EXISTENȚIALÍSM (< fr., germ.) s. n. Curent filozofic contemporan ce evidențiază și justifică importanța existenței individuale și caracterul ei ireductibil. Termenul de e. se aplică în general ideilor filozofice ale lui K. Japers, J.P. Sartre, M. Heidegger, N. Berdeaev, G. Marcel, L. Șestov, M. Merleau-Ponty ș.a. Ca precursor principal este revendicat S. Kierkegaard, care a deplasat interesul filozofic asupra trăirilor umane. În sens strict, e. desemnează doctrina filozofică a lui J.P. Sartre (pe care o găsim și în teatrul și romanele sale) ca expresie metafizică a credinței în libertatea absolută. E. a influențat literatura (A. Camus, Simone de Beauvoir), psihanaliza (L. Binswanger), teologia (P. Tillich, R. Bultmann, M. Buber). ◊ E. creștin = formă a e. care se oprește asupra persoanei umane și a dorinței acesteia de a-l căuta pe Dumnezeu (N. Berdeaev, G. Marcel) sau asupra depărtării dintre omul vinovat și Dumnezeul omnipotent (S. Kierkegaard, K. Barth).