PRELEGERE, prelegeri, s. f. Curs, lecție în învățământul universitar; conferință publică (aparținând unui ciclu); prelecție. – Cf. lat. praelegere.

prelegere sf [At: BARIȚIU, P. A. I, 612 / Pl: ~ri / E: cf lat praelegere] 1 Curs în învățământul superior. 2 Conferință publică, aparținând unui ciclu Si: (înv) prelecție.

PRELEGERE, prelegeri, s. f. Curs, lecție ținută într-o școală de grad superior; conferință publică (aparținând unui ciclu); prelecție. – Cf. lat. praelegere.

PRELEGERE, prelegeri, s. f. Curs, lecție (în școlile superioare); conferință publică (adesea de popularizare). Ascultase cu admirație prelegerea de astronomie a dascălului. PETRESCU, Î. I 19. În prelegeri populare idealele le apăr. EMINESCU, N. 43. Fig. Am început să-i țiu Adelei o prelegere de astronomie sentimentală. IBRĂILEANU, A. 90.

PRELEGERE s.f. Lecție (făcînd parte dintr-un curs universitar); conferință publică; prelecțiune. [< lat. praelegere].

PRELEGERE s. f. lecție (dintr-un curs universitar); conferință publică. (< lat. praelegere)

PRELEGERE ~i f. 1) Lecție făcând parte dintr-un curs universitar. Ciclu (sau curs) de 2) Conferință publică. /cf. lat. praelegere

prelegere f. lecțiune făcută de un profesor la Universitate.

*prelégere f. (după germ. vor-lesung, care și el e tradus după lat. prae-lectio, curs, lecțiune, și praelégere, a citi explicînd în fața unuĭ auditoriŭ. Verbu a prelege, ca germ. vorlesen, nu există în limba rom.). Trans. Curs, lecțiune la universitate. V. proponiment.

prelege vi [At: GHEȚIE, R. M. / Pzi: preleg / E: lat praelegere] (Îdt) A ține o prelegere.

prelegere-audiție s. f. Audiție muzicală precedată de o prelegere ◊ „«Limbajul muzicii și tainele lui» – acesta este titlul ciclului de prelegeri-audiții care se va desfășura, sub auspiciile Filarmonicii bucureștene, începând din 22 aprilie 1974.” Cont. 19 IV 74 p. 6. ◊ „Devenite atât de cunoscute, prelegerile-audiții pe tema «Muzica și omul» continuă [...] la Ateneu.” I.B. 23 II 75 p. 2; v. și Cont. 30 IV 74 p. 6, I.B. 7 V 74 p. 4, R.l. 10 II 75 p. 5 (din prelegere + audiție)

prelegere s. f., g.-d. art. prelegerii; pl. prelegeri

prelegere s. f., g.-d. art. prelegerii; pl. prelegeri

prelegere s. f., g.-d. art. prelegerii; pl. prelegeri

PRELEGERE s. v. conferință, cuvânt.

PRELEGERE s. curs, (înv.) prelecție, propunere. (Azi nu și-a ținut ~.)

PRELEGERE s. curs, (înv.) prelecție, propunere. (Azi nu și-a ținut ~.)

prelegere s. v. CONFERINȚĂ. CUVÎNT.

PRELEGE vb. v. conferenția, vorbi.

prelege vb. v. CONFERENȚIA. VORBI.

prelegere (prelegeri), s. f. – Lectură publică, lecție. După germ. Vorlesung contaminat cu lat. praelegere (Tiktin).