mărăcine sm [At: CORESI, PS, 329/4 / V: (reg) mărăcin, ~niu, ~nă sf (îrg) ~ciune, (nob) ~nă sfi / Pl: ~ni / E: ml marrucina] 1 (Bot; Dob; șîc ~-negru) Porumbar (Prunus spinosa). 2 (Bot; Trs; șîc mărăcin-alb) Păducel (Crataegus monogyna). 3 (Bot; reg) Măceș (Rosa canina). 4 (Pgn) Plantă cu spini sau ghimpi. 5 (Prc) Ghimpe, țeapă, spin al unui mărăcine (4). 6 (Fam; îe) A sta (ca dracul) pe ~ni A nu avea astâmpăr. 7 (Îae) A fi foarte nerăbdător să plece. 8 (Rar; îe) A călca (ca) pe ~ni A păși încet, nesigur, sfios. 9 (Reg; îe) A trăi ca pe ~ni A trăi rău, în neînțelegere cu cineva. 10 (Pop; îe) (Umblă) parcă treieră Ia ~ni Se zice despre un om nevolnic sau neajutorat, care nu reușește să ducă un lucru la bun sfârșit. 11 (Pop; csc) Mărăciniș (1). 12 (Bot; rar; îc) ~-de-mure Mur (Rubus). 13 (Bot; Dob; îc) ~le-ciacâr-tichine Scai-galben (Centaurea solstitialis). 14 (Bot; Trs, îc) ~-de-istrochie Turtă (Carlina acaulis). 15 (Îvr; lpl; pbl) Instrument de tortură Vz ciulin.

MĂRĂCINE, mărăcini, s. m. (Adesea la pl.) Nume generic dat la diverse plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul unor asemenea plante, prevăzut cu țepi, care se agață de hainele oamenilor și de blana sau lîna animalelor. V. scai, scaiete. Sub licăririle de afară descoperii acolo un morman de mărăcini uscați. GALACTION, O. I 81. Rochia i se prinse de un mărăcine și o ținu în loc. BOLINTINEANU, O. 331. (În forma mărăciune) Învățătorul este pentru un tînăr... ca plugarul bun care curăță de mărăciuni țarina sa. NEGRUZZI, S. I 8. ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu avea răbdare; a sta (ca) pe ghimpi. Stăteai pe mărăcini să se facă ziuă mai repede, ca să ajungi acasă. PAS, Z. I 234. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. Nu poți trăi nici în sat; Nici în sat nici în vecini, Trăiești ca pe mărăcini. BIBICESCU, P. P. 177. ♦ (La pl.) Mărăciniș. Cunosc un domn revizor care s-a ascuns două săptămîni în mărăcini. DAVIDOGLU, O. 89. – Variantă: mărăciune s. m.

MĂRĂCINE ~i m. Arbust a cărui tulpină este acoperită cu ghimpi sau cu țepi. * A sta (ca) pe ~i a nu mai avea răbdare; a se grăbi undeva. A trăi ca pe ~i a) a trăi în neînțelegere; b) a o duce greu. /<lat. marrucina

mărăcine m. 1. porumbar, arbust cu ramuri spinoase: boabele mărăcinilor se numesc porumbele; 2. păducel, plantă cu spini. [Lat. *MARRICINA, din MARRA, sapă de plivit ogoarele (planta și unealta sunt deopotrivă înțepătoare)].

mărăcíne m. (maĭ vechĭ -cin și -cĭune, d. lat. *marrucina, un fel de mărăcine din *marruca [it. marrúca, un fel de tufă ghimpoasă], care vine d. marra, hîrleț de stîrpit mărăciniĭ. De la vgr. myrinkĭnos, -ine, adj. de la myrike, tufă ghimpoasă, nu poate veni din pricina accentuluĭ. Cp. cu stráchină). Păducel (crataegus). Porumbel (prunus spinosa). În general, orĭ ce tufă ghimpoasă. – Și azĭ -cĭúne (f.) în Șez. 4, 135, și 32, 76, și la Stam. 283 fem.: pustiu vuĭește, mărăcĭunea sună pe tristu mormînt!

