EXCRESCENȚĂ, excrescențe, s. f. Formațiune rezultată în urma unei creșteri tisulare în exces, realizând denivelări pe anumite suprafețe (polip, vegetații, neg etc.). – Din lat. excrescentia. Cf. fr. excroissance.

excrescență sf [At: LM / V: (înv) esc~ / Pl: ~e / E: lat excrescentia] 1 Protuberanță cu aspect tumoral pe suprafața pielii sau a unui organ Vz nodul, tubercul, vegetație. 2 Umflătură pe suprafața unei plante. 3 (Pex) Proeminență pe o suprafață plană.

EXCRESCENȚĂ, excrescențe, s. f. Țesut cu aspect de tumoare crescut pe suprafața unui organ sau a corpului. – Din lat. excrescentia. Cf. fr. excroissance.

EXCRESCENȚĂ, excrescențe, s. f. Umflătură sau creștere anormală a unui organ sau numai a unei porțiuni de organ.

EXCRESCENȚĂ s.f. Umflătură, ceea ce crește anormal pe un organ, pe o porțiune a corpului. [< lat. excrescentia, cf. fr. excroissance].

EXCRESCENȚĂ s. f. tumoare externă care crește anormal pe un organ, pe un organism. (< lat. excrescentia, după fr. excroissance)

EXCRESCENȚĂ ~e f. Tumoare externă care se formează pe corpul omului, al unui animal (negi, polipi etc.) sau al unor plante. [G.-D. excrescenței; Sil. ex-cres-cen-ță] /<fr. excrescentia

excrescență f. 1. umflătură pe partea exterioară a corpului; 2. parte răsărită la plante.

*excrescénță f., pl. e (d. lat. excrescere, a crește, a ĭeși în relief, cu sufixu -ență). Ĭeșitură, crescătură pe pelea animalelor (saŭ pe scoarța plantelor), ca negiĭ ș. a.

escrescență sf vz excrescență

excrescență s. f., g.-d. art. excrescenței; pl. excrescențe

excrescență s. f., g.-d. art. excrescenței; pl. excrescențe

excrescență s. f., g.-d. art. excrescenței; pl. excrescențe

excrescență (pr. sce)

excrescență, -țe.