procedură sf [At: LOVINESCU, S. I, 364 / V: (înv) proțedură / Pl: ~ri / E: lat procedura, fr procédure] 1 Totalitate a actelor și formelor îndeplinite în cadrul activității desfășurate de un organ de jurisdicție, de executare sau de un alt organ de stat Si: (rar) practică. 2 Ramură a dreptului care are ca obiect studiul procedurii (1). 3 Procedeu (1).

proțedură sf vz procedură

PROCEDURĂ, proceduri, s. f. 1. Formă legală de a proceda în cazuri determinate de lege; (în special) mod de a proceda în fața instanțelor judiciare. Judecătorii și asesorii populari sînt aleși în conformitate cu procedura stabilită prin lege. CONST. R.P.R. 34. Am început a merge regulat la tribunal, a mă îmbrăca în negru... și a mă face că pricep încurcăturile procedurii. ALECSANDRI, T. I 371. Comisiunea Centrală a urmat o procedură cu totul alta de aceea păzită de comisiunile din 1850. KOGĂLNICEANU, S. A. 122. 2. Ramură a dreptului care are ca obiect studiul procedurii (1). Tratat de procedură civilă.

PROCEDURĂ s.f. 1. Formă legală de a face o acțiune, de a apăra pe cineva, de a judeca etc.; formele după care se realizează justiția; actele făcute într-o instanță judecătorească. 2. Ramură a dreptului care studiază procedura (1). [< fr. procédure, cf. it. procedura].

PROCEDURĂ s. f. 1. manieră de a proceda juridic; serie de formalități după care se realizează justiția; actele într-o instanță judecătorească. 2. ramură a dreptului care studiază procedura (1). 3. metodă în medicină, psihologie, sociometrie etc. 4. (inform.) metodă de rezolvare a unei probleme, defalcată în etape succesive; funcție executată de un subprogram, parte din sintaxa limbajelor evoluate. (< fr. procédure, lat. procedura)

PROCEDURĂ ~i f. 1) Ansamblu de reguli de organizare a administrației, folosite în vederea atingerii unui anumit rezultat. 2) Serie de formalități care trebuie executate într-un proces. 3) Ramură a dreptului care determină sau studiază regulile de organizare a proceselor juridice. 4) v. PROCEDEU. 5) Măsură curativă prescrisă de medic. /<fr. procédure

procedură f. 1. mod de a proceda in justiție; 2. instrucțiune judiciară a unui proces; 3. act făcut într’o instanță.

*procedéŭ n., pl. eĭe și eurĭ (fr. procedé). Procedură în știință: un procedeŭ chimic. – Se poate zice tot așa de bine și procedură.

*procedúră f., pl. ĭ (fr. procédure, it. procedura). Modu de a proceda în justiție: procedura civilă, penală. Acte făcute într’o instanță: o procedură voluminoasă. – Se poate întrebuința și îld. procedeŭ.

+procedura (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. procedurez, 3 procedurează; conj. prez. 1 sg. să procedurez, 3 să procedureze

procedură s. f., g.-d. art. procedurii; pl. proceduri

procedură s. f., g.-d. art. procedurii; pl. proceduri

procedură s. f., g.-d. art. procedurii; pl. proceduri

PROCEDURĂ s. 1. (JUR.) practică. (~ judiciară, într-un proces.) 2. (JUR.) procedură grațioasă = procedură necontencioasă; procedură necontencioasă v. procedură grațioasă. 3. v. formalitate. 4. v. mod.

PROCEDURĂ s. 1. (JUR.) practică. (~ judiciară, într-un proces.) 2. formalitate. (Ce ~ trebuie făcută?) 3. cale, chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, putință, sistem, (reg.) cap, modru, (înv.) manoperă, marșă, mediu, mijlocire. (Rezolvarea unei probleme prin altă ~.)