mărăcin sm vz mărăcine

mărăcină sf vz mărăcine

mărăciune sm vz mărăcine

MĂRĂCIUNE s. m. v. mărăcine.

mărăcine s. m., art. mărăcinele; pl. mărăcini

mărăcine s. m., art. mărăcinele; pl. mărăcini

mărăcine s. m., art. mărăcinele; pl. mărăcini

MĂRĂCINE s. 1. (BOT.) spin, (înv.) rug. (Mătură de ~i.) 2. v. spin. 3. (la pl.) v. mărăciniș.

MĂRĂCINE s. v. măceș, păducel, porumbar, porumbel, sorb.

mărăcine s. v. MĂCEȘ. PĂDUCEL. PORUMBAR. PORUMBEL. SORB.

MĂRĂCINE s. 1. (BOT.) spin, (înv.) rug. (Mătură de ~i.) 2. (BOT.) ghimpe, spin, țeapă, țepușă, (reg.) șteap. (S-a înțepat într-un ~ al măceșului.) 3. (la pl.) mărăciniș, spinărie, (reg.) mărăcinet, spinăriș, spinet, spiniș. (S-a încurcat în ~.)

mărăcini s. pl. v. SCAI-ALBASTRU. SCAI-VÎNĂT.

mărăcine (mărăcini), s. m. – 1. Rug de mure, păducel. – 2. Spin (Crataegus). – 3. Porumbar (Prunus spinosa). – Var. mărăcin, mărăciune. Mr. mărăține, megl. mărțin, mărățină. Origine nesigură. Pare să provină din lat. mălĭtia (răutate), cu semantismul ca în sp. maleza (REW 5265a; Corominas, III, 206), cf. mr. marițire „a se înrăutăți” (Capidan, Dacor., II, 627); suf. ar fi -ciune, ca în var. Se consideră în general că reprezintă un lat. *marrūcῑna (Candrea-Dens., 1046; Battisti, III, 2374) sau *marracῑna (Pușcariu 1025) din lat. marra „spin” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 189; Tiktin; REW 5370), cf. alb. mërtsinë (Philippide, II, 722; însă pare să provină din rom.), alb. murris „spin”; it. marruca „mur”; dar der. este dificilă (prin încrucișare cu mătăcină, după Candrea-Dens.; din marrubium, după J. Brüch, ZRPh., LVI, 629). Der. din lat. e probată de fonetismul din mr. Lat. *myricina (Pascu, Etimologii, 47) este mai puțin probabil și încă și mai puțin der. dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 334). Der. mărăcinar, s. m. (pasăre, Pratincola rubetra); mărăciniș, s. n. (desiș de mărăcini); mărăcinos, adj. (spinos).

Banul Mărăcine, joc* popular, de origine cultă, introdus în saloanele și școlile din Transilvania pe la mijl. sec. trecut și răspândit în toată țara. Aparține tipului de călușer* ardelean. Bărbătesc, în monom. Cuprinde de obicei 10-12 figuri de virtuozitate, în succesiune fixă. Conducătorul jocului execută fiecare figură înaintea celorlalți. Denumirea este pusă în legătură cu legenda popularizată de V. Alecsandri despre eroul cu același nume. Melodia acestui joc, aproape întotdeauna aceeași sau în variante ușor de identificat, este una dintre cele mai vechi melodii de dans ce au fost consemnate prin tabulaturile* sec. 16-17 (cea pentru laută* a lui Jan de Lublin și cea pentru orgă a lui Ion Căianu), fapt ce a favorizat cariera cultă și semicultă ulterioară a B. Melodia folc. a cunoscut o răspândire mai largă decât teritoriul propriu-zis al țării (în zonele – precum Podhale poloneză – unde păstoritul și haiducia au fost îndeletniciri ale populațiilor de origine românească, ceea ce a conferit melodiei denumiri ca: dans păstoresc sau dans haiducesc); caracteristicile sale intonaționale, mergând până la identificarea frazelor* componente, pot fi recunoscute și în alte jocuri (călușerul, bătuta*) ale folc. românesc actual.

