19 definiții pentru apărătoare (obiect)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

apărătoare sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ori, ~oare / E: apăra + -(ă)toare] 1 Obiect cu rol protector. 2 (Spc) Obiect cu care ne apărăm de muște. 3 Evantai. 4 Funie cu care se strunește legătura dintre proțap cu sania (spre a o ține mai strânsă) Si: cetlău, coardă, gânj, lambă, lănțuș, legătură, prăjină, vlăioagă. corectat(ă)

APĂRĂTOARE, apărători, s. f. 1. Nume dat la diferite obiecte care au un rol protector. Apărătoarea roților trăsurii. Apărătoare de muște. Apărătoare de creion. ◊ În numeroase întreprinderi au fost realizate lucrări de mecanizare, de ventilații și aerisire, instalații igienico-sanitare, aducțiuni de apă potabilă, apărători și balustrade de protecție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2687. 2. (Învechit) Evantai. Era un om mărunțel, barba potrivită în apărătoare și cănită, mai mult roșie decît galbenă. GHICA, S. 5.

APĂRĂTOARE, apărători, s. f. Nume dat unor obiecte cu rol protector. – Din apăra + suf. -(ă)toare.

APĂRĂTOARE ~ori f. 1) Obiect sau dispozitiv cu rol protector. ~oarea roților trăsurii. 2) reg. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori mari roșii, cultivată pentru semințele ei mici, negre sau cenușii, închise într-o capsulă și folosite în alimentație; mac; somnișor. [G.-D. apărătorii] /a (se) apăra + suf. ~ătoare

apărătoare f. 1. orice lucru cu care cineva își face vânt spre a se răcori; 2. unealtă din coadă de cal de alungat muște; 3. prăjină, numită ceatlău sau coardă; 4. streașină de casă.

APĂRĂTOR, -OARE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.

APĂRATOR, -TOARE I. adj. sm. f. 1 Care apără,în spec. care apără pe cineva dinaintea judecății: cîrciogarii, porecliți și apărători... s’ar apuca de muncă (CRG.) 2 APĂRĂTORII INDEPENDENȚEI, medalie comemorativă, (creată prin decretul din 5 Iunie 1878 și conferită tuturor militarilor și asimilaților de ori-ce grad cari au luat parte în campania din 1877-1878 (🖼 153). II. APĂRĂTOARE sf. 1 Lucru făcut ca să apere de ceva: pusără Ierusalimul ca o ~ de poame (DOS.) 2 ~ de muște, băț în vîrful căruia sînt legate niște fîșii de hîrtie sau de papură și cu care se alungă muștele (🖼 154) 3 Obiect ce se deschide în formă de semicerc, alcătuit din pene sau din fîșii de hîrtie, de pînză, etc., lipite pe bețișoare de lemn sau de os și cu care-și face cineva vînt, evantaliu: au început să-i facă vînt cu niște apărători de pene mlădioase de păun (CAR.) 4 Perniță umplută cu cîlți, care atîrnă în afara bordului unei corăbii sau care se dă afară în momentul acostării, pentru a apăra barca să nu se lovească de vasul sau de cheiul unde e acostată 5 🌿 Plantă ierboasă din familia labiatelor, cu flori purpurii dispuse în verticile multiflore; crește prin tufișuri, margini de pădure, poieni, livezi și locuri necultivate; numită și „somnișor” (Clinopodium vulgare) (🖼 155) 6 🌿 Plantă ierboasă, păroasă, aromatică, din familia labiatelor, cu frunze mici eliptice și puțin dințate pe margini, cu flori purpurii, rar albe, dispuse în verticile axilare, globuloase, și care se micșorează spre vîrf; crește prin bălți, pe marginea rîurilor și prin locuri mlăștinoase; e întrebuințată în medicină pentru proprietățile ei stimulante, stomachice și carminative; numită și „busuiocul-cerbilor”, „busuioc-de-cîmp”, „izmă-proastă” sau „poleiu” (Mentha pulegium) (🖼 156).

APĂRĂTOR, -OARE, apărători, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Jucător dintr-o echipă sportivă care are rolul de a apăra sau proteja propria poartă; fundaș. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.

APĂRĂTOR, -OARE, apărători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care apără, protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. 3. Dispozitiv din bare, în formă de grătar montat în fața locomotivei, pentru a înlătura obstacolele de pe linie. – Din apăra + suf. -(ă)tor.

apărător, -oáre adj. Care apără. S. m. Avocat de o treaptă maĭ joasă și care pledează numaĭ pe la judecătoriĭ. S. f., pl. orĭ. Lucru care apără, care ferește de loviturĭ, de lumină ș. a. (ca scutu, cozorocu, burdufurile de frînghie între vasele plutitoare ș. a.). Pomătuf mare de coadă de cal (de pene de hîrtie) de alungat muștele orĭ de șters colbu. (Acesta se numește și bătătoare).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

apărătoare (obiect) s. f., g.-d. art. apărătorii; pl. apărători

apărătoare (obiect) s. f., g.-d. art. apărătorii; pl. apărători

apărătoare (obiect) s. f., g.-d. art. apărătorii; pl. apărători

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

APĂRĂTOARE s. v. coardă, evantai.

APĂRĂTOARE s. I. 1. v. gardă. 2. (reg.) ceatlău, gânj. (~ la sanie.) II. 1. (BOT.; Calamintha clinopodium) (reg.) somnișor. 2. (BOT.; Mentha pulegium) (pop.) izmă proastă, (reg.) busuioc-de-câmp, busuiocul-cerbilor, (Transilv.) polei.

APĂRĂTOARE s. 1. gardă, (rar) strajă, (înv.) scut. (~ la sabie.) 2. (reg.) ceatlău, gînj. (~ la sanie.) 3. (BOT.; Calamintha clinopodium) (reg.) somnișor. 4. (BOT.: Mentha pulegium) (pop.) izmă proastă, (reg.) busuioc-de-cîmp, busuiocul-cerbilor, (Transilv.) polei.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

apărătoare, apărători s. f. șapcă; fes; căciulă

Intrare: apărătoare (obiect)
apărătoare2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apărătoare
  • apărătoarea
plural
  • apărători
  • apărătorile
genitiv-dativ singular
  • apărători
  • apărătorii
plural
  • apărători
  • apărătorilor
vocativ singular
plural
apărător2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apărător
  • apărătorul
  • apărătoru‑
plural
  • apărătoare
  • apărătoarele
genitiv-dativ singular
  • apărător
  • apărătorului
plural
  • apărătoare
  • apărătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

apărătoare, apărătorisubstantiv feminin

  • 1. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Apărătoarea roților trăsurii. Apărătoare de muște. Apărătoare de creion. DLRLC
    • format_quote În numeroase întreprinderi au fost realizate lucrări de mecanizare, de ventilații și aerisire, instalații igienico-sanitare, aducțiuni de apă potabilă, apărători și balustrade de protecție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2687. DLRLC
  • 2. Dispozitiv din bare, în formă de grătar montat în fața locomotivei, pentru a înlătura obstacolele de pe linie. DLRM
  • 3. regional Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori mari roșii, cultivată pentru semințele ei mici, negre sau cenușii, închise într-o capsulă și folosite în alimentație. NODEX
  • 4. învechit Evantai. DLRLC
    sinonime: evantai
    • format_quote Era un om mărunțel, barba potrivită în apărătoare și cănită, mai mult roșie decît galbenă. GHICA, S. 5. DLRLC
etimologie:
  • Apăra + sufix -ător. DEX '09 DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii