27 de definiții pentru șa

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

șa3 sf [At: PALIA (1581), 88/4 / V: (reg) ~lă (Pl: ~le, șăli, șeie, șele), ~uă (Pl: -ue, șeuri), șea (Pl: șele, șeli), șea (Pl: șele, ~uări) / Pl: (1-22) șei, (23-32) ~le, (reg) șele, șeli / G-D: sg șeii, (pop) șelei, șelii / E: ml sella] 1 Piesă de harnașament din piele (sau din lemn), fixată pe spinarea calului, pe care stă călărețul Si: (reg) tarniță. 2 (Pfm; îe) A fi cal de ~ A munci pentru alții. 3 (Pfm; îe) A bate șaua (ca) să (se) priceapă (sau înțeleagă) iapa (sau calul) A face aluzie la ceva. 4 (Pfm; îe) A vorbi din ~ A vorbi autoritar. 5 (Pfm; îae) A vorbi arogant. 6 (Pfm; îae) A vorbi cu siguranță de sine. 7 (Pfm; îe) A pune ~ua (pe cineva) sau a-i pune (cuiva) ~ua A stăpâni (pe cineva). 8 (Pfm; îae) A exploata (pe cineva). 9 (Pfm; îae) A constrânge (pe cineva) să facă ceva. 10 (Pop; îe) A scoate (pe cineva) din ~ A lipsi (pe cineva) de un avantaj. 11 (Pop; îae) A deposeda (pe cineva) de un bun. 12 (Pfm; îe) Ia ~ua la spinare! Pleacă! 13 (Pfm; îe) A lua ~ua de pe cal A lua o hotărâre. 14 (Reg; șîs ~ de povară, ~ de măgar) Șa3 (1) mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri Si: samar. 15 (Pan) Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) pe care se stă. 16 (Reg; pan) Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate, cu care formează un ansamblu Si: (reg) curmătură (2). 17 (Reg) Scaun la coșul de la moară. 18 (Reg) Olan. 19 (Olt) Schimbător la plug. 20 Canal orizontal din beton armat, construit pentru aerisirea unei celule de siloz. 21 (Atm; pop; îs) ~ua turcească Scobitură în osul sfenoid, în care se află situată hipofiza. 22 (Reg; îs) ~ua casei Grindă care formează coama scheletului unui acoperiș de casă țărănească Si: (reg) coamă. 23 (Mpl; cu valoare de sg) Parte a spinării calului pe care se pune șaua3 (1). 24 (Pex; mpl; cu valoare de sg) Spinare la animale Si: (reg) șaucă (1). 25 (Trs; Buc; prc; mpl; cu valoare de sg) Greabăn (1). 26 (Pan; mpl; cu valoare de sg) Parte a spinării din jurul regiunii lombare a coloanei vertebrale la om. 27 (Reg; pex; mpl; cu valoare de sg) Spinare la om. 28 (Reg; prc; mpl; cu valoare de sg; îf șală) Șold1 (1). 29 (Atm; pop; mpl; cu valoare de sg; șîs ~lele ale mici, ~lele la încingătoare, ~ua corpului, ~ua picioarelor) Sacrum. 30 (Pop; mpl; cu valoare de sg; îs) Încheietura (sau crucea) șalelor Locul unde se îmbină extremitățile oaselor de la șale (26). 31 (Pfm; mpl; cu valoare de sg; îe) A i se lipi (cuiva) buricul (sau burta) de ~le A fi foarte slab. 32 (Pfm; mpl; cu valoare de sg; îae) A fi înfometat.

șa1 i [At: A II, 17 / E: fo] (Reg) Cuvânt cu care se alungă caprele.

ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se stă în timpul deplasării vehiculului. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate, cu care alcătuiește un ansamblu; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

ȘA, șei și șele, s. f. (Și în forma șea) 1. Piesă de harnașament, confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. Descălecară, își îngrijiră caii, dar șeile nu le luară de pe ei. SADOVEANU, O. I 135. Se suie în pod și coboară de acolo un căpăstru, un frîu, un bici și o șa. CREANGĂ, P. 194. Se avîntă pe șaua calului și plecă în lume. EMINESCU, N. 13. Pe cai iuți ca rîndunele, Fără frîie, fără șele. ALECSANDRI, P. II 14. ◊ (În formule stereotipe din basme) Am încălecat iute pe-o șa și-am venit de v-am spus povestea așa. CREANGĂ, P. 34. ◊ Expr. A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) iapa v. iapă. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a îngenunchea (pe cineva) muncindu-l, exploatîndu-l. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Parte a bicicletei (a motocicletei etc.) formată dintr-un mic suport triunghiular pe care stă ciclistul. 3. Os din spinarea găinii. Spatele găinii se numesc șea. La cade. ◊ Expr. Șaua turcească = os pe care se găsește hipofiza. 4. Formă de teren reprezentînd o depresiune între două părți mai ridicate care formează un ansamblu; curmătură. Sus, pe șaua dealului, a fost zidită mîndră cetate din Synope. BART, S. M. 21. – Variantă: șea s. f.

