mitui [At: (sf. sec. XVII) MAG. IST. II, 216/29 / V: (înv) miti, (reg) mintui, ~tăli, ~uli, (css) ~tălui / Pzi: ~esc / E: mită] 1-2 vt(a) A da mită (1-2). 3-4 vt(a), vrp (Îvr) A cere și a primi mită (1-2).

MITUI, mituiesc, vb. IV. Tranz. A îndupleca prin mită, a corupe (un funcționar public) cu bani. Mituiește pe judecător din banii boilor celor furați. RETEGANUL, P. I 28. Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii cari spuseră împăratului că pînă nu va tăia pasărea de aur... nu se va însănătoși. ISPIRESCU, E. 363.

A MITUI ~iesc tranz. (persoane) A câștiga de partea sa prin mită; a cumpăra. /mită + suf. ~ui

MITUI vb. (ȚR, Trans. SV) A da mită. B: Brăilenii mituindu-l făcui-au după voia lor. R. GRECEANU. Vai de judecătoriul acela ce va mitui la hotărîrile judecăților. PRAV. COND. (1780). C: Deaderă bani mulți străjearilor de-i mitiră să dzică că . . . au venit ucenicii lui de l-au furat. C 1729, 45^r; cf. C 1729, 92^v. Variante: miti (C 1729, 45^r, 92^v). Etimologie: mită + suf. -ui. Cf. m î z d i.

mituì v. a da mită, a cumpăra cu bani: a mitui pe judecători.

MIȚUI, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: mițui] – Miță + suf. -ui.

mintui v vz mitui

mităli v vz mitui

mitălui v vz mitui

miti v vz mitui

mituli v vz mitui

mița v vz mițui

mițăi v vz mițui

miți v vz mițui

mițui vt [At: ISPIRESCU, L. 208 / V: (reg) miți, mițoi, (cscj) mița / Pzi: ~esc, mițui / E: miță¹] 1 A tunde mieii, oile de mițe¹ (3). 2 (Gmț) A părui.

MIȚUI, mițuiesc, vb. IV. Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: mițui] – Miță + suf. -ui.

MIȚUI, mițuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A. tunde (un miel, o oaie), a tăia lîna, mițele. Îl mițui și pe dînsul, ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, E. 208. Și mi-i băga [cîrlanii] la ocol, Să m-apuc de mițuit, Că mițele le-am vîndut. PĂSCULESCU, L. P. 275.

A MIȚUI ~iesc tranz. 1) (oi, miei) A tunde de mițe. 2) pop. A bate, trăgând de păr; a părui; a flocăi; a târnui. /miță + suf. ~ui

MITI vb. v. mitui.

mitésc, V. mituĭesc.

mituĭésc v. tr. (d. mită). Corup pin mită: a mitui un funcționar. – În Ban. mitesc (sîrb. mititi).

mițuĭésc v. tr. Tund mĭeĭ, a căror lînă ajunge „miță” la sfîrșitu luĭ Maĭ (R. S. GrS. 6, 59).

mitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiesc, 3 sg. mituiește, imperf. 1 mituiam; conj. prez. 1 sg. să mituiesc, 3 să mituiască

mitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiesc, imperf. 3 sg. mituia; conj. prez. 3 să mituiască

mitui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiesc, imperf. 3 sg. mituia; conj. prez. 3 sg. și pl. mituiască

mițui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiesc, 3 sg. mițuiește, imperf. 1 mițuiam; conj. prez. 1 sg. să mițuiesc, 3 să mițuiască

mițui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiesc, imperf. 3 sg. mițuia; conj. prez. 3 să mițuiască

mițui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiesc, imperf. 3 sg. mițuia; conj. prez. 3 sg. și pl. mițuiască

mituesc.

MITUI vb. a șperțui, (astăzi rar) a sfănțui, (înv.) a mâzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)

MITUI vb. a șperțui, (astăzi rar) a sfănțui, (înv.) a mîzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)

A MITUI a atinge, a blătui, a da dreptul / duma / plicul / șpagă, a deschide ușa cu capul, a injecta, a mișca din urechi, a pune (cuiva) lacătul, a sări cu dreptul, a sări la cap, a sfănțui, a șpăgui, a unge, a unge cu miere, a unge osia, a veni pe schiuri.

MITUI vb. IV. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) A da sau (învechit și regional) a cere, a primi (de la cineva) mită (1). Brâilenii mituindu-l, făcut-au după voia lor (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. II, 216/29. Vai de judecătoriul acela ce va mitui la hotărîrile judecăților. PRAV. COND. (1 780), 46. El mitisă preoții. MOLNAR, I. 409/15, cf. 303/3. Nimenea nu e atîta de bogat să poată miti pre tot norodul. ȚICHINDEAL, F. 249/4. Dau și mituiesc cu bani ca să li se deschidă drum de război. DIONISIE, C. 212. Nevoind să fie bănuit că ar fi fost mituit, a trimis acea scrisoare. GHICA, A. 627. Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii. ISPIRESCU, L. 363. Solul. . . mituise pe mai mulți din înalții dregători. ODOBESCU, S. L, 151. Cântaseră ele cucoanele – nu-i vorbă – să mituiascâ pe vreun servitor. HOGAȘ, DR. II, 49. Mituia plutonierii și sergenții. STANCU, R. A. III, 24. Mituiește pre judecător din banii boilor celor furați. RETEGANUL , P. I, 28, cf. ALR I 1 454. ◊ R e f l. p a s. Cel ce lesne se mituiește, pururea la bani gîndește. ZANNE, P. VII, 339. - Prez. ind.: mituiesc. – Și: (învechit) miti, (regional) mituli (ALR I 1 454/59, 107, 112), mitălui (ib. 1 454/87), mităli (ib. 1 454/80, 289, 308), mintui (ib. 1 453/420) vb. IV. – De la mită.

MINTUÍ vb. IV v. mitui.

MIȚUÍ vb. IV. T r a n z. 1. A tunde (mieii, oile) de mițe. Îl mițui și pe dînsul ca pe meii ceilalți. ISPIRESCU, L. 208. Mare parte din mieii mițuiți (tunși) și cu deosebire cei mai tineri mai toți s-au prăpădit de frig. TURCU, E. 133, cf. ALEXI W., DIACONU, P. 33, H XVII 392. La cîrlani să mițuiască, La galbeni s-agonisească. PĂSCULESCU, L. P. 275, cf. IZV. IV, 2. Tund mieii. . ., îi mițui. CIAUȘANU, GL. Mieii au fost mițiți (tunși). CHEST. V. 168/39. Cîrlanii trebuiesc ńitati, căci se opăresc, ib. V 168/39, cf. 168/3, 11, 31, 45, 65, 74, 94. ◊ R e f l. p a s. Cîrlanii trebuie să se mițuiască. . . la 20 iulie. ap. TDRG. 2. (Glumeț) A părui. V. f l o c ă i. L-am mițăit de păr. PAMFILE, J. I, 128, cf. id. C. Ț. 351, CHEST. V 15, 66, 67. – Prez. ind.: mițuiesc și mițui. – Și: (regional) mițăi, miți, Vb. IV, miță vb. I. – De la miță¹.