) „față, figură umană”. ◊ gr. prosopon „față, persoană” > fr. prosopo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. prosopo- și prozopo-. □ ~grafie (v. -grafie), s. f., figură de compoziție care constă în descrierea trăsăturilor exterioare, a ținutei unei persoane sau a unui animal; ~logie (v. -logie₁), s. f., tipologie fondată pe studiul expresiei faciale și al mimicilor spontane; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument cu care se măsoară diferențele diametrelor feței și craniului; ~morf (v. -morf), adj., (despre obiecte de artă) în formă de figură umană stilizată; ~pee (v. pee), s. f., prozopopee*; ~scopie (v. -scopie), s. f., studiul aspectului feței și al modificărilor pe care le imprimă bolile; ~toracopag (v. toraco-, v. -pag), s. m., monstru bigemelar în care feții sînt uniți lateral prin torace și gît și, în unele cazuri, prin maxilare.

PROZ-, v. PROZO-. □ ~encefal (v. -encefal), s. n., vezicula anterioară a creierului embrionar; ~enchim (v. -enchim), s. n., țesut fals, rezultat din împletirea hifelor miceliene; ~odonție (v. -odonție), s. f., poziție oblică și anterioară a dinților.

PROZO- (PROSO-) „situat anterior, oblic”. ◊ gr. proso „din față, dinainte” > fr. proso-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. prozo- și proso-. □ ~cel (v. -cel₁), s. n., cavitate a prozencefalului; ~plazie (v. -plazie), s. f., metaplazie care duce la o dezvoltare mai înaltă a celulelor.

PROZOPO-, v. PROSOPO-. □ ~pee (prosopopee) (v. -pee), s. f., figură retorică prin care autorul pune să vorbească o persoană absentă, defunctă sau un personaj alegoric.

a arunca prosopul expr. 1. (în box – d. un antrenor) a solicita oprirea meciului, recunoscînd superioritatea netă a adversarului. – 2. (fig.) a abandona o competiție; a-și recunoaște înfrîngerea

a se pieptăna cu prosopul expr. (glum.) a fi chel.