ȘA, șei f. 1) Piesă de harnașament confecționată din piele, care se fixează pe spinarea calului (sau a altor animale), servind pentru șederea comodă a călărețului. ◊ A pune ~ua pe cineva a impune cuiva propria voință. A se ține tare în ~ a fi stăpân pe situație; a fi sigur de ceva. 2) Scaunul bicicletei sau al motocicletei. 3) Os din spinarea găinii. ◊ ~ua turcească scobitură în osul sfenoid, în care se află glanda hipofiză. 4) Formă de relief reprezentând o depresiune între crestele unui lanț muntos, servind adesea și ca trecătoare. [Art. șaua; G.-D. șeii] /<lat. sella

șa f., pl. V. maĭ jos (die șea, lat. sĕlla, scaun, care vine din *sedla d. sĕdére, a ședea; it. pv. cat. pg. sella, fr. selle, sp. silla. V. șed, sedelcă). Un fel de așternut de pele de o formă specială care se pune pe cal și se leagă cu chinga și pe care încalecă călărețu. A bate șaŭa (ca) să priceapă ĭapa, a face aluziune ca să priceapă cineva. Pl. Mijlocu spinăriĭ, partea spinăriĭ la șoldurĭ (care corespunde cu locul unde se pune șaŭa pe cal): mă dor șalele de atîta greutate. – În Munt. vest șea, pl. șele și șeĭ (ca mantale, măntăĭ). În vest șale (ca șade, șase, șapte) cu înțelesu de „mijlocu spinăriĭ”. În est numaĭ șele.

ȘEA s. f. v. șa.

șea f. 1. (pl. șele) un fel de scaun ce se pune în spinarea calului pentru înlesnirea călărețului: încălecai po șea și vă spusei dumniavoastră așa! e sfârșitul stereotip al basmelor; 2. pl. V. șeale. [Lat. SELLA].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

șa s. f., art. șaua, g.-d. art. șeii; pl. șei

șa s. f., art. șaua, g.-d. art. șeii; pl. șei

șa s. f., art. șaua, g.-d. art. șeii; pl. șei

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȘA s. v. greabăn, samar, spate, spinare.

ȘA s. I. (GEOGR.) curmătură, (reg.) deșilătură. II. v. clitelum.

șa s. v. GREABĂN. SAMAR. SPATE. SPINARE.

ȘA s. (GEOGR.) curmătură, (reg.) deșilătură.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șa (șei), s. f.1. Piesă de harnașament. – 2. Curmătură. – 3. Os din spinarea găinii. – 4. (Pl.) Parte a spinării din regiunea lombară. – Var. șea.Mr., megl. șauă, șao, pl. șali. Lat. sĕlla (Pușcariu 1490; REW 7795), cf. it., prov., cat. sella, fr. selle, sp. silla. Pl. poate fi și șele, pentru primele trei sensuri; pentru al patrulea, se folosește numai șale. Der. șelar, s. m. (persoană care face și vinde șei), cu suf. -ar (după REW 7796, din lat. sĕllārius); șelărie, s. f. (loc unde se fac și se vînd șei); șeuaș (var. șăuaș), s. m. (cal înșeuat); înșeua, vb. (a pune șaua pe cal); înșela, vb. (a înșeua; a amăgi; a trăda, a fi infidel; refl., a greși); înșelătură, s. f. (amăgire, trișare); înșelășag, s. n. (Mold., amăgire); înșelăciune, s. f. (amăgire, fraudă); îmșelător (var. înșelăcios), adj. (care înșală, amăgitor). Mulți cercetători fac două cuvinte distincte din înșela „a înșeua” și înșela „a amăgi” și-l derivă pe ultimul din sl. mŭšelŭ „cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 148; Weigand, Jb., XIII, 110; Pușcariu, Dacor., VI, 327-32; DAR); cf. v. bg. mšel „amăgire”; dar trecerea semantică pare explicabilă, căci în rom. numeroși termeni exprimă ideea de „a înșela” prin cea de „a-și pune ceva nepotrivit”, cf. potcovi, încălța, pune ipingeaua, papugiu, potlogar etc. (mai multe ex. la Spitzer, Mitt. Wien, 139; Skok, Archiv. sl. Phil., XXXVII, 83; Spitzer, Dacor., III, 651), și la fel sb. nasamariti, cu cele două sensuri (Rosetti, III, 99).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a pune șaua (pe cineva) expr. 1. a exploata (pe cineva). 2. a constrânge (pe cineva) să facă ceva.

Intrare: șa
șa1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F161)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șa
  • șaua
plural
  • șei
  • șeile
genitiv-dativ singular
  • șei
  • șeii
plural
  • șei
  • șeilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F153)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șea
  • șeaua
plural
  • șele
  • șelele
genitiv-dativ singular
  • șele
  • șelei
plural
  • șele
  • șelelor
vocativ singular
plural
șauă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șeauă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șa2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F155)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șa
  • șaua
plural
  • șele
  • șelele
genitiv-dativ singular
  • șele
  • șelei
plural
  • șele
  • șelelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

șa, șeisubstantiv feminin

  • 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    diminutive: șeluță
    • format_quote Descălecară, își îngrijiră caii, dar șeile nu le luară de pe ei. SADOVEANU, O. I 135. DLRLC
    • format_quote Se suie în pod și coboară de acolo un căpăstru, un frîu, un bici și o șa. CREANGĂ, P. 194. DLRLC
    • format_quote Se avîntă pe șaua calului și plecă în lume. EMINESCU, N. 13. DLRLC
    • format_quote Pe cai iuți ca rîndunele, Fără frîie, fără șele. ALECSANDRI, P. II 14. DLRLC
    • format_quote (În formule stereotipe din basme) Am încălecat iute pe-o șa și-am venit de v-am spus povestea așa. CREANGĂ, P. 34. DLRLC
    • chat_bubble A bate șaua (ca) să priceapă (sau înțeleagă) iapa. DLRLC
    • chat_bubble A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • chat_bubble A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A se ține tare în șa = a fi stăpân pe situație; a fi sigur de ceva. NODEX
  • 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 3. Os din spinarea găinii. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Spatele găinii se numesc șea. La CADE. DLRLC
    • 3.1. Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Sus, pe șaua dealului, a fost zidită mîndră cetate din Synope. BART, S. M. 21. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii