MIȘTO adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. ♦ (Substantivat, n., în expr.) A lua (pe cineva) la mișto = a-și bate joc (de cineva), a ironiza. – Din țig. mišto.

mișto [At: BUL. FIL. II, 277 / V: ~oc a / E: rrm mișto] (Arg) 1-2 ain (Cu valoare de superlativ) (Foarte bun sau) foarte frumos. 3 s (Îe) A lua (sau, rar, a umfla pe cineva) Ia ~ sau a lua peste ~ A(-și) bate joc de cineva. 4 s (Rar; îae) A lua la rost.

MIȘTO adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. ♦ (Substantivat, n., în expr.) A lua (pe cineva) la mișto = a-și bate joc (de cineva), a-l ironiza. – Din țig. mišto.

miștoc² sn, a vz mișto

mișto² (arg.) s. n., art. miștoul; pl. miștouri (și în: a face mișto, a lua la mișto)

mișto² (arg.) s. n., art. miștoul; pl. miștouri

mișto adj. invar., s. n.

a face mișto expr. a ironiza, a batjocori.

a lua la mișto (pe cineva) v. a lua împrejur.

a vorbi la asuceală / la caterincă / la ciorănie / la derută / la mișto / la șme / la șmecherie / la ușcheală expr. (intl.) a lua peste picior; a vorbi argotic.

fără mișto expr. (vulg.) de-adevăratelea; serios; sincer.

la mișto expr. (deț.) izolator; (în) secția restrictivă.

mișto I s. n. pl. miștouri ironie, batjocură. II. adj. invar. bun; frumos. III. adv. frumos.

MIȘTO adj. invar., subst. (Argotic) 1. Adj. (Adesea cu valoare de superlativ) (Foarte) bun, (foarte) frumos. Casă. . . mișto. BUL. FIL. II, 277, cf. IV, 127, CV 1 949, nr. 6, 36. Și-a luat o nevastă mișto. COMAN, GL. 2. Subst. (În e x p r.) A lua (sau, rar, a umfla pe cineva) la mișto sau a lua peste mișto = a batjocori, a-și bate joc (de cineva), a lua (pe cineva) peste picior; a lua la rost. Cf. BL II, 172, IV, 199, GR. S. VII, 131, com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. - Din țig. mišto.