euforie sf [At: LOVINESCU, M. 184 / P: e-u-fo~ / Pl: ~ii / E: fr euphorie] 1 Stare de bucurie intensă. 2 Stare de bună dispoziție exagerată, de optimism nemotivat care apare în unele boli nervoase sau este provocată de substanțe narcotice.

EUFORIE, euforii, s. f. Stare bolnăvicioasă care se manifestă printr-o senzație de fericire și care apare în unele boli nervoase sau este provocată de substanțe narcotice; (prin exagerare) beatitudine; beție (4). Starea de euforie a musafirului, ciobanul o cîntări cu chibzuință. SADOVEANU, N. F. 178. O idee comică... îmi dădu starea de euforie a omului care visează că zboară. IBRĂILEANU, A. 139.

EUFORIE s.f. 1. (Liv.) Stare de fericire, de beatitudine. 2. (Med.) Falsă senzație de fericire, manifestată ca simptom al unor boli nervoase sau provocată de substanțe narcotice. [< fr. euphorie, cf. gr. euphoria < eu – bine, phorein – a se simți].

EUFORIE s. f. 1. stare de fericire, de beatitudine. 2. falsă senzație de fericire, manifestată ca simptom al unei boli neuropsihice sau provocată de substanțe narcotice. (< fr. euphorie, gr. euphoria)

EUFORIE ~i f. 1) Stare de bună dispoziție exagerată, provocată de folosirea excesivă a băuturilor alcoolice, de unele substanțe narcotice sau care apare la unele boli psihice. 2) Stare de fericire deplină; beatitudine; extaz. [G.-D. euforiei; Sil. e-u-] /<fr. euphorie, gr. euphoria

*eŭforíe f. (vgr. euphoría, lesnicĭune de a purta, d. eû, bine, și phéro, duc, port). Bună dispozițiune sufletească.

euforie (beatitudine) (desp. e-u-) s. f., art. euforia, g.-d. art. euforiei; pl. euforii, art. euforiile (desp. -ri-i-)

euforie (beatitudine) (e-u-) s. f., art. euforia, g.-d. art. euforiei; pl. euforii, art. euforiile

euforie s. f. (sil. e-u-), art. euforia, g.-d. art. euforiei; pl. euforii, art. euforiile

