prietenesc, ~ă a [At: LB / P: pri-e~ / V: (reg) pre~, ~tin~ / Pl: ~ești / E: prieten + -esc] 1 Care ține de prieteni (1). 2 Referitor la prieteni (1). 3 Specific prietenilor (1) Si: amical. 4 (D. oameni și acțiunile lor) Plin de prietenie Si: afabil, binevoitor, prietenos (1). 5 (Rar) Prietenos (4).

PRIETENESC, -EASCĂ, prietenești, adj. De prieten; amical, prietenos, binevoitor. Sfat prietenesc. Atitudine prietenească. Salutări prietenești. – Variantă: prietinesc, -ească (SADOVEANU, O. VIII 86) adj.

PRIETENESC ~ească (~ești) Care este caracteristic pentru prieteni; de prieten; amical. [Sil. pri-e-] /prieten + suf. ~esc

prietenesc a. amical.

prietenésc, -eáscă adj. (d. prieten). Amical: vorbă prietenească.

pretenesc, ~ească a vz prietenesc

preteni v vz prieteni

pretini v vz prieteni

prieteni [At: URECHE, ap. LET. I, 190/26 / P și: pri-e~ / V: (reg) pret~, pretini, ~tini, pritini, (cscj) pretina / Pzi: ~nesc / E: prieten] 1 vrr (Îrg) A se împrieteni. 2 vrr (Reg; îf pretini) A se întovărăși la un drum. 3 vi (Îvr; îf prietini) A-i fi favorabil.

prietinesc, ~ească a vz prietenesc

prietini v vz prieteni

pritini v vz prieteni

prietenesc (desp. pri-e-) adj. m., f. prietenească; pl. m. și f. prietenești

prietenesc (pri-e-) adj. m., f. prietenească; pl. m. și f. prietenești

prietenesc adj. m. (sil. pri-e-), f. prietenească; pl. m. și f. prietenești

PRIETENESC adj. 1. amical, prietenos, tovărășesc. (Atitudine ~ească.) 2. v. binevoitor. 3. v. prietenos.

PRIETENESC adj. 1. amical, prietenos, tovărășesc. (Atitudine ~.) 2. afectuos, amabil, binevoitor, cordial, prietenos, (livr.) afabil, (fig.) cald, călduros. (O primire ~.) 3. afectuos, cordial, familiar, intim, prietenos. (Nota ~ a conversației.)

Prietenesc ≠ dușmănesc

PRIETENI vb. v. împrieteni.

prieteni vb. v. ÎMPRIETENI.

A prieteni ≠ a se dușmăni

prieteni, prietenesc, vb. I 1. (refl.; înv. și reg.) a se împrieteni. 2. (înv.; în forma: prietini) a-i fi cuiva favorabil, binevoitor.