35 de definiții pentru mirosi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIROSI, miros, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosi vb. IV] – Din sl. mirosati.

mirosi [At: PSALT. (1651), ap. CCR 110/18 / V: (îrg) am~, (reg) aminosi, amirusi, amninusi, mino~, miorosî, ~rusi, (cscj) aminusa, amirosa, amirusa, minosa, ~sa, amnerosi, mirosi / Pzi: miros (A și: reg, miros), (înv) ~sesc, 3 ~oase, 6 miros, Cj: 3, 6 să miroase; Imt: miroase / E: slv миросати] 1 vi A percepe cu mirosul (1). 2 vi A apropia nasul de ceva și a trage aer pe nări pentru a simți un miros (4). 3 vt (Fig) A-și da seama de o situație, conducându-se după anumite indicii Si: a bănui, a intui, a presimți. 4 vi A avea și a răspândi un miros (4). 5 vi (Pop; îe) Nici nu pute, nici nu ~ Se spune despre o persoană sau un obiect care ne sunt indiferente. 6 vi (Pfm; îe) A ~ a pământ (sau a groapă, a colivă) A fi pe moarte. 7 vi (Pfm; îe) A ~ a butoi A fi beat. 8 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) a rău sau a nu(-i) ~ a bine A presimți consecințele nefaste ale unui fapt. 9 vi (Îae) A i se părea că un lucru nu e curat, cinstit. 10 vi (Pop; îe) A nu ~ a nas de om A nu fi cinstit, onorabil, demn. 11 vi (D. bărbați; pop; îe) A-i ~ ( cuiva) a catrință A începe să umble după femei. 12 vi (Pfm; îe) Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i ~oase Se spune despre cineva care se preface că nu știe nimic despre o faptă la care a participat. 13 vi (Îae) Se spune când cineva nu recunoaște o faptă rea a sa. 14 vi (Fig) A prevesti. 15 vi (Fig; rar) A se auzi. 16-17 vtr (Îvr) A (se) umple de miros.

MIROSI, miros, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva pentru a percepe un miros (2). 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosi vb. IV] – Din sl. mirosati.

MIROSI, mir s, vb. IV. 1. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «a») A avea sau a răspîndi un miros de... Aerul miroase a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371. Răsărit-a pom în coastă Cu frunzele de argint, Lumea-ntreagă mirosind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. ◊ (Unipersonal) Mirosea a ceață risipită de vîntul ușor dinspre baltă. DUMITRIU, N. 51. În brutării miroase-a pline nouă. DRAGOMIR, P. 56. ♦ A răspîndi un miros urît. Carnea alterată miroase.Expr. (Nici) usturoi n-a, mîncat, nici gura nu-i miroase, se zice despre cineva care se preface că nu știe nimic despre un lucru de care e vinovat. Veniră acasă și dormiră, ca și cînd usturoi nu mîncase și gurile nu le miroseau. ISPIRESCU, L. 372. 2. Tranz. A percepe cu simțul mirosului, a simți un miros, a inspira aer.pe nas de repetate ori pentru a simți un miros. V. adulmeca. Miroseau adierea vîntului și... se țineau după urme. GALACTION, O. I 279. Doica vesel se scula, Cîmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vîrînd, Urmele tot mirosind. ANT. LIT. POP. I 258. ◊ Intranz. Calul de la Misir miroase de departe unde-i vreun zid părăsit. ODOBESCU, S. I 162. ◊ (Unipersonal, construit cu subiectul logic în dativ) Mie-mi miroase a om. ISPIRESCU, E. 114. 3. Tranz. Fig. A simți ceva (de departe, din timp), a adulmeca, a presimți, a bănui, a presupune. Guvernul, care mirosise ceva în legătură cu manevrele generalului... vru să forțeze mîna acestuia. PAS, Z. IV 189. După ce... nu găsi pe Țugnlea, mirosi ea că trebuie să fie la împăratul. ISPIRIRESCU, L. 319. ◊ Intranz. Cu Aspasia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. A. III 71. ◊ Expr. Miroase a... = prevestește (ceva), denotă, anunță (ceva). Toată forfota asta mirosea a inspecție. CAMILAR, N. I 383. ◊ (Construit cu subiectul logic în dativ) Mișcarea ce se simte dincoace de Olt.. nu prea îmi miroase a bine. ISPIRESCU, M. V. 6. Au zestre oare? – Așa-mi miroase. ALECSANDRI, T. II 120. ◊ A dibui, a da de... a simți prezența cuiva sau a ceva. Copoii vamali miroseau afacerile puse la cale în taverna cunoscută. BART, E. 342. Simțisem că mitocanul de cumnată-tău mă mirosise; știa că mă țiu după voi. CARAGIALE, O. I 69. – Accentuat și: prez. ind. (regional) miros. – Forme gramaticale: prez. ind. pers. 3 sg. miroase și (regional) miroasă (CREANGĂ, P. 188), pers. 3 pl. miros, rar miroase și (regional) miroasă (RETEGANUL, P. V 25). – Variantă: amirosi (DUMITRIU, N. 173, SADOVEANU, F. J. 375, EMINESCU, O. I 50) vb. IV.