EU- „bine, normal, frumos, armonios”. ◊ gr. eu „bine, bun” > fr. eu-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. eu-. □ ~antie (v. -antie), s. f., concepție a originii strobilare a florii; ~arheofite (v. arheo-, v. -fit), s. f. pl., plante ruderale sau nitrofile din neolitic; ~ascomicete (v. asco-, v. -micete), s. f. pl., grupă din clasa ascomicetelor, cuprinzînd ciuperci care formează ascocarpi cu pereții proprii; ~capnie (v. -capnie), s. f., prezență a bioxidului de carbon sanguin în cantități normale în sîngele arterial; ~cefal (v. -cefal), adj., (despre insecte) prevăzut cu un cap chitinizat, distinct de corp; ~ciclic (v. -ciclic), adj., care prezintă un număr egal de piese în fiecare verticil floral; ~claz (v. -claz), s. n., mineral din familia silicaților avînd o compoziție foarte apropiată de cea a beriliului; ~colie (v. -colie₁), s. f., stare normală a fierii; ~coloid (v. colo-₂, v. -id), s. m., substanță macromoleculară cu proprietăți coloidale; ~crazie (v. -crazie), s. f., constituție fizică bună; ~croic (v. -croic), adj., (despre un organ vegetal) care prezintă o culoare sau o pigmentație naturală; ~cromocentru (v. cromo-, v. -centru), s. n., cromocentru al nucleului în stare de repaus; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom tipic și normal; ~dicotomie (v. dico-, v. -tomie), s. f., tip de dicotomie normală cu ramuri dezvoltate și ramificate uniform; ~fenie (v. -fenie), s. f., ramură a geneticii care urmărește ameliorarea fenotipului, fără să acționeze asupra structurilor genetice; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., succesiune armonioasă de sunete; ~forie (v. -forie), s. f., stare exagerată de bună dispoziție, întîlnită în unele boli neuropsihice; ~fotic (v. -fotic), adj., 1. (Despre plancton) Aflat în zona apelor cu lumină abundentă. 2. (Despre stratul de apă) Cuprins între suprafață și limita la care pătrund razele luminoase; ~fototropic (v. foto-, v. -tropic), adj., (despre frunză) cu lamina așezată perpendicular pe razele de lumină; ~gamie (v. -gamie), s. f., fecundație normală, tipică; ~genetic (v. -genetic), adj., referitor la eugenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., disciplină care studiază ameliorarea caracterelor ereditare ale speciei umane; ~geofite (v. geo-, v. -fit), s. f. pl., geofite a căror perioadă de repaus biologic se datorează lipsei de lumină sau căldură corespunzătoare; ~geogen (v. geo-, v. -gen₁), adj., (despre o rocă) ușor dezagregabil; ~gnație (v. -gnație), s. f., ocluzie dentară normală; ~halin (v. -halin), adj., (despre organisme) care trăiește numai în apele sărate; ~haploid (v. haplo-, v. -id), s. m., haploid adevărat în ale cărui celule somatice se află un singur set de cromozomi; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., menstruație normală; ~micete (v. -micete), s. f. pl., clasă de ciuperci cu miceliul septat, cuprinzînd un număr mare de specii parazite pentru om și pentru animale; ~micofite (v. mico-, v. -fit), s. f. pl., ciuperci cuprinzînd ficomicetele, ascomicetele, bazidiomicetele și deuteromicetele; ~morfic (v. -morfic), adj., cu dezvoltare somatică normală; ~morfie (v. -morfie), s. f., dezvoltare armonioasă și normală a corpului omenesc; ~notozaur (~notosaur) (v. noto-₁, v. -zaur), s. m., reptilă mică din permian, considerată strămoș al broaștelor țestoase, avînd dinți pe oasele palatine și pe maxilare; ~osmie (v. -osmie₁), s. f., stare normală a simțului olfactiv; ~pareunie (v. -pareunie), s. f., îndeplinire normală a actului sexual; ~patie (v. -patie), s. f., resemnare în fața suferinței; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., digestie fiziologică ușoară; ~picnoză (v. -picnoză), s. f., colorare și spiralizare normală a unor cromozomi sau segmente cromozomiale; ~pnee (v. -pnee), s. f., respirație normală; ~potamic (v. -potamic), adj., (despre plante) care trăiește în ape curgătoare și în bazine acvatice; ~praxie (v. -praxie), s. f., capacitate de a executa mișcări coordonate; ~prosop (~prozop) (v. -prosop), adj., (despre un individ) a cărui față este mai mult lată decît lungă; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., 1. Combinație armonioasă de linii, sunete și mișcări. 2. Funcționare regulată a oricărei activități organice ritmice. 3. Ritm regulat al pulsului; ~semie (v. -semie), s. f., totalitatea simptomelor favorabile în evoluția unei boli; ~sporie (v. -sporie), s. f., dezvoltare normală a sporilor în urma unei meioze obișnuite; ~static (v. -static), adj., referitor la variația nivelului general al oceanelor, de origine climatică sau tectonică; ~stel (v. -stel), s. n., cilindru vegetal central cu fascicule liberolemnoase concentrice; ~stenurie (v. sten o-, v. -urie), s. f., condiție în care se elimină o urină finală cu presiune osmotică normală; ~stil (v. -stil), s. n., colonadă în care coloanele sînt distanțate între ele prin spații proporționate după diametrele lor; ~tanasie (v. -tanasie), s. f., 1. Moarte ușoară, fără suferință. 2. Metodă medicală de provocare a morții precoce unui bolnav incurabil. 3. Sacrificare prin procedee rapide și nedureroase a animalelor bolnave; ~tecă (v. -tecă), s. f., zid al hexacoralierilor dezvoltat din centre de calcifiere distinctă; ~tectic (v. -tectic), adj., (despre un amestec chimic) care se topește sau se solidifică la temperatură constantă, inferioară punctului de topire a fiecăruia dintre constituenți; ~terofite (v. tero-₁, v. -fit), s. f. pl., plante anuale cu flori; ~texie (v. -texie), s. f., fenomen prezentat de un amestec a cărui temperatură de fuziune constantă este mai joasă decît aceea a altui amestec făcut în alte proporții; ~timie (v. -timie), s. f., dispoziție afectivă normală; ~tocie (v. -tocie), s. f., naștere normală, fără complicații; ~trof (v. -trof), adj., (despre lacuri) care conține, în cantități echilibrate, substanțe necesare biosintezei; ~trofic (v. -trofic), adj., (despre lacuri) bogat în materii nutritive; ~trofie (v. -trofie), s. f., stare normală de nutriție, creștere și dezvoltare a unui organism; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care prezintă fototropism negativ; ~tropie (v. -tropie), s. f., adaptare a unor flori la polenizare numai prin anumite insecte specializate; ~xerofitic (v. xero-, v. -fitic), adj., (despre plante) care prezintă o adaptare pronunțată la perioadele de uscăciune.