NEMEȘESC, -EASCĂ, nemeșești, adj. (Rar) Care ține de nemeși, propriu, caracteristic nemeșilor; de nemeș; p. ext. nobil, boieresc. – Nemeș + suf. -esc.

nemeșesc, ~ească a [At: (a. 1637) IORGA, S. D. 78 / V: (reg) ~mi~, nă~ / Pl: ~ești / E: nemeș² + -esc] 1-3 Care se referă la nemeși² (1-3). 4-6 Care aparține nemeșilor² (1-3). 9-10 De nemeș² (1-3).

NEMEȘESC, -EASCĂ, nemeșești, adj. Care ține de nemeși, propriu, caracteristic nemeșilor; de nemeș; p. ext. nobil, boieresc. – Nemeș + suf. -esc.

NEMEȘESC, -EASCĂ, nemeșești, adj. De nemeș, nobil, boieresc. Mare a fost mulțumirea... iobagilor romîni de la granițe, cînd s-au văzut deodată scăpați de robia nemeșească. ODOBESCU, S. III 524. M-am întrecut Cu cincizeci de cai, Tot cai nemeșești. TEODORESCU, P. P. 57. Cavaleria moldovenească se compunea din toți proprietarii teritoriali, numindu-se oaste nemeșească. HASDEU, la TDRG.

nemeșesc a. de nemeș: tot cai nemeșești, tot misiri turcești POP.

nemeșésc, -éască adj. De nemeș. – Adv. -éște.

nămeșesc, ~ească a vz nemeșesc

nemișesc, -ească a vz nemeșesc

nemeșesc (rar) adj. m., f. nemeșească; pl. m. și f. nemeșești

nemeșesc (rar) adj. m., f. nemeșească; pl. m. și f. nemeșești

nemeșesc adj. m., f. nemeșească; pl. m. și f. nemeșești

NEMEȘESC, -EASCĂ adj. Care se referă la nemeși² (1), care aparține nemeșilor^2, de nemeș². Se vede „cum au dat Petrea Curea... pentru Văsiiu din Glodeani, de l-au plătit de bir nemeșescu” (a. 1637). IORGA, S. D. VI, 78, cf. ANON. CAR. Nu se desparte statul boieresc și nemeșăsc de statul țărănesc (a. 1712). URICARIUL, v, 248/16. Caută-ți alt nebun ca să te slujească, Din ce oară așa mi-este hotărîta După pravila ta nemeșească! BUDAI-DELEANU, T. v. 73, cf. 90. Popii români să dea și ei decima, dacă seamănă în locuri nemeșești. BARIȚIU, P. a. I, 185. Cavaleria moldovenească se compunea din toți proprietarii teritoriali... numindu-se oaste nemeșească. HASDEU, I. v. 77, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Mare a fost mulțumirea... iobagilor români de la granițe, cînd s-au văzut deodată scăpați de robia nemeșească. ODOBESCU, S. III, 524, cf. MÎNDRESCU, UNG. 93, DDRF, BARCIANCU, ALEXI, W. Tot cai nemeșești, Tot misiri turcești, Tot cai potcoviți Bine-nchingiuiți. TEODORESCU, P. P. 57. Eu mi-s viță nemeșească, Copiluță românească. BUD, P. P. 14, cf. 80. La bir că l-au pus, Birul nămeșesc Și ardelenesc Și moldovenesc, I. cr. III, 96. – pl.: nemeșești. – Și: (regional) nemișesc, -ească (ALR II 3 352/260), nămeșesc, -ească adj. – Nemeș² + suf. -esc.