fugar, ~ă [At: NECULCE, LET. II, 272/33 / Pl: ~i, / E: fugi + -ar] 1-2 smf, a (Persoană) care se salvează prin fugă Si: (pop) fugit (1-2), (îrg) fugaș (1-2), (rar) fugător (2-3). 3-4 smf, a (Persoană) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă Si: (pop) fugit (3-4), (îvp) fugarnic (5-6), (îrg) fugaș (5-6), (rar) fugător (4-5). 5-6 sm, a (Îvp) Băjenar. 7-8 smf, a Evadat. 9-10 smf, a Dezertor. 11-12 smf, a Transfug. 13-14 a Fugaci (1-2). 15 sm Cal. 16 a Fugitiv (1). 17 a Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 18 af (Reg; d. oi) Fătătoare. 19 sm (Iht) Obleț (Alburnus alburnus). 20 sm (Orn) Fugău (1) (Tetrao lagopus).

fugări [At: SBIERA, P. 27 / Pzi: ~resc / E: fugă¹ + -ări] 1 vt A pune pe fugă pe cineva Si: a alerga (3), a alunga (1), a goni. 2 vt A urmări pe cineva fugind în urma lui. 3 vrr (D. două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul.

FUGAR, -Ă, fugari, -e, adj. 1. Care a fugit (pe ascuns) dintr-un loc, pentru a scăpa de o primejdie sau de o constrîngere. Aduceau la cîrduri vitele fugare. SADOVEANU, O. I 268. Vine... să aresteze pe logodnica... fugară cu altul. CARAGIALE, O. III 16. ◊ (Substantivat) Ofițerul... se uită lung după fugar. STANCU, D. 158. S-a dat jos încetinel și l-a scos pe fugar din ascunzătoare. CARAGIALE, O. III 41. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. 2. Care trece repede, fără a putea fi reținut; trecător, fugitiv. Surîsul tău fugar ca o scînteie Ades mă face să tresar de frică. CAZIMIR, L. U. 88. În alergarea clipei călătoare Atîte-s date ochilor să vadă. Și cîte-mi trec, fugare, pe la poartă, Le cheamă toate sufletu-n ogradă. GOGA, C. P. 6. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. Aruncau doar cîte o privire fugară asupra oamenilor cu paltoane îmblănite. DUMITRIU, B. F. 5. Eu venetic? strigă Tomșa scăpărînd din ochiu-i fugar. SADOVEANU, O. VII 8. Iubirea mea fugară De-abia s-a liniștit. TOPÎRCEANU, B. 35. 3. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă, fugaci. Doi voinici Cu caii sumeți... Cu caii fugari. ȘEZ. III 41. ♦ (Substantivat) Cal. Surugiul își îndesă căciula bine în cap, dădu fugarilor cîteva bice. SADOVEANU, O. III 286. Pașa mai tare zorește: Cu scările-n coapse fugaru-și lovește. COȘBUC, P. I 206. Banul tînăr Mărăcină... De pe malu-i a plecat, Pe-un fugar nencălecat. ALECSANDRI, O. 128.

FUGĂRI, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă. Îl fugărea o ceată de băiețandri zdrențăroși. DUMITRIU, N. 112. Se iau droaie după el și-l fugăresc. SEVASTOS, N. 238. Și de-or afla undeva iapa babei ascunsă... s-o fugărească cătră mal. SBIERA, P. 61. ◊ Refl. (Rar) Ni-i rînduit să ne fugărim după... copilă. SADOVEANU, O. VII 31. ◊ Refl. reciproc. (Poetic) Fulgii se fugăreau nebunește de-a curmezișul văzduhului. DUMITRIU, V. L. 92.

FUGAR ~ă (~i, ~e) 1) și substantival Care a fugit de acasă. ◊ A umbla ~ a trăi ascunzându-se mereu. 2) rar Care este de scurtă durată; fugitiv. 3) și substantival (despre cai) Care aleargă iute; bun de fugă. /fugă + suf. ~ar

A FUGĂRI ~esc tranz. (ființe) 1) A face să fugă, alergând din urmă; a pune pe fugă urmărind; a goni. 2) (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a alunga; a goni; a izgoni. /fugă + suf. ~ări

A SE FUGĂRI mă ~esc intranz. A se urmări în joacă; a fugi unul după altul. /fugă + suf. ~ări

fugar m. 1. cel ce a fugit, mai ales din oaste; 2. (poetic) cal: fugarul alb de spume AL.

fugărì v. a pune pe fugă.

fugár, -ă adj. și s. (Dezertor (soldat, elev, fiŭ) evadat. S. m. Poet. Cursier, fugacĭ, cal: nobilu fugar. – Vechĭ fugaș.

fugărésc v. tr. (d. fugar. Urmăresc fugind: cavaleria l-a fugărit pe dușman. V. refl. Olt. Mă refugiez: izbește cu bîta într’o căpățînă de cal, unde se fugărise moroĭu (Șez. 1922, 54).

fugar adj. m., s. m., pl. fugari; adj. f., s. f. fugară, pl. fugare

fugări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugăresc, 3 sg. fugărește, imperf. 1 fugăream; conj. prez. 1 sg. să fugăresc, 3 să fugărească

fugar adj. m., s. m., pl. fugari; adj. f., s. f. fugară, pl. fugare

fugări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugăresc, imperf. 3 sg. fugărea; conj. prez. 3 să fugărească

fugar adj. m., s. m., pl. fugari; f. sg. fugară, pl. fugare

fugări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugăresc, imperf. 3 sg. fugărea; conj. prez. 3 sg. și pl. fugărească

FUGAR s., adj. 1. s. v. refugiat. 2. adj. v. fugitiv.

FUGAR s. v. fugău.

FUGĂRI vb. 1. a alerga, a goni. (Îl ~ prin toată curtea.) 2. a hăitui, a urmări, (rar) a prigoni, (înv. și reg.) a pripi, (prin Transilv.) a păfuga, a poteri. (A ~ armata dușmană până la Vaslui.)

FUGAR s., adj. 1. s. pribeag, refugiat, (înv.) băjenar. (Niște ~ din calea năvălitorilor.) 2. adj. fugitiv, trecător, (livr.) fugaci, (înv.) fugător. (O sclipire ~.)

fugar s. v. FUGĂU.

FUGĂRI vb. 1. a alerga, a goni. (Îl ~ prin toată curtea.) 2. a hăitui, a urmări, (rar) a prigoni, (înv. și reg.) a pripi, (prin Transilv.) a păfuga, a poteri. (L-a ~ pînă la Vaslui.)