GUIȚAT s. n. Faptul de a guița; sunet specific scos de porci (când sunt flămânzi, speriați etc.); guițătură. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

guițat sn [At: DA ms / P: gu-i~ / V: (reg) guicit, ~țit / E: guița] Strigăt specific scos de porci Si: $guițare, guițătură.

GUIȚAT s. n. Faptul de a guița; strigăt specific scos de porci (când sunt flămânzi, speriați etc.); guițătură. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

GUIȚAT s. n. Faptul de a guița; strigătul porcilor (mai ales al purceilor) cînd guiță. – Pronunțat: gu-i-.

GUIȚAT n. 1) v. A GUIȚA. 2) Sunet caracteristic scos de porci. /v. a guița

GUIȚA, pers. 3 guiță, vb. I. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate sunete caracteristice speciei; a covița. [Pr.: gu-i-] – Din guiț.

guici v vz guița

guicit sn vz guițat

guița vi [At: ISPIRESCU, L. 129 / P: gu-i~ / V: (reg) guici, guiți / Pzi: 3 ~iță / E: guiț] 1 (D. porci) A țipa cu glas subțire și ascuțit (de foame sau când se cred în pericol). 2 (Fig; irn; d. oameni) A scoate strigăte stridente.

guiți v vz guița

guițit sn vz guițat

GUIȚA, pers. 3 guiță, vb. I. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate strigăte caracteristice speciei; a covița. [Pr.: gu-i-] – Din guiț.

GUIȚA, pers. 3 guiță, vb. I. Intranz. (Despre porci și mistreți, mai ales despre purcei) A scoate sunete subțiri și ascuțite (de foame, de durere etc.). Porcii trîndavi se iuțiră, pornind-o anapoda, guițînd să crezi că li s-au pus cuțitul la beregată. DELAVRANCEA, S.198. Îl apucă numaidecit de bot, ca să nu guițe. ISPIRESCU, L. 129. – Pronunțat: gu-i-.

A GUIȚA pers. 3 guiță intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, prelungi și ascuțite, caracteristice speciei; a face „guiț-guiț”. /Din guiț

guițà v. a striga cu glasul ascuțit și subțire (vorbind de purcei). [Onomatopee].

1) guíț, a -á v. intr. (d. guiț 2 și bg. gucam, guiț). Vest. Covițăĭesc (și la Sadov.: niște purceĭ guițaŭ. VR. 3, 1911, 339). V. grohăĭ.

guițat (desp. gu-i-) s. n.

guițat (gu-i-) s. n.

guițat s. n., pl. guițaturi

guiț interj.

guița (a ~) (desp. gu-i-) vb., ind. prez. 3 guiță, imperf. 3 pl. guițau; conj. prez. 3 să guițe

guița (a ~) (gu-i-) vb., ind. prez. 3 guiță

guița vb., ind. prez. 3 sg. și pl. guiță

GUIȚAT s. grohăit, grohăitură, guițare, guițătură, (reg.) grohot. (~ul porcului.)

GUIȚAT s. grohăit, grohăitură, guițătură, (reg.) grohot. (~ porcului.)

GUIȚA vb. v. grohăi.

GUIȚA vb. a grohăi, (reg.) a grohoti, a gurui, (Ban. și Olt.) a coicăi, (Mold. și Bucov.) a covița, a covițăi. (Porcul ~.)

guița, guiț v. i. 1. a denunța, a informa, a pârî. 2. a protesta în mod zgomotos.