LINGUREA, -ICĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, folosită în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.

lingurea sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ele / E: lingură + -ea] 1-2 (Șhp) Lingură (1) (mică) Si: lingurică (1-2), linguriță (1-2), linguruță (1-2). 3 (Atm; pop) Furcă a pieptului Si: (pop) lingurică (3), lingurice (3). 4 Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului Si: (pop) linguric, lingurică (4). 5 Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, flori albe grupate în ciorchini, folosită la combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. Si: (pop) lingurică (5) (Cochlaria officinalis).

LINGUREA sf. 1 🫀 Apendicele cartilaginos al sternumului, lingura pieptului, lingurică ¶ 2 🫀 Golul mai jos de furca pieptului: a simțit un fel de slăbiciune la ~, parcă-l lua o apă (CAR.); sfîrșala... care-i vine omului cînd simte un gol de haos la ~ (CAR.); m’apucă doru’n furca pieptului, la ~ (JIP.) ¶ 3 🌿 Mică plantă medicinală, originară din nordul Europei, cu frunzele în formă de linguriță, cu flori albe așezate în ciorchine (Cochlearia officinalis) (🖼 2905) [lingură].

LINGUREA, -ICĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, întrebuințată în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.

LINGUREA, lingurele, s. f. (Popular) Cavitatea de la partea inferioară a osului pieptului; osul mic și cartilaginos dintre coșul pieptului și pîntece, furca (sau capul) pieptului. Oana [către Ștefan]: Măria-ta, ai zis tocmai de la lingurea... n-am să mai bolesc multă vreme... DELAVRANCEA, A. 130. A simțit... un fel de slăbiciune la lingurea, parcă-l lua o apă. CARAGIALE, M. 26.

LINGUREA ~ele f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze crestate și cu flori albe, cultivată ca plantă medicinală. [Art. lingureaua] /lingură + suf. ~ea

lingureà f. 1. lingura pieptului; 2. plantă din fam. cruciferelor cu frunze în formă de linguriță și cu flori albe, întrebuințată ca antiscorbutic (Cochlearia).

lingureá și -ícă f., pl. ele (dim. d. lingură). Lingura peptuluĭ, partea scobită deasupra pînteceluĭ: mă frec la lingurea (ChN. 1, 162). O plantă erbacee cruciferă (cochleária officinális) ale căreĭ frunze, de forma linguriĭ, se întrebuințează în med. contra scorbutuluĭ, scrofulelor și altor boale. – Și -íce, pl. ĭ (Cov.).

linguric sn [At: ALECSANDRI, T. 1185 / Pl: ? / E: pbl pad buric] (Atm; pop) Lingurea (3).

lingurică sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ici / E: lingură + -ică] (Pop) 1-2 (Șhp) Lingurea (1-2). 3-5 Lingurea (3-5).

LINGURICĂ sf. 🫀 = LINGUREA: rachiu de drojdii... îți ia durerea de la ~ cu mîna (D.-ZAMF.) [lingură].

LINGURIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 🍽 dim. LINGURĂ. Lingură mică (🖼 2906): ~ de cafea, de dulceață ¶ 2 Conținutul unei lingurițe: acum îi dăm o ~ de revent și mîine... o să vedem (VLAH.) ¶ 3 🫀 = LINGUREA 1, 3: mi s’a pus un nod aicea, mă doare la ~ (LUNG.) ¶ 4 ⛪ Linguriță de aur sau de argint, cu coada în chipul crucii, cu care se distribue în biserică sfînta cuminecătură (🖼 2907) ¶ 5 🌿 LINGURIȚA-ZÎNEI, un soiu de ciupercă necomestibilă, de culoare galbenă-roșiatică, cu coada lungă și miezul tare ca iasca; pălăria e concavă, având oarecare asemănare cu găvanul unei linguri; poporul o pune prin staule, unde sînt vaci ca să le ferească de strigoi; numită și „lingura-Maicii-Domnului”, „lingura-Maicii-Preceste”, „lingura-strigoaiei” sau „urechiușă” (Fomes lucidus).

LINGURICĂ s. f. (Popular) Lingurea. Izbuti... să-l smulgă și pe Coco Conduraky din elegiaca-i meditațiune... opintindu-i la lingurică un cot bine simțit. C. PETRESCU, A. R. 18. – Variantă: linguric (ALECSANDRI, T. 1185) s. n.

LINGURICĂ ~ele f. pop. 1) Furca pieptului. 2) Cavitate situată între furca pieptului și abdomen. * A-l suge pe cineva la ~ a-i fi cuiva foame. /lingură + suf. ~ică

lingurea/lingurică² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurelei

lingurea/lingurică¹ (plantă) s. f., g.-d. art. lingurelei; pl. lingurele, art. lingurelele

lingurea/lingurică (bot.) s. f., pl. lingurele

lingurea/lingurică (anat.) s. f.

!lingurică (parte a sternului; plantă) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurelei; pl. lingurele

LINGUREA s. (BOT.; Cochlearia officinalis) (reg.) lingura-Domnului, lingura-Maicii-Preceste.

LINGUREA s. v. furca-pieptului.

lingurea s.f. I (pop.) v. Linguriță. II (anat.; pop.) 1 v. Buric. Ombilic. 2 v. Furca-pieptului (v. furcă). 3 v. Epigastru. III (bot.) Cochlearia officinalis; <reg.> lingura-Domnului (v. lingură), lingura-Maicii-Preceste (v. lingură).

lingurea s. v. FURCA-PIEPTULUI.

LINGUREA s. (BOT.; Cochlearia officinalis) (reg.) lingura-Domnului, lingura-Maicii-Preceste.

LINGURICĂ s. v. furca-pieptului.

lingurică s.f. (pop.) I v. Linguriță. II (anat.) v. Furca-pieptului (v. furcă). 2 v. Luetă. Omușor. Omușorul gâtlejului (v. omușor). Uvulă.

lingurică s. v. FURCA-PIEPTULUI.

lingureá, lingurele, s.f. (bot.) Plantă din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe, grupate în ciorchini (Cochlearia borzaeana). ■ Semnalată în revervația Stâncăriile calcaroase Sâlhoi și Zâmbroslavele (Munții Maramureșului). ■ (med. pop.) În combaterea afecțiunilor pulmonare și scorbutice. – Din lingură + suf. -ea (Scriban, DEX, MDA).

lingurea, lingurică, s.f. – (bot.) Plantă din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe, grupate în ciorchini (Cochlearia borzaeana). Specie endemică semnalată în revervația Stâncăriile calcaroase Sâlhoi și Zâmbroslavele (Munții Maramureșului). Este un relict periglaciar, fiind prezent doar în câteva stațiuni din spațiul nord-carpatic (Timur, 2007: 85). ♦ (med. pop.) Utilizată în combaterea afecțiunilor pulmonare și scorbutice. – Din lingură (< lat. lingula) + suf. -ea (Scriban, DEX, MDA).