PLUTITOARE ~ori f. Plantă erbacee acvatică cu tulpină orizontală, lemnoasă, având frunze late, inflorescență spiciformă și fructe dulci, comestibile; rourică. /a pluti + suf. ~toare

plutitoare f. Bot. rourică.

PLUTITOR, -OARE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

plutitor, ~oare [At: M. COSTIN, O. 323 / Pl: ~i, ~oare / E: pluti] 1 a Care plutește la suprafața unui lichid Si: (înv) plutind (1). 2 a (Îs) Pod ~ Platformă care servește la transportul ființelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape curgătoare Si: bac, (reg) brudină. 3 a (Îs) Insulă (sau grădină) ~oare, ostrov (ori pământ) ~ Îngrămădire de pământ, nisip sau nămol cu resturi vegetale mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație, stuf, sălcii etc. 4 a (Înv; d: ape) Navigabil. 5-6 a (D. păsări, insecte etc.) Care (se menține în văzduh sau) se deplasează lin prin văzduh, cu ajutorul aripilor. 7 a (D. mers) Ușor, ca și când ar zbura. 8 sn Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat de un sistem de pârghii, reglează și uneori indică nivelul lichidului dintr-un recipient Si: flotor. 9 sn Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 10 sn Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 11 sm (Îvr) Navigator. 12 sf (Înv) Plută¹ (1). 13 sf (Bot; reg) Rourică (Glyceria fluitans). 14 sf (Bot; reg; îc) ~oare-dulce Lemn-dulce (Glycyrhiza echinata).

PLUTITOR, -OARE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; în sintagma) Plutitoare dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

PLUTITOR², -OARE, plutitori, -oare, adj. 1. Care plutește pe suprafața unui lichid. Gheața mării clare se desparte în blocuri plutitoare de cristal, TOPÎRCEANU, P. 98. ◊ Pod plutitor v. pod. Doc plutitor v. doc. Insulă plutitoare v. insulă. Care plutește în aer. Ploaia devenise și mai măruntă, ca un abur plutitor și rece. MIHALE, O. 264. Din stînga, din dreapta, din față, Din rîpi și pe-o sută de căi, Ies dungi plutitoare de ceață. COȘBUC, P. I 3. (Învechit, despre un rîu, fluviu etc.) Navigabil, pe care se poate pluti. [Mureșul] rîu plutitor, care din țara săcuilor... sosește la Lipova, în Banat, și se varsă în Tisa. BĂLCESCU, O. II 321.

PLUTITOR¹, plutitoare, s. n. 1. Corp care plutește pe suprafața unui lichid într-un rezervor și care acționează un mecanism pentru a-i indica sau a-i regula nivelul. 2. Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decît a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă.

PLUTITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) 1) Care plutește. ◊ Pod ~ v. POD. 2) (despre plante acvatice) Care, neavând rădăcini fixate, plutește pe apă; natant. 3) Care se mișcă lin prin aer; care se menține mult timp în aer. Nourași ~ori. /a pluti + suf. ~tor

PLUTITOR² ~oare n. Dispozitiv care plutește la suprafața unui lichid dintr-un recipient, indicând (și reglând) nivelul lichidului. /a pluti + suf. ~tor

plutitor a. bun de plutit. ║ m. cel ce plutește.

plutitór, -oáre adj. Care plutește: lemnu e plutitor. Pe care se poate pluti, navigabil: rîŭ plutitor. S. f. Rourică. V. flotant.

plutitoare (plantă) s. f., g.-d. art. plutitorii; pl. plutitori

plutitoare (plantă) s. f., g.-d. art. plutitorii; pl. plutitori

plutitoare-dulce (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. plutitorii-dulci

plutitoare (bot.) s. f., g.-d. art. plutitorii; pl. plutitori

plutitoare-dulce (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. plutitorii-dulci

plutitor¹ adj. m., pl. plutitori; f. sg. și pl. plutitoare

plutitor² (obiect) s. n., pl. plutitoare

plutitor¹ adj. m., pl. plutitori; f. sg. și pl. plutitoare

plutitor² (obiect) s. n., pl. plutitoare

plutitoare-dulce s. f.

plutitor adj. m., pl. plutitori; f. sg. și pl. plutitoare

plutitor (obiect) s. n., pl. plutitoare

PLUTITOARE s. v. plută, rourică.

plutitoare s. v. PLUTĂ. ROURICĂ.

PLUTITOR adj., s. 1. adj. (înv.) plutind. (Nave ~oare.) 2. adj. flotabil, flotant. (Corp ~.) 3. s. v. flotor. 4. adj. zburător. (Păsări ~oare.)

PLUTITOR adj. v. navigabil.

GHEȚAR PLUTITOR s. (GEOGR.) aisberg, munte de gheață.

plutitor adj. v. NAVIGABIL.

PLUTITOR adj., s. 1. adj. (înv.) plutind. (Nave ~.) 2. adj. flotabil, flotant. (Corp ~.) 3. s. (TEHN.) flotor. 4. adj. zburător. (Păsări ~.)