PREDECESOR, -OARE, predecesori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care a precedat pe cineva într-o funcție, într-un post, într-o activitate etc., considerată în raport cu aceasta; antecesor, înaintaș. 2. S. m. (Mai ales la pl.) Strămoș, înaintaș. – Din fr. prédécesseur.

predecesor, ~oare smf [At: VĂCĂRESCU, GR. 8/6 / V: (înv) ~iu, ~dețe~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr prédécesseur, lat praedecessor] 1 Persoană care a precedat pe cineva într-o funcție, activitate, într-un post etc., considerată în raport cu acesta Si: antecesor. 2 (Lpl) Cei care au trăit cu una sau mai multe generații înaintea cuiva și care aparțin de obicei aceluiași neam Si: strămoși.

PREDECESOR, -OARE, predecesori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care a precedat pe cineva într-o funcție, într-un post, într-o activitate etc., considerată în raport cu aceasta; antecesor, înaintaș. 2. S. m. (Mai ales la pl.) Strămoș, înaintaș. – Din fr. prédécesseur.

PREDECESOR, -OARE, predecesori, -oare, s. m. și f. Persoană care a precedat pe cineva într-o funcție, într-un post, într-o activitate etc. considerată în raport cu acesta; precursor, antecesor, înaintaș. Cunoscînd din pilda predecesorilor săi puținul temei ce putea pune pe făgăduințele turcilor, nu voia a primi domnia. NEGRUZZI, S. II 140.

PREDECESOR, -OARE adj., s.m. și f. (Cel) care a precedat pe cineva într-o funcție, într-o demnitate etc.; înaintaș, precursor; premergător. // s.m. (mai ales la pl.) Strămoș. [Cf. fr. prédécesseur, lat. praedecessor].

PREDECESOR, -OARE I. s. m. f. cel care a precedat pe cineva într-o funcție, demnitate etc.; antecesor, precursor. II. s. m. (pl.) strămoși, înaintași. (< fr. prédécesseur, lat. praedecessor)

PREDECESOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care a precedat într-un domeniu de activitate, într-o funcție; premergător; antecesor. 2) mai ales la pl. Persoană care a precedat generația actuală; strămoș. /<fr. prédecesseur

*predecesór, -oáre s. (lat. prae-decéssor, -óris, d. prae, înainte, și decédere, a se duce, a muri = prae-céssor, predecesor, d. prae-cédere, a preceda). Antecesor, care l-a precedat pe altu: predecesoru meŭ în această funcțiune.

predecesoare s. f., g.-d. art. predecesoarei; pl. predecesoare

predecesoare s. f., g.-d. art. predecesoarei; pl. predecesoare

predecesoare s. f., g.-d. art. predecesoarei; pl. predecesoare

predecesor

PREDECESOR s. antecesor, înaintaș, precursor, premergător, (înv.) procatoh, prodrom, înainte mergător, (înv., Bis.) prediteci. (~ii noștri direcți.)

PREDECESOR s. antecesor, înaintaș, precursor, premergător, (înv.) procatoh, prodrom, înainte-mergător, (înv., bis.) prediteci. (~ii noștri direcți.)

Predecesor ≠ succesor, urmaș