opțiuni
  • info

2 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CHITUI, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a fixa, a astupa, a netezi ceva cu chit2. – Chit2 + suf. -ui.

CHITUI, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a fixa, a astupa, a netezi ceva cu chit2. – Chit2 + suf. -ui.

chitui vt [At: DA ms / Pzi: ~esc / E: chit3] A acoperi ceva cu chit3.

CHITUI, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a astupa, a acoperi, a fixa, a netezi cu chit. A chituit geamul. ▭ Se mulțumise să fugă pe mare cu sicriul pe care-l chituise și călăfătuise bine ca să nu intre apă în el. BART, E. 276.

CHITUI vb. IV. tr. A lipi, a astupa (ceva) cu chit. [P.i. 1,6 -iesc, conj. -iască. / < chit].

A CHITUI ~iesc tranz. 1) (geamuri) A lipi cu chit, fixând de rama ferestrei. 2) (suprafețe, tavane, pereți) A da cu chit (pentru a face neted). 3) (găuri, crăpături etc.) A astupa cu chit (pentru a nivela cu restul suprafeței). /chit + suf. ~ui

CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițcăi vb. IV] – Chiț + suf. -ăi.

CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițcăi vb. IV] – Chiț + suf. -ăi.

CHIȚCĂI vb. IV v. chițăi.

chiscui v vz chițăi

chițăi vi [At: ODOBESCU, S. III, 42 / V: ~țâi, ~țcăi, ~țcui, ~ții, ~țui / Pzi: 3 ~țăie / E: chiț] 1 (D. șoareci și șobolani) A scoate sunete ascuțite. 2 (Fig; d. obiecte) A scârțâi. 3 (Fig; d. persoane) A se văita. corectat(ă)

chițâi v vz chițăi

chițcăi v vz chițăi

chițcui v vz chițăi

chiții v vz chițăi

chițui v vz chițăi

cvitui v vz chitui

ghițui v vz chițui

CHIȚĂI, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. A produce sunetul ascuțit caracteristic șoarecilor. Se pomeniră că se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe, și începură a chițăi. ISPIRESCU, L. 99. Dihorul începu a chițăi în limba lui de lighioană. ODOBESCU, S. III 184. Erau unsprezece bursucei cari se zvîrcoleau, chițăind și mierlăind. ODOBESCU, S. III 42.

A CHIȚĂI pers. 3 chițăie intranz. (despre șoareci, șobolani etc.) A scoate sunete stridente și repetate, caracteristice speciei. /chiț + suf. ~ăi

chițăì v. a striga cu glas ascuțit și pițigăiat (vorbind de căței și de șoareci): bursuci cari se svârcoliau chițăind OD. [Onomatopee].

chituĭésc v. tr. (d. chit 2). Lipesc cu chit, cu ipsos.

chíțăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. chiț-chiț cum fac șoariciĭ). Se zice despre guzganĭ și șoaricĭ cînd țipă. – Și chíțcăĭ și chíțcuĭ.

chíțcăĭ și chíțcuĭ saŭ -ĭésc, V. chíțăĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

chitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiesc, 3 sg. chituiește, imperf. 1 chituiam; conj. prez. 1 sg. să chituiesc, 3 să chituiască

chitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiesc, imperf. 3 sg. chituia; conj. prez. 3 să chituiască

chitui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiesc, imperf. 3 sg. chituia; conj. prez. 3 sg. și pl. chituiască

chitui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiesc, conj. chituiască)

chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 pl. chițăiau; conj. prez. 3 să chițăie

chițăi (a ~) vb., ind. prez. 3 chițăie, imperf. 3 sg. chițăia; conj. prez. 3 să chițăie

chițăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. chițăie, imperf. 3 sg. chițăia

Intrare: chitui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chitui
  • chituire
  • chituit
  • chituitu‑
  • chituind
  • chituindu‑
 singular plural
  • chituiește
  • chituiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • chituiesc
 (să)
  • chituiesc
  • chituiam
  • chituii
  • chituisem
a II-a (tu)
  • chituiești
 (să)
  • chituiești
  • chituiai
  • chituiși
  • chituiseși
a III-a (el, ea)
  • chituiește
 (să)
  • chituiască
  • chituia
  • chitui
  • chituise
plural I (noi)
  • chituim
 (să)
  • chituim
  • chituiam
  • chituirăm
  • chituiserăm
  • chituisem
a II-a (voi)
  • chituiți
 (să)
  • chituiți
  • chituiați
  • chituirăți
  • chituiserăți
  • chituiseți
a III-a (ei, ele)
  • chituiesc
 (să)
  • chituiască
  • chituiau
  • chituiră
  • chituiseră
cvitui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: chițăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chițăi
  • chițăire
  • chițăit
  • chițăitu‑
  • chițăind
  • chițăindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • chițăie
 (să)
  • chițăie
  • chițăia
  • chițăi
  • chițăise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • chițăie
 (să)
  • chițăie
  • chițăiau
  • chițăiră
  • chițăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chițcăi
  • chițcăire
  • chițcăit
  • chițcăitu‑
  • chițcăind
  • chițcăindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • chițcăie
 (să)
  • chițcăie
  • chițcăia
  • chițcăi
  • chițcăise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • chițcăie
 (să)
  • chițcăie
  • chițcăiau
  • chițcăiră
  • chițcăiseră
ghițui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chițui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chiții
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chițcui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
chițâi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

chitui, chituiescverb

  • 1. A lipi, a fixa, a astupa, a netezi ceva cu chit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A chituit geamul. DLRLC
    • format_quote Se mulțumise să fugă pe mare cu sicriul pe care-l chituise și călăfătuise bine ca să nu intre apă în el. BART, E. 276. DLRLC
etimologie:
  • Chit + sufix -ui. DEX '09 DEX '98

chițăiverb

  • 1. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se pomeniră că se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe, și începură a chițăi. ISPIRESCU, L. 99. DLRLC
    • format_quote Dihorul începu a chițăi în limba lui de lighioană. ODOBESCU, S. III 184. DLRLC
    • format_quote Erau unsprezece bursucei cari se zvîrcoleau, chițăind și mierlăind. ODOBESCU, S. III 42. DLRLC
etimologie:
  • Chiț + sufix -ăi. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.