A MIROSI1 pers. 3 miroase intranz. (despre substanțe, corpuri, plante etc.) A avea sau a răspândi un miros. Floarea miroase. ◊ Miroase a (ceva) a exista semne (de ceva); a prevesti (ceva). Nu miroase a bine e semn rău. /<sl. mirosati

A MIROSI2 miros tranz. 1) A simți cu ajutorul mirosului; a percepe prin simțul mirosului. 2) A examina cu ajutorul nasului (pentru a percepe un miros). 3) fig. A simți din timp (prin intuiție); a presimți. 4) (despre animale) A descoperi cu ajutorul mirosului; a adulmeca. /<sl. mirosati

mirosì v. 1. a da sau a răspândi miros: unele flori miros bine, altele rău; 2. a simți miros: cu plăcere mirosim viorelele; 3. a lua urma: câinele miroase cadavrul stăpânului său; 4. fig. a simți într’un mod vag: mirosise a om de pe altă lume ISP.

AMIROSI vb. IV v. mirosi.

amirosi v vz mirosi

AMIROSI Mold. Trans... = MIROSI...

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mirosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miros, 2 sg. miroși, 3 sg. miroase, imperf. 1 miroseam; conj. prez. 1 sg. să miros, 3 să miroa, imper. 2 sg. afirm. miroase

!mirosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miros, 3 sg. miroase, imperf. 3 sg. mirosea; conj. prez. 3 să miroa

mirosi vb., ind. prez. 1 sg. miros, 3 sg. miroase, 3 pl. miros/miroase, imperf. 3 sg. mirosea; conj. prez. 3 sg. și pl. miroa

miros, -roase 3 sing. și 3 pl., -roseam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MIROSI vb. 1. (înv.) a odora. (Flori care ~ îmbietor.) 2. a duhni, a puți, (prin Mold.) a se auzi, (Mold.) a duhli, (înv.) a duhori. (~ a băutură.) 3. (înv. și reg.) a(-i) puți. (Îi ~ a câine.) 4. a adulmeca, (rar) a puncta, (reg.) a mușina, a mușlui, a ulma, a vetri, (Munt. și Olt.) a mâșâi, (înv.) a adulma. (Ogarul ~ vânatul.)

MIROSI vb. v. anticipa, bănui, crede, ghici, gândi, imagina, intui, închipui, întrezări, presimți, presupune, prevedea, simți, socoti, ști, visa.

MIROSI vb. 1. (înv.) a odora. (Flori care ~ îmbietor.) 2. a duhni, a puți, (prin Mold.) a se auzi, (Mold.) a duhli, (înv.) a duhori. (~ a băutură.) 3. (înv. și reg.) a(-i) puți. (Îi ~ a cîine.) 4. a adulmeca, (rar) a puncta, (reg.) a mușina, a mușlui, a ulma, a vetri, (Munt. și Olt.) a mîșîi, (înv.) a adulma. (Ogarul ~ vînatul.)

