* nichél n. (germ. nickel, adică „Neculai”, după numele unuĭ geniŭ al minelor, în credințele populare scandinave, dat metaluluĭ de mineriĭ Suedejĭ). Chim. un metal bi- și tetravalent de un alb cenușiŭ, strălucitor, cu frîntura fibroasă, foarte ductil, foarte maleabil, foarte dur (dar nu cît manganezu), maĭ tenace de cît feru, cu densitatea de 8,8 și cu greutatea atomică de 58,6. E magnetic pînă la 250°, adică maĭ puțin de cît feru. Se topește la 1400°, adică maĭ ușor de cît feru, și nu se oxidează de cît la temperaturĭ înalte. Se află în natură în stare de sulfură și sulfo-arseniură în mare cantitate la Sudbury (Canada) și În Noŭa Caledonie. A fost descoperit de Kronstaedt la 1751 în nichelină. E foarte întrebuințat în galvanoplastie și se aliază ușor cu cele maĭ multe metale. Aliat cu arama, servește la făcut monete (gologanĭ, ĭar după 1918 și francĭ).