16 definiții pentru otoman (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane.

otoman, ~ă [At: N. COSTIN, ap. LET.2 II, 18 / V: (rar) otman sm / Pl: ~i, ~e / E: lat othomannus, fr ottoman, it ottomano, ger Ottomane] 1 smf Turc. 2 a Turcesc.

OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane.

OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, adj. (Învechit) Turcesc, turc. În dreptul Rusciucului, traserăm către un vapor otoman de război. BOLINTINEANU, O. 264. Capetele Brîncovenilor și ale Cantacuzinilor... căzură supt securea otomană. BĂLCESCU, O. I 21.

OTOMÁN1 ~ă (~i, ~e) ist. Care făcea parte din populația de bază a statului feudal turc sau era originar de acolo; osman. /<lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano

otoman a. se zice de Turci și de tot ce se referă la acest popor: Poarta otomană, Imperiul otoman.

otomán, -ă s. (d. numele sultanuluĭ Otman, fundatoru Turciiĭ). Turc. Adj. Turcesc: imperiu otoman.

Turcia f. sau Imperiul Otoman, Stat vast ce se întindea în Europa, Azia și Africa, coprinzând: Turcia de Europa, Turcia de Azia, Arabia: apoi țările tributare Samos și Egiptul; cu o populațiune de 40 mil. loc. și cu cap. Constantinopole. Monarhie ereditară și constituțională dela 1903, al cărui suveran (Sultan sau Padișah) era totdeodată și căpetenia ecleziastică a Mahomedanilor. Imperiul e divizat în vilaieturi sau pașalâcuri, subdivizate în sangiacuri. ║ Turcia de Europa, partea imperiului otoman, ce coprindea vilaietele Constantinopole, Adrianopole, Salonic, Monastir, Cosova, Scutari, Ianina (cele cinci din urmă pierdute în răsboiul turco-balcanic din 1912, iar Albania constituită în Stat independent); Turcia de Azia, partea imperiului otoman ce coprinde: Anatolia sau Azia-Mică, Armenia, Kurdistanul, Mesopotamia, Siria, Arabia și Egiptul (vezi aceste nume). În 1912, Turcia pierdu Tripolitania (cedată Italiei) și, în urma răsboiului cu Aliații balcanici din 1912-1913, Albania și Macedonia, prima constituită în țară autonomă, iar a doua împărțită între Greci, Sârbi și Bulgari, precum și o parte din Tracia cedată Bulgariei. Suprafața Turciei europene, de 175 400 km. p. înaintea răsboiului balcanic, fu astfel redusă la 23.000 km. p., iar populațiunea la 2 1/4 mil. loc. Ca aliata Germaniei în cursul răsboiului mondial (1914-1918), Turcia a suferit consecințele capitulării și înfrângerii. Teritoriul ei european a fost redus și la Constantinopole chiar influența-i politică era mai mult nominală. Dar în 1922, în urma sdrobirii armatelor grecești, Turcia victorioasă recăpătă Tracia orientală prin tractatul din Lausanne (1923), care îi redete independența-i politică și economică. Azi, Turcia constitue o republică de vr’o 20 mil. loc, având ca reședință Angora.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe

otomán (persoană) s. m., adj. m., pl. otománi; f. sg. otománă, g.-d. art. otománei, pl. otománe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

POARTA OTOMANĂ, denumire dată Curții sultanului și, prin extensiune, Imp. Otoman. Provine de la titulatura Sublima Poartă, cum își spunea cancelaria sultanului în relațiile diplomatice și în tratatele oficiale.

Intrare: otoman (adj.)
otoman1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • otoman
  • otomanul
  • otomanu‑
  • otoma
  • otomana
plural
  • otomani
  • otomanii
  • otomane
  • otomanele
genitiv-dativ singular
  • otoman
  • otomanului
  • otomane
  • otomanei
plural
  • otomani
  • otomanilor
  • otomane
  • otomanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

otoman (adj.)

  • 1. Care ține de otomani, privitor la otomani.
    exemple
    • În dreptul Rusciucului, traserăm către un vapor otoman de război. BOLINTINEANU, O. 264.
      surse: DLRLC
    • Capetele Brîncovenilor și ale Cantacuzinilor... căzură supt securea otomană. BĂLCESCU, O. I 21.
      surse: DLRLC

etimologie: