mim [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 103^v/8 / Pl: (1) ~uri, (rar) (2) ~mi / E: fr mime, ngr μίμος] 1 sn Gen de comedie la greci și la romani în care actorii prezentau acțiunea prin gesturi. 2 sm Actor care juca în mimuri (1) Si: mimic (10). 3 sm Actor de pantomimă Si: mimic (11). 4 sm (Rar) Actor care însoțește cuvintele cu gesturi expresive Si: mimic (12).

MIM, mimi, s. m. Actor de pantomimă.

MIM s.m. Actor care interpreta un mim; actor de pantomimă. [Cf. fr. mime, it., lat. mimus < gr. mimeomai – imit].

MIM s.n. Scurtă comedie populară antică, alcătuită din scene comice simple, grosolane, cu glume vulgare, al căror subiect era luat din viața de toate zilele. [Pl. -uri. / cf. fr. mime, it. mimo, lat. mimus < gr. mimeomai – imit].

MIM I. s. n. scurtă comedie populară antică, alcătuită din scene comice simple. II. s. m. actor care interpreta un mim (I); (astăzi) actor de pantomimă. (< fr. mime, lat. mimus, gr. mimos)

MIM ~i m. Actor de pantomimă; pantomim. /<fr. mime, lat. mimus

mim m. 1. comedie cu gesturi la Romani; 2. actor care juca în aceste piese; 3. cel ce imitează apucăturile altuia.

*mim n., pl. urĭ și m. (lat. mîmus, d. vgr. mimos, d. miméo, imitez). La Grecĭ și Romanĭ, un fel de poezie populară în care autoru imita caracterele și moravurile. (Și la Dos. V. S. Noe, 4: Din mică vîrstă în mimurĭ, ce să zice îngînăcĭunĭ de șeganiĭ, crescut). S. m. Actor care juca în asemenea comediĭ (ca Decimu Laberiŭ și Publiliŭ Siru). Actor care joacă în pantomime. Om care imitează în glumă mișcările saŭ vorbele altuĭa.

mim-artist s. m. Mim devenit un adevărat artist ◊ „Câteva nume de mimi-artiști, care s-au impus prin talentul și maturitatea lor artistică pe plan internațional sunt [...]” Sc. 1 III 65 p. 4 //din mim + artist//

mim-regizor s. m. Mim care se ocupă de regia spectacolelor (sale) ◊ „Spectacolele mimului-regizor N. W [...] merită o discuție aparte.” Cont. 3 V 79 p. 4 //din mim + regizor//

mim² (comedie) (înv.) s. n., pl. mimuri

mim¹ (actor) s. m., pl. mimi

mim¹ (actor) s. m., pl. mimi

mim² (comedie) (înv.) s. n., pl. mimuri

mim (scurtă comedie, la greci și la romani) s. n., pl. mimuri

mim (actor de pantomimă) s. m., pl. mimi

MIM s. pantomim. (Un ~ celebru, la circ.)

MIM s. pantomim. (Un ~ celebru, la circ.)

MIM (< fr. mime < lat. mimus < gr. mimos, din meomai, imit) 1 Formă de comedie populară la greci și romani, în care actorul imita caractere, moravuri, locul vorbelor luîndu-l gesturile și atitudinile. Inițial, aceste manifestări dramatice erau simple schițe dialogate, lipsite de intrigă, imitînd scene din viața de toate zilele. Abia în secolul al V-lea (î.e.n.), ele capătă o formă mai închegată. Creator al ei este socotit Sofron din Siracuza. La romani, ele erau simple farse, cu predominanța pantomimei asupra dialogului. 2 Actor care juca în aceste comedii și care, cu ajutorul gesturilor și atitudinilor, exprima idei, pasiuni, fără a recurge la vorbe.

MIM s. n., s. m. 1. S. n. Gen de comedie (la greci și la romani) în care actorii prezentau acțiunea mai ales prin gesturi. Mimuri ce să dzice îngînăciuni de șeganii. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 103^v/8. 2. S. m. Actor care juca în mimuri (1); (astăzi) actor de pantomimă. Au apărut, colindînd toate drumurile, păpușarii. . . , clovnii, mimii și alte zeci de variante ale aceluiași gen actoricesc: actorul de estradă. CONTEMP. 1949, nr. 126, 11/1, cf. nr. 120, 5/1. ♦ (Rar) Actor care însoțește în mod adecvat cuvintele cu gesturi expresive. Actorii cei mari nu sînt niciodată mari gesticulatori, ci mimi desâvîrșiți. GTN (1836), 50²/20. - Pl.: (1) mimuri și (rar) mime (PONTBRIANT, D.), (2) mimi. - Din fr. mime. – La Dosoftei, din ngr. μῖμσς.