inspirat, ~ă [At: ANATOMIA, 80 / Pl: ~ați, ~e / E: inspira] 1 a (Fzl; d. aer) Inhalat în plămâni. 2 a (D. persoane) Care a primit inspirație. 3 a Căreia i s-a sugerat o idee, un sentiment, o acțiune, o atitudine etc. 4 a (D. creații ale spiritului) Făcut cu ajutorul unei sugestii. 5 a (D. persoane; pex d. acțiuni ale lor) Care acționează în urma unui îndemn lăuntric. 6-7 smf, a (Persoană) stăpânită de entuziasmul creației artistice. 8-9 smf, a (Persoană) care poate comunica spiritual cu divinitatea. 10 a (D. creații ale spiritului, opere de artă) Care are o înaltă valoare estetică. 11 av (Îe) A fi (bine) ~ A avea o idee, o inițiativă bună.

INSPIRAT, -Ă, inspirați, -te, adj. Stăpînit, cuprins de un entuziasm creator, de avîntul creației (îndeosebi artistice), pătruns de inspirație¹. Cuvîntul tău sincer, vocea ta inspirată, simplitatea și puterea graiului tău sufletesc i-au răzvrătit. ARGHEZI, P. T. 65. Un vers, și-apoi să mă înec în Lethe – Dar e-n zadar! Azi nu sînt inspirat. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 86. A fost, fără îndoială, un vînător inspirat... artistul subt a cărui daltă s-a mlădiit statua Dianei. ODOBESCU, S. III 55. ◊ Expr. A fi bine inspirat = a avea o idee bună, a se orienta just.

INSPIRAT, -Ă adj. Cuprins de inspirație (2). ◊ A fi bine inspirat = a avea o idee bună. [< inspira].

INSPIRAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A INSPIRA și A SE INSPIRA. 2) Care este cuprins de inspirație; stăpânit de un puternic avânt creator. /v. a (se) inspira

inspirat a. care a primit inspirațiune: poet, profet inspirat.

*inspirát, -ă adj. și s. Care a primit o inspirațiune: poet, profet inspirat. Rezultat din inspirațiune: versurĭ inspirate.

INSPIRA, inspir, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

inspira [At: ANATOMIA, 85 / V: (rar) în~ / Pzi: ~pir, (înv) ~rez / E: lat inspiro, -are, fr inspirer] 1 vi (Fzl) A inhala aer în plămâni. 2-4 vt (Fig) A face să se nască în conștiința cuiva (un gând,) (un sentiment sau) o hotărâre Si: a sugera. 5 vt (Spc) A determina la cineva avântul creației. 6 vr A primi un impuls pentru o anumită creație. 7 vr (Fig; udp „din”, „de la”) A se ghida după... 8 vr (Irn; udp „din”, „de la”) A copia din...

INSPIRA, inspir, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A face să se nască în conștiința cuiva un gând, un sentiment, o hotărâre; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice; a insufla (2). 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A-și găsi un izvor de inspirație (2) în...; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

INSPIRA¹, inspir, vb. I. 1. Tranz. A provoca o inspirație¹, a face să se nască în conștiința cuiva un gînd, un sentiment, o hotărîre, un impuls, un anumit fel de a acționa, de a gîndi; a insufla (2). Dacă n-ar fi la mijloc seriozitatea și solemnitatea sentimentului ce mi-ați inspirat, ar trebui să rîd. GALACTION, O. I 335. O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi. EMINESCU, O. I 120. Tînăr, vesel și, încă de atunci, cunoscut prin farmecul... muzei ce-l inspiră. ODOBESCU, S. III 21. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din», «de la») A-și găsi un izvor de inspirație în...; a lua pildă, învățătură; a se orienta, a se conduce după... Ceaikovski... s-a inspirat din muzica populară rusă. STANCU, U.R.S.S. 86. Conu Leonida cunoaște istoria contemporană a Europei, din care se inspiră în concepțiile sale politice generale și în cele cu privire la patria sa. IBRĂILEANU, S. 70.

INSPIRA², inspir, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) A trage, a inhala aer în plămîni. Cantitatea totală de aer pe care omul o poate inspira în timpul celei mai profunde inspirații constituie capacitatea vitală a plămînilor. ANATOMIA 85.

INSPIRA vb. I. 1. tr. A trage aer în plămîni. 2. tr. (Fig.) A face să se nască, să pătrundă în mintea, în sufletul cuiva (un sentiment, o idee etc.); a sugera. 3. refl. A lua anumite idei, informații etc. dintr-un anumit loc. [P.i. inspir. / < fr. inspirer, it., lat. inspirare].

INSPIRA vb. I. tr. 1. a trage aer în plămâni. 2. (fig.) a stârni, a provoca în mintea, în sufletul cuiva un sentiment, o idee etc.; a sugera, a însufleți. II. refl. a lua anumite idei, informații etc. dintr-o anumită sursă. (< fr. /s’/inspirer, lat. inspirare)

A INSPIRA inspir tranz. 1) (aer) A trage în plămâni în procesul respirației; a inhala; a aspira. 2) (gânduri, sentimente, idei etc.) A face să apară în minte; a insufla. [Sil. in-spi-] /<fr. inspirer, lat. inspirare

A SE INSPIRA mă inspir intranz. A împrumuta gânduri, idei, mijloace de expresie, elemente, folosindu-le în procesul de elaborare a unei opere; a lua în calitate de izvor de inspirație. [Sil. in-spi-] /<fr. inspirer, lat. inspirare

inspirà v. 1. a face să intre aerul în plămâni; 2. fig. a face să nască o cugetare, un sentiment: inspirați copiilor iubirea muncii; 3. a da entuziasm: vederea oceanului mă inspiră; 4. a primi inspirațiuni.

*inspír, a -á v. tr. (lat. in-spiro, -áre. V. a-spir, suspin). Suflu ca să intre în pept: a inspira aer în peptu unuĭ om scăpat de la înec. Fig. Însuflu. Fac să se nască un sentiment, o cugetare, un plan: a inspira copiilor ĭubirea de muncă, de adevăr, de patrie. Entusiazmez: călătoriile mă inspiră. V. refl. Îmĭ ĭaŭ ideĭ: poetu se inspiră din singurătate.

inspirat adj. m., pl. inspirați; f. sg. inspirată, pl. inspirate

inspira (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. inspir, 3 inspiră; conj. prez. 1 sg. să inspir, 3 să inspire

inspira (a ~) vb., ind. prez. 3 inspiră

inspira vb., ind. prez. 1 sg. inspir, 3 sg. și pl. inspiră

INSPIRAT adj. (fig.) iluminat. (Persoană ~.)

INSPIRAT adj. (fig.) iluminat. (Persoană ~.)

INSPIRA vb. a aspira, a trage. (~ cu nesaț aerul în piept.)

INSPIRA vb. v. sugera.

inspira vb. v. SUGERA.

INSPIRA vb. a aspira, a trage. (~ cu nesaț aerul în piept.)