nichel sn [At: J. CIHAC, I. N. 404/8 / V: (reg) anicli, ~căl, ~călă sf, ~er, ~chil, nicl, ~cli, nihel^[1] / E: ger Nickel, fr nickel] Metal alb-cenușiu, lucios, maleabil și ductibil, puțin oxidabil, folosit la fabricarea aliajelor de oțel speciale, a obiectelor de uz casnic, a aparatelor de laborator și de chirurgie, a monedelor etc. corectat(ă)

NICHEL s. n. Element chimic din grupul metalelor feromagnetice, alb-argintiu, inoxidabil, întrebuințat în tehnică, la fabricarea aliajelor de oțel speciale, a instrumentelor medicale, a tacîmurilor etc. [Jap] a ieșit din curte... ducînd cu el, din tot norocul și din toată bunăstarea lui de pînă aci, numai zgarda cu plăci de nichel de la gîtu-i. GALACTION, O. I 308. Își strînse termometrul în tocul de nichel. C. PETRESCU, Î. II 243.

NICHEL s.n. (Chim.) Metal feromagnetic alb-argintiu, inoxidabil, asemănător fierului, întrebuințat la fabricarea aliajelor de oțel speciale, a instrumentelor medicale etc. [< fr. nickel, germ. Nickel].

NICHEL s. n. metal feromagnetic alb-cenușiu, inoxidabil, asemănător fierului, folosit la fabricarea aliajelor de oțel speciale, a instrumentelor medicale etc. (< fr. nickel, germ. Nickel)

NICHEL n. Metal feromagnetic alb-argintiu, maleabil și ductil, aproape inoxidabil, rezistent la coroziune, întrebuințat la confecționarea instrumentelor medicale, a obiectelor de uz casnic, la obținerea unor aliaje cu proprietăți anticorosive etc. /<fr. nickel, germ. Nickel

* nichél n. (germ. nickel, adică „Neculai”, după numele unuĭ geniŭ al minelor, în credințele populare scandinave, dat metaluluĭ de mineriĭ Suedejĭ). Chim. un metal bi- și tetravalent de un alb cenușiŭ, strălucitor, cu frîntura fibroasă, foarte ductil, foarte maleabil, foarte dur (dar nu cît manganezu), maĭ tenace de cît feru, cu densitatea de 8,8 și cu greutatea atomică de 58,6. E magnetic pînă la 250°, adică maĭ puțin de cît feru. Se topește la 1400°, adică maĭ ușor de cît feru, și nu se oxidează de cît la temperaturĭ înalte. Se află în natură în stare de sulfură și sulfo-arseniură în mare cantitate la Sudbury (Canada) și În Noŭa Caledonie. A fost descoperit de Kronstaedt la 1751 în nichelină. E foarte întrebuințat în galvanoplastie și se aliază ușor cu cele maĭ multe metale. Aliat cu arama, servește la făcut monete (gologanĭ, ĭar după 1918 și francĭ).

nicăl sn vz nichel

nicălă sf vz nichel

nicher sn vz nichel

nichil sn vz nichel

nicl sn vz nichel

nicli sn vz nichel

nihel sn vz nichel

nikel n. metal alb ca argintul, nu se alterează la aer și se topește tot așa de greu ca și fierul: dintr’însul se fac instrumente de matematice și de chirurgie și s’acoper metale mai puțin dure și lucioase.

nichel s. n.; simb. Ni

nichel s. n.; simb. Ni

nichel s. n., simb. Ni

nichel.

TETRACARBONIL DE NICHEL s. (CHIM.) nichel-carbon.

NÍCHEL (< fr., germ. {i}) s. n. Element chimic (Ni; nr. at. 28, m. at. 58,71, p. t. 1.452°C, p. f. 2.840°C, gr. sp. 8,90), metal alb-cenușiu, lucios, maleabil și ductil, feromagnetic. Se găsește în natură sub formă de sulfuri, de arseniuri etc. Se extrage prin reducerea cu cărbune a oxidului obținut prin prăjirea minereului. Formează combinații stabile în starea de valență 2; este rezistent la acțiunea agenților chimici; se folosește la obținerea unor oțeluri speciale, a unor aliaje (argentan, alpaca, constantan, nichelină etc.) și la nichelare. Fin divizat, piroforic, este utilizat drept catalizator în reacțiile de hidrogenare. A fost descoperit (1751) de chimistul și mineralogul suedez Axel F. Cronstedt.

Ni, simbol chimic pentru nichel.