înmiit, ~ă a, av [At: (a. 1713) GCR II, 4/32 / Pl: ~iți, ~e / E: înmii] 1-4 De o mie de ori (mai mare sau) mai mult. 5-8 (Pex) (Foarte mare sau) foarte mult.

ÎNMIIT, -Ă, înmiiți, -te, adj. De o mie de ori mai mare; p. ext. foarte mare, foarte mult. Din el [din cărbune] îmi scot lumina s-o dau și altora și se întoarce spre noi înmiită. DAVIDOGLU, M. 61. Prin sala cu păreții de oglinzi, Vezi înmiită silueta-ți fină. D. BOTEZ, P. O. 99. ◊ (Adverbial) Ipate se îmbogățise însutit și înmiit. CREANGĂ, P. 153. Să ne-o închipuim... înmiit de mare. EMINESCU, N. 31.

înmiìt a. de o mie de ori mai mare.

înmiít, -ă adj. De o mie de orĭ maĭ mare. Aș plăti înmiit maĭ mult.

îmiit, ~ă a vz înmiit

înmia v vz înmii

înmii vtr [At: CONACHI, P. 281 / V: (înv; cscj) ~mia (Pzi: ~iez) / Pzi: ~miesc / E: în- + mie] 1-2 A (se) mări de o mie de ori. 3-4 (Pex) A (se) înmulți.

ÎNMII, înmiesc, vb. IV. Tranz. A mări de o mie de ori; p. ext. a mări foarte mult, a face să fie mult mai mare sau mai numeros.

A SE ÎNMII se ~ește intranz. A se mări de o mie (sau de mai multe mii) de ori. /în + mie

A ÎNMII ~esc tranz. A face să se înmiască. /în + mie

înmiésc v. tr. Fac de o mie de orĭ maĭ mare. – Și îmiesc.

înmiit adj. m., pl. înmiiți; f. înmiită, pl. înmiite

*înmiit adj. m., pl. înmiiți; f. înmiită, pl. înmiite

înmii (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiesc (desp. -mi-esc), 3 sg. înmiește, imperf. 1 înmiam (desp. -mi-am); conj. prez. 1 sg. să înmiesc, 3 să înmiască; ger. înmiind (desp. -mi-ind) corectat(ă)

înmii (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiesc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmia (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiască; ger. înmiind

înmii vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiesc, imperf. 3 sg. înmia; conj. prez. 3 sg. și pl. înmiască; ger. înmiind

înmiesc, -miam 1 imp.