dizolvare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (îvr) ~vire / S și: diso~ / Pl: ~vări / E: dizolva] 1 Dispersare a unei substanțe solide, lichide sau gazoase în altă substanță (lichidă) Si: descompunere, (rar) dizolvație, solvire. 2 Separare a persoanelor care formau o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. Si: anulare, desfacere, desființare. 3 (Spc; îs) ~a Parlamentului Încheiere a activității unei adunări legislative și convocarea de alegeri anticipate.

DIZOLVARE, dizolvări, s. f. Acțiunea de a dizolva. 1. (Chim.) Dispersarea moleculară a unei substanțe în altă substanță. Dizolvarea grăsimilor se face cu ușurință în cloroform. ◊ Căldură de dizolvare = căldură degajată în timpul dizolvării unui corp. 2. Desființare, încetare de a mai funcționa (a unei societăți, a unei adunări, a unui corp constituit).

DIZOLVARE s.f. Acțiunea de a (se) dizolva și rezultatul ei; disoluție. ♦ (Jur.) Încetare a existenței unei organizații ca persoană juridică. [< dizolva].

dizolvare f. 1. separarea părților unui corp ce se descompune; 2. separarea persoanelor ce formau o societate, un corp politic.

disolva v vz dizolva

dizolva vtr [At: SĂULESCU, HR. II, 331/2 / V: (îvr) ~vi / S și: diso~ / Pzi: dizolv / E: lat dissolvere] 1-2 (D. o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc.) A (se) desființa ca persoană juridică Si: a (se) anula. 3-4 (Spc; d. parlament sau o altă adunare legislativă) A-și încheia sau a face să-și încheie activitatea legislativă convocând alegeri anticipate. 5-6 (D. o substanță solidă, lichidă sau gazoasă) A (se) dispersa în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție Si: a (se) descompune, (rar) a solvi, (fam) a (se) topi.

dizolvi vt vz dizolva

dizolvire sf vz dizolvare

DIZOLVA, dizolv, vb. I. Tranz. 1. A dispersa molecular o substanță solidă, lichidă sau gazoasă în altă substanță (adesea lichidă) obținîndu-se astfel o soluție. Tinctura de iod se prepară dizolvînd iodul în alcool. ◊ Refl. Sulfatul de magneziu se dizolvă în apă. 2. (Cu privire la o societate, la o adunare etc.) A face să-și înceteze activitatea, să nu mai funcționeze. Să dizolvăm Camera. ALECSANDRI, T. 1735.

DIZOLVA vb. I. tr., refl. 1. (Despre un corp, o substanță) A (se) amesteca, topi într-un lichid sau într-un gaz, obținînd(u-se) o soluție omogenă, a (se) dispersa într-un lichid sau într-un gaz. 2. (Despre o societate, o adunare etc.) A (se) desființa, a-și înceta activitatea. [P.i. dizolv. / < lat., it. dissolvere].

DIZOLVA vb. I. tr., refl. 1. (despre un corp, o substanță) a (se) dispersa într-un lichid, într-un gaz, obținând(u-se) o soluție omogenă. 2. (despre o societate, o adunare etc.) a (se) desființa, a-și înceta activitatea. II. refl. (fig.) a înceta să mai existe; a dispărea. (< lat., it. dissolvere)

A SE DIZOLVA se dizolvă intranz. (despre substanțe) A se dispersa într-o substanță lichidă, formându-se o soluție omogenă. /<lat. dissolvere

A DIZOLVA dizolv tranz. 1) A face să se dizolve. 2) A face să înceteze existența; a desființa. /<lat. dissolvere

dizolvà v. 1. a separa părțile unui corp, a-l descompune: apa dizolvă sarea; 2. a face să înceteze de a exista prin risipirea părților: a dizolva o adunare; 3. a desființa: a dizolva o căsătorie.

* disólv, a -á v. tr. (lat. dis-sólvere -solútum, fr. dis-soudre, -solvant. V. absolv, rezolv. – Se conjugă ca absolv). Chim. Descompun pătrund, separ moleculele unuĭ: apa disolvă zaharu, dar nu și unt-de-lemnu. Risipesc, împrăștiĭ: a disolva un parlament. Rup, anulez: a disolva o căsătorie. Stric, conrup: a disolva obiceĭurile. – Fals dizolv.

* disolváre f., pl. ărĭ. Disoluțiune, acțiunea de a disolva: disolvarea parlamentuluĭ. – Fals. diz-.

dizolvare s. f., g.-d. art. dizolvării; pl. dizolvări

dizolvare s. f., g.-d. art. dizolvării; pl. dizolvări

dizolvare s. f., g.-d. art. dizolvării; pl. dizolvări

dizolva (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dizolv, 3 dizolvă, conj. prez. 1 sg. să dizolv, 3 să dizolve

dizolva (a ~) vb., ind. prez. 3 dizolvă

dizolva vb., ind. prez. 1 sg. dizolv, 3 sg. și pl. dizolvă; conj. prez. 3 sg. și pl. dizolve

dizolva

disolv, -solvă 3.

DIZOLVARE s. 1. solvire, topire, topit. (~ zahărului în apă.) 2. v. solvatare. 3. desființare. (~ unei organizații.)

DIZOLVARE s. 1. solvire, topire, topit. (~ zahărului în apă.) 2. desființare. (~ unei organizații.)

DIZOLVA vb. v. dispărea, pieri.

DIZOLVA vb. 1. a solvi, a topi. (A ~ zahărul în apă.) 2. a desființa. (A ~ o organizație.)

DIZOLVA vb. 1. a solvi, a topi. (A ~ zahărul în apă.) 2. a desființa. (A ~ o organizație.)

dizolvare, (engl.= dissolution) (petrogr.), proces diagenetic de solubilizare a compușilor minerali ce alcă-tuiesc o rocă. Prin d., în roci apar goluri de diverse dimensiuni și forme care, în final, contribuie la creșterea porozității acesteia. În masivele calcaroase, prin dizolvarea carbonaților se formează morfologia carstică.

DIZOLVÁRE (< dizolva) s. f. 1. Proces de dispersare moleculară a unei substanțe solide, lichide sau gazoase în altă substanță (de obicei lichidă) cu formarea unei soluții. 2. (EC.) Pierderea valabilității autorizației de funcționare a unor corporații la ordinul procuraturii, prin decizia acționarilor sau prin transformare. 3. (Dr.) Mod tipic de încetare a unei persoane juridice de tip asociativ. Intervine de plin drept atunci când a expirat termenul pentru care persoana juridică a fost constituită, când scopul pentru care a fost constituită este realizat, sau, dimpotrivă, devine imposibil de atins și când numărul membrilor scade sub minimul prevăzut de lege.

dizolva, dizolv I v. t. a ucide. II v. r. a dispărea, a se ascunde.