TEACĂ, teci, s. f. 1. Înveliș, toc, apărătoare confecționată din metal, din lemn sau din piele, în care se păstrează obiecte tăioase lungi sau anumite instrumente; toc, apărătoare. ◊ Expr. (Reg.) A se face teacă de pământ = a se face nevăzut, a se ascunde, a dispărea. A asculta teacă de pământ = a asculta într-o tăcere desăvârșită. A rămâne teacă = a rămâne gol. (Ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă, se spune când cineva se codește să facă un lucru, invocând pretexte neserioase. 2. Parte a unei unelte manuale în care intră și se fixează coada sau mânerul. ♦ (Rar) Pulpar. 3. Păstaie. – Lat. theca.

teacă [At: CANTEMIR, IST. 33 / V: (reg) tea, tecă / Pl: teci, (reg) tece, teace, tăci / E: ml thēca] 1 sf Înveliș confecționat din metal, din lemn sau din piele, în care se păstrează lama unei săbii, a unui cuțit sau anumite instrumente. 2 sf (Reg; îe) A se face ~ de pământ A se face nevăzut Si: a se ascunde. 3 sf (Pfm; îe) Nu încap două săbii (sau doi paloși, două paloșe) într-o ~ Se spune despre două persoane cu o anumită autoritate care nu se împacă. 4 sf (Reg; îe) (Ba) că(-i) (ba) că(-i) pungă Se spune când cineva se codește să facă un lucru, invocând tot felul de pretexte. 5 av (Pop; îe) A asculta ~ de pământ A asculta într-o tăcere desăvârșită. 6 sf (Pop; îe) A rămâne ~ A rămâne gol. 7 sf (Mun; dep) Om prost. 8 sf Parte a unei unelte manuale în care intră și se fixează coada sau mânerul. 9 sf (Atm) Membrană care îmbracă fibra musculară. 10 sf (Bot) Porțiune a frunzei care cuprinde tulpina (în special la graminee). 11 sf (Bot) Înveliș care protejează spicul sau mugurele unor plante înainte de maturizare. 12 sf (Rar) Pulpar. 13 sf Păstaie. 14 sf (Reg; pgn; șîc ~pentru-mâncare) Fasole (1) (Phaseolus vulgaris). 15 sf (Reg; sîs ~ca ochilor) Pleoapă. 16 sf (Reg) Cutie¹ (1).

TEACĂ, teci, s. f. 1. Înveliș, toc, apărătoare confecționată din metal, din lemn sau din piele, în care se păstrează obiecte tăioase lungi sau anumite instrumente; toc, apărătoare. ◊ Expr. (Reg.) A se face teacă de pământ = a se face nevăzut, a se ascunde, a dispărea. A asculta teacă de pământ = a asculta într-o tăcere desăvârșită. A rămâne teacă = a rămâne gol. (Ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă, se spune când cineva se codește să facă un lucru, invocând pretexte neserioase. 2. Parte a unei unelte manuale în care intră și se fixează coada sau mânerul. ♦ (Rar) Pulpar. 3. Păstaie. – Din lat. theca.

TEACĂ, teci, s. f. 1. Înveliș, toc, apărătoare confecționată din metal, lemn sau piele, în care se păstrează lama unei săbii, a unui cuțit etc. sau anumite instrumente. Se juca, trecînd ușor degetul de-a lungul tăișului unui cuțit pe care-l scosese din teaca de piele. DUMITRIU, N. 183. Nu pot să-ncapă doi paloși într-o teacă! ALECSANDRI, O. 232. Iovan Iorgovan, Braț de buzdugan, Sabia-și spăla În teacă o băga. ANT. LIT. POP. I 316. Închinar-aș armelor... Dar și ele-s fiare reci, Puse-n teci De lemne seci. TEODORESCU, P. P. 582. ◊ Expr. A se face teacă de pămînt = a se face nevăzut, a se ascunde, a dispărea. Boierii și bogătașii împărăției, care se făcuse teacă de pămînt și intrase în gaură de șarpe cînd țara era în primejdie, ieșiră ca ciupercile la iveală, îndată ce trecu primejdia. POPESCU, B. IV 73. A asculta teacă de pămînt = a asculta într-o tăcere desăvîrșită. Ascultară teacă de pămînt acea migală minunată de șuierături. DELAVRANCEA, S. 99. A rămîne teacă = a rămîne gol, uscat, sec. Se vor deștepta ei odată, cînd vor rămîne visteriile teacă și țara datoare și vîndută toată. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 4/9. (Ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă, se spune cînd cineva se codește să facă un lucru sub pretexte șubrede. Safta și Mihu se mai făceau că nu înțeleg... că teacă... că pungă, pînă ce Mitrea nu se ridica vesel. SLAVICI, N. I 96. Nici unul nu putea veni; unul zicea că-i teacă, altul că-i pungă, al treilea că pe dincolo. RETEGANUL, P. I 30. ♦ Parte a unei unelte manuale în care intră și se fixează coada. ♦ (Neobișnuit) Pulpar. Femeia săpa lîngă el, cu capul înfășurat într-o cîrpă neagră, și cu teci de lînă pe picioare, ca să nu i le ardă soarele. DUMITRIU, N. I. 12. 2. Păstaie. Făcuse biată muierea asta niște teci de fasole și o mămăligă. PREDA, Î. 22.

TEACĂ teci f. 1) Toc (de metal sau de piele) în care se țin obiecte tăioase. 2) Parte a unei unelte manuale cu lamă în care se fixează coada sau mânerul. 3) (la unele plante, mai ales leguminoase) Înveliș al semințelor, având formă alungită și constând din două valve. 4) Parte a frunzei, mai ales la graminee, care îmbracă tulpina. /<lat. thëca

teacă f. 1. tocul sau țeava unui instrument: a băga sabia în teacă; 2. Bot. păstaie: teci de fasole. [Lat. THECA].

teácă f., pl. tecĭ (lat. thêca, d. vgr. théke, cutie; fr. taie, față de pernă. V. biblio-, glipto-, ipo- și pinaco-tecă, chichiță). Tocu în care se ține sabia, pumnalu ș. a.: a trage, a scoate sabia din teacă. Bot. Păstare. Fig. Moș Teacă, militar (saŭ și funcționar) ignorant, pareatcă.

tea² sf vz teacă

tecă² sf vz teacă

Moș-Teacă m. porecla militarilor cari țin morțiș la apucăturile din trecut.

teacă s. f., g.-d. art. tecii; pl. teci

teacă s. f., g.-d. art. tecii; pl. teci

teacă s. f., g.-d. art. tecii; pl. teci

TEACĂ s. 1. (rar) tesac, toc. (~ de sabie.) 2. v. păstaie.

TEACĂ s. 1. (rar) tesac, toc. (~ de sabie.) 2. (BOT.) păstaie. (~ de mazăre.)

teacă (-eci), s. f. – Păstaie, coajă a unor legume. – 2. Înveliș, toc, apărătoare. – Mr., megl. teacă. Lat. theca (Pușcariu 1722; REW 8699), din gr. θήϰη, cf. abruz. teke, fr. taie, prov. teca. Der. din ngr. (Cihac, II, 705; cf. Roesler 577) nu este posibilă. – Der. tecar, s. n. (Trans., teacă). Cf. teucă.

MOȘ TEACĂ, revistă satirică săptămânală, cu subtitlul „Jurnal țivil și cazon”. A apărut (1895-1901), sub direcția lui A. Bacalbașa și apoi a lui G. Ranetti.