EXISTENȚIALISM s. n. Titulatură aplicată unor filosofii care evidențiază și justifică importanța existenței individuale și caracterul ei ireductibil. [Pr.: eg-zis-ten-ți-a-] – Din fr. existentialisme, germ. Existentialismus.

existențialism sns [At: CONTEMP., S. II, 1949, nr. 126, 14/4 / P: eg-zis-ten-ți-a~ / E: fr existentialisme, ger Existentialismus] Doctrină filozofică conform căreia reală este numai existența umană, trăirea afectivă a existenței de către individ.

EXISTENȚIALISM s. n. Doctrină filozofică conform căreia reală este numai existența umană, trăirea afectivă a existenței de către individ. [Pr.: eg-zis-ten-ți-a-] – Din fr. existentialisme, germ. Existentialismus.

EXISTENȚIALISM s. n. Curent filozofic decadent, idealist-subiectiv, din epoca imperialismului, care opune lumii materiale, vieții fizice și sociale reale viața spirituală individuală, susținînd zădărnicia activității sociale și luptînd împotriva mișcărilor sociale progresiste și a organizațiilor revoluționare ale proletariatului. – Pronunțat: -ți-a-.

EXISTENȚIALISM s.n. Curent filozofic idealist contemporan, generat de criza societății burgheze și reprezentat prin mai multe direcții, care au în comun propagarea unei concepții tragice asupra existenței, preconizarea utopică a dobîndirii libertății, a ființării „autentice”, prin desprinderea individului de contextul relațiilor social-istorice. [Pron. eg-zis-ten-ți-a-. / cf. germ. Existentialismus, fr. existentialisme].

EXISTENȚIALISM s. n. curent filozofic contemporan care propagă o concepție tragică asupra existenței, generată de sentimentul înstrăinării individului și care preconizează utopic dobândirea libertății, prin desprinderea de relațiile social-istorice concrete. (< fr. existentialisme, germ. Existentialismus)

EXISTENȚIALISM n. Curent filozofic contemporan care consideră drept reală doar existența umană. /<fr. existentialisme

existențialism [x pron. gz] (desp. -ți-a-) s. n.

existențialism [x pron. gz] (-ți-a-) s. n.

existențialism s. n. (sil. -ți-a-) [x pron. gz]

EXISTENȚIALÍSM (< fr., germ.) s. n. Curent filozofic contemporan ce evidențiază și justifică importanța existenței individuale și caracterul ei ireductibil. Termenul de e. se aplică în general ideilor filozofice ale lui K. Japers, J.P. Sartre, M. Heidegger, N. Berdeaev, G. Marcel, L. Șestov, M. Merleau-Ponty ș.a. Ca precursor principal este revendicat S. Kierkegaard, care a deplasat interesul filozofic asupra trăirilor umane. În sens strict, e. desemnează doctrina filozofică a lui J.P. Sartre (pe care o găsim și în teatrul și romanele sale) ca expresie metafizică a credinței în libertatea absolută. E. a influențat literatura (A. Camus, Simone de Beauvoir), psihanaliza (L. Binswanger), teologia (P. Tillich, R. Bultmann, M. Buber). ◊ E. creștin = formă a e. care se oprește asupra persoanei umane și a dorinței acesteia de a-l căuta pe Dumnezeu (N. Berdeaev, G. Marcel) sau asupra depărtării dintre omul vinovat și Dumnezeul omnipotent (S. Kierkegaard, K. Barth).