INTER VEPRES ROSAE NASCUNTUR (lat.) trandafirii cresc și între mărăcini – Ammiannus Marcellinus, „Res gestae”, 16, 7, 4.

MĂRĂCINE s. m. 1. Nume dat mai multor plante cu spini sau ghimpi: a) (prin Dobr., și în sintagma mărăcine negru, H II 289) porumbar (Prunus spinosa). GRECESCU, FL. 195, cf. 741, PANȚU PL. b) (prin Transilv si în sintagma mărăcin alb, BRANDZA, FL. 539, PANȚU , PL.) , păducel (Crataegus monogyna). GRECESCU, FL. 220, PANȚU, PL. ; c) (regional) măceș (Rosa canina) (Breaza-Făgăraș). ALR I 1 909/174 ; p. g e n e r. orice plantă cu spini sau ghimpi ; p. r e s t r. ghimpe, țeapă, spin al acestor plante. Încungiurară-mă. . . și aprinserâ-se ca focul în mărăcini. CORESI, PS. 329/4, cf. id. EV. 3. Cine va curăța de spini (mărăcini MUT.) pămînt striin? PRAV. 336. Iară lui Adam zise: . . . mărăcini și ciulini va răsări ție. BIBLIA (1 688), 3¹/37, cf. 54²/54. Pămîntul ni l-au sămănat cu mărăci. MOLNAR, RET. 90/18. Dar măcieșu-i mărăcine, Știți că nu e de vro mană. HELIADE, O. I, 134. Plugarul bun.. . curăță de mărăciuni țearina sa. NEGRUZZI, S. I, 8. Rochia i se prinsese de un mărăcine și o ținu în loc. BOLINTINEANU, O. 331. Ciobanul se făcuse mititel lîngă un mărăcine înflorit. ISPIRESCU, L. 247, cf. 236. Iepurele goni nebun de frică și se pierdu-ntr-un tufiș de mărăcini. SANDU-ALDEA, U. P. 179, cf. CANDREA, F. 380. Tîrnul este de obicei un spine sau un mărăcine tare și crenguros. PAMFILE A. R. 211, cf. id. VĂZD. 22. Sub licăririle de afară descoperii acolo un morman de mărăcini uscați. GALACTION, O. 81. Cel mai înalt rămîne mărăcinul. SIMIONESCU, FL. 176. Nu se așteaptă să găsească călugări care cresc și trăiesc pe-aici ca niște mărăcini. SADOVEANU, O. IV, 145. Se oprește, se uită la mărăcine, își mută căciula de pe o ureche pe alta. STANCU, D. 47. Cunosc un domn revizor care s-a ascuns două săptămîni în mărăcini. DAVIDOGLU, O. 89. Mărăcinii îi îi sfîșies ciorapii și îi jupoaie pielea picioarelor. V. ROM. iunie 1 954, 129. Frunză verde mărăcine, nimic nu se prinde de mine. ALECSANDRI, P. P. 243, HODOȘ, P. P. 68, 189. Și să-l duc colea-n grădină, La tufă de mărăcină. JARNIK-BÎRSEANU, D. 495. Că nădejdea de la mine, Tot ca sîrma de subțire, Cînd o pui pe mărăcine, Bate vîntul, nu se ține. ȘEZ. I, 237. Frunză verde mărăcine, Mărule, mă sui în tine, Din tine mere să fur. ib. VIII 29, cf. MAT. FOLK. 738. Rău-i, Doamni, pin streini, Ca discult pin mărăsuni. GRIUL, I, 307, cf. ALR I 673/125, 160, 170, 837, 840. Focul cînd s-aprinde pîn mărăcini uscați arde și pe cei verzi. ZANNE, P. I, 176. Cine se atinge de mărăcini, nevătămat nu scapă. id. ib. 209. Cu un mărăcine numai, nu poți îngrădi. ib. id. Dintr-un răsur iese și