2 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OTOMAN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane.

otoman, ~ă [At: N. COSTIN, ap. LET.2 II, 18 / V: (rar) otman sm / Pl: ~i, ~e / E: lat othomannus, fr ottoman, it ottomano, ger Ottomane] 1 smf Turc. 2 a Turcesc.

OTOMAN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane.

OTOMAN, -Ă, otomani, -e, adj. (Învechit) Turcesc, turc. În dreptul Rusciucului, traserăm către un vapor otoman de război. BOLINTINEANU, O. 264. Capetele Brîncovenilor și ale Cantacuzinilor... căzură supt securea otomană. BĂLCESCU, O. I 21.

OTOMAN2 ~ă (~i, ~e) m. și f. ist. Persoană care face parte din populația de bază a statului feudal turc; osman. /<lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano

OTOMAN1 ~ă (~i, ~e) ist. Care făcea parte din populația de bază a statului feudal turc sau era originar de acolo; osman. /<lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano

otoman a. se zice de Turci și de tot ce se referă la acest popor: Poarta otomană, Imperiul otoman.

otomán, -ă s. (d. numele sultanuluĭ Otman, fundatoru Turciiĭ). Turc. Adj. Turcesc: imperiu otoman.

Turcia f. sau Imperiul Otoman, Stat vast ce se întindea în Europa, Azia și Africa, coprinzând: Turcia de Europa, Turcia de Azia, Arabia: apoi țările tributare Samos și Egiptul; cu o populațiune de 40 mil. loc. și cu cap. Constantinopole. Monarhie ereditară și constituțională dela 1903, al cărui suveran (Sultan sau Padișah) era totdeodată și căpetenia ecleziastică a Mahomedanilor. Imperiul e divizat în vilaieturi sau pașalâcuri, subdivizate în sangiacuri. ║ Turcia de Europa, partea imperiului otoman, ce coprindea vilaietele Constantinopole, Adrianopole, Salonic, Monastir, Cosova, Scutari, Ianina (cele cinci din urmă pierdute în răsboiul turco-balcanic din 1912, iar Albania constituită în Stat independent); Turcia de Azia, partea imperiului otoman ce coprinde: Anatolia sau Azia-Mică, Armenia, Kurdistanul, Mesopotamia, Siria, Arabia și Egiptul (vezi aceste nume). În 1912, Turcia pierdu Tripolitania (cedată Italiei) și, în urma răsboiului cu Aliații balcanici din 1912-1913, Albania și Macedonia, prima constituită în țară autonomă, iar a doua împărțită între Greci, Sârbi și Bulgari, precum și o parte din Tracia cedată Bulgariei. Suprafața Turciei europene, de 175 400 km. p. înaintea răsboiului balcanic, fu astfel redusă la 23.000 km. p., iar populațiunea la 2 1/4 mil. loc. Ca aliata Germaniei în cursul răsboiului mondial (1914-1918), Turcia a suferit consecințele capitulării și înfrângerii. Teritoriul ei european a fost redus și la Constantinopole chiar influența-i politică era mai mult nominală. Dar în 1922, în urma sdrobirii armatelor grecești, Turcia victorioasă recăpătă Tracia orientală prin tractatul din Lausanne (1923), care îi redete independența-i politică și economică. Azi, Turcia constitue o republică de vr’o 20 mil. loc, având ca reședință Angora.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!Otoman (Imperiul ~) s. propriu n. art.

otoman adj. m., s. m., pl. otomani; adj. f., s. f. otoma, pl. otomane

*Otoman (Imperiul ~) s. propriu n.

otoman adj. m., s. m., pl. otomani; adj. f., s. f. otomană, pl. otomane

otoman (persoană) s. m., adj. m., pl. otomani; f. sg. otomană, g.-d. art. otomanei, pl. otomane

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

OTOMANI, cultură din Epoca bronzului (sec. 19-13 î. Hr.); denumită astfel după așezările descoperite în satul Otomani (com. Sălacea, jud. Bihor). Aria culturii pornește de la poalele masivului Tatra, pe valea Hronului, în SE Slovaciei și NE Ungariei; răspândită în România pe o arie largă ce cuprindea N Crișanei, al Maramureșului, Câmpia Tisei.

POARTA OTOMANĂ, denumire dată Curții sultanului și, prin extensiune, Imp. Otoman. Provine de la titulatura Sublima Poartă, cum își spunea cancelaria sultanului în relațiile diplomatice și în tratatele oficiale.

Intrare: otoman (adj.)
otoman1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • otoman
  • otomanul
  • otomanu‑
  • otoma
  • otomana
plural
  • otomani
  • otomanii
  • otomane
  • otomanele
genitiv-dativ singular
  • otoman
  • otomanului
  • otomane
  • otomanei
plural
  • otomani
  • otomanilor
  • otomane
  • otomanelor
vocativ singular
plural
Intrare: otoman (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • otoman
  • otomanul
  • otomanu‑
plural
  • otomani
  • otomanii
genitiv-dativ singular
  • otoman
  • otomanului
plural
  • otomani
  • otomanilor
vocativ singular
  • otomanule
  • otomane
plural
  • otomanilor
otman
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

otoman, otomaadjectiv

  • 1. Care ține de otomani, privitor la otomani. DEX '09
    • format_quote În dreptul Rusciucului, traserăm către un vapor otoman de război. BOLINTINEANU, O. 264. DLRLC
    • format_quote Capetele Brîncovenilor și ale Cantacuzinilor... căzură supt securea otomană. BĂLCESCU, O. I 21. DLRLC
etimologie:

otoman, otomanisubstantiv masculin
otoma, otomanesubstantiv feminin

  • 1. (la) plural Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi. DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.