trandafir și mărăcine. PANN, P. V. I, 68/8, cf. ZANNE, P. I, 272. Pe mărăcine struguri nu cresc. MAG. IST. IV 364, cf. ZANNE, P. IX, 487. Ciută mare șade-n cale Și așteaptă carne moale (Mărăcinele). GOROVEI, C. 222. Iarbă de mărăcine v. iarbă. E x p r. A sta (ca dracul) pe mărăcini = a nu-și găsi astîmpăr, a fi foarte nerăbdător (să plece). Cf. COSTINESCU, ZANNE, P. VI, 610. Stăteai pe mărăcini, să se facă ziuă mai repede, ca să ajungi acasă. PAS, Z. I, 234. (Rar) A călca (ca) pe mărăcini = a păși încet, nesigur, sfios. cf. COSTINESCU, ZANNE, P. II, 511. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău, în neînțelegere (cu. . .) Nu poți trăi nici în sat; Nici în sat, nici în vecini, Trăiești ca pe mărăcini. BIBiCESCU, P. P. 177. (Umblă) parcă treieră la mărăcini, se zice despre cel nevolnic sau neajutorat, care nu reușește să ducă un lucru la bun sfîrșit. Cf. PANN, P. V. I, 102/13, ZANNE, P. II, 788. ◊ Fig. (Învechit ; la pl. ; de obicei urmat de determinări în genitiv) Mărăcinii ai iubireei de argint. CORESI, EV. 291, cf. 311. Mărăcinii ceia ce dăriea sfintele icoane, den rădăcină-i smulseră. MOXA, 381/19. Începu. . . a dezrădăcina toți mărăcinii necredinții. MINEIUL I (1 776), 10^vV2, cf. 92^r2/10. Dezrădăcinind din inimile oamenilor mărăcinii rătăcirii, au sădit pomul vieții. MOLNAR, RET. 43/7. ◊ (Ca epitet depreciativ dat unei persoane) Spune-i că m-am măritat. . . Dup-un sec de mărăcine, Ce mă bate-n toate zile. JARNIK-BÎRSEANU, D. 182. Că-s fecior, nu mărăcine, Să mă iubesc cu oricine. id. ib. 372. Spune-i că m-am logodit. De te-o-ntreba după cine? Spune-i: dup-un mărăcine. BIBICESCU, P. P. 178. ♦ (La sg. cu sens colectiv) Mărăciniș. Pustiul vuiește, mărăciunea sună Pe tristul mormînt. C. STAMATI, P. 283. Să are cîmpurile. . . de spin și de mărăciune. HEM 1 626, cf. ALECSANDRI, P. P. 35. Să te duci să umbli. . . prin mărăcine și mătăcine. POP., ap. GCR II, 342. ♦ (Bot.) Compuse: (rar) mărăcine-de-mure = mur (Rubus). Cf. COSTINESCU ; (prin. Dobr.) mărăcinele-ciacîrtichine = (probabil) scai-galben (Centaurea solstitialis). Cf. H ii 289 ; (prin Transilv.) mărăcine-de-istrochie = (probabil) turtă, (Carlina acaulis). PĂCALĂ, M. N. 15. 2. P. a n a l. (Învechit, rar ; la pl., probabil) Numele unui instrument de tortură. V. c i u l i n. Chinuitu-l-au și i-au frecat trupul cu pînză de păr și l-au dat și în foc și i-au rănit tot trupul, tîrîndu-l pre mărăcini fără milă (a. 1 675). GCR I, 222/7. - Pl.: mărăcini. – Și: (regional) mărăcin s. m., mărăcină s. f., (învechit și regional) mărăciúne s. m. și (neobișnuit) f. – Lat. marrucina.

MĂRĂCIN s. m. v. mărăcine.

MĂRĂCÍNĂ s. f. v. mărăcine.

MĂRĂCIUNE s. m. v. mărăcine.