mirosi vb. v. ANTICIPA. BĂNUI. CREDE. GHICI. GÎNDI. IMAGINA. INTUI. ÎNCHIPUI. ÎNTREZĂRI. PRESIMȚI. PRESUPUNE. PREVEDEA. SIMȚI. SOCOTI. ȘTI. VISA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mirosi (miros, mirosit), vb.1. A exala miros. – 2. A percepe mirosul. – 3. A adulmeca. – Var. amirosi, (a)mirosesc. Megl. mirises, mirisiri. Ngr. μυρώνω, aorist ἐμύρωσα „a parfuma” (Graur, BL, IV, 102; Pușcariu, Lr., 260), cf. v sb. mirisati (Vasmer, Gr., 99), bg. mirisati, mirosati (sec. XVII). Der. din sl. (Tiktin; Candrea) nu e o ipoteză necesară. Completat de amirosi, este un cuvînt de uz general (ALR, I, 77). – Cf. mir. Der. miros, s. n. (odor, parfum; olfacție), postverbal, sau direct din ngr. μύρωσις „ungere” (Roesler 573; Murnu 37); miroseală, s. f. (înv., mir; odor, parfum); mirosenie, s. f. (înv., mir; înv., parfum); miroseață, s. f. (parfum); mirositor, adj. (parfumat, odorant).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

What’s in a name? That which we call a rose,/ by any other name would smell as sweet (engl. „Ce-i un nume? Ceea ce numin trandafir/ Tot suav ar mirosi, oricum l-am numi”). Sînt două versuri celebre din și mai celebra tragedie Romeo și Julieta de W. Shakespeare (act. II, sc. 2). În poetica întîlnire din grădina Capuleților, Julieta îi spune lui Romeo, în cuvinte de neuitat, că nu numele – ca să parafrazăm o cunoscută zicală – face pe om, ci omul cinstește numele. Sau, cum atît de frumos a tradus Șt. O. Iosif: „Un nume ce-i? Un trandafir, oricum Îi spui, îți dă același scump parfum!” Versurile sînt citate în sensul zicalei noastre mai sus pomenită. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mirosi, miros v. t. 1. a presimți, a bănui 2. a dibui, a simți prezența cuiva 3. a intui adevăratul caracter sau adevăratele intenții ale unei persoane prefăcute

a mirosi a ceață expr. a fi beat.

a mirosi a colivă expr. a suferi de o boală incurabilă; a ajunge în ultimul stadiu al unei boli incurabile.

a-i mirosi crinul (unei femei) expr. (er.d. bărbați) a practica cuniliția.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MIROSÍ vb. IV. 1. I n t r a n z. A percepe cu simțul mirosului, a simți un miros. Nari au și nu mirosesc. PSALT. (1651), ap. CCR 110/18, cf. LEX. MARS. 231. De i-a mai da lui nasul să mai miroase pe-aici, apoi las' ! CREANGĂ, P. 28. (Cu complement intern) Iară altu nemină den flori nu priimescu. . . și miroseală de-ntrînsele mirosescu. CORESI, EV. 309. Și fără veste ne veni glas de cîntători a gloate multe și miros de tămîi nepovestite și mirosim miros de mir scumpu. DOSOFTEI, V. S. octombrie 80r/31. Mirosi. . . mirosire bine mirositoare. BIBLIA 1688 61/47. ◊ T r a n z. Cum dădu însă de cum mirosi mîncarea, uită pe Ion. REBREANU, I, 111. Omul la nevoie miroase și ce nu e voie. ROMÂNUL GLUMEȚ, 9. ♦ T r a n z. A apropia nasul de ceva, inspirînd adînc, a trage aer în pe nări pentru a simți un miros; (despre animale) a adulmeca. Zimbrul. . . rabdă sete multă, stînd lîngă apă și tot mirosește pămîntul. GCR II, 110/4. (a. 1777). O îmbia și pe dînsa să le miroasă. ISPIRESCU, L. 20. Cățelul se apropie să mă miroasă. CARAGIALE, O. II, 98. Cu botul întins, miroase aerul. SADOVEANU, O. III, 66. [El] tot n-ar fi mirosit aceste flori. C. PETRESCU, C. V. 297. Caii, după ce mirosiseră apa tulbure și învălurată opriră în loc. CAMIL PETRESCU, O. II, 547. Dulăul se apropie de noi, ne miroase hainele, încălțămintea, își clatină coada stufoasă U.R.S.S. 39. Au mirosit numai fînul de ocoalele celor cuminți. SBIERA, P. 1, cf. 314. El îmi ceru o floare din cosița mea s-o miroase, FUNDESCU L, P. I, 25. Cinele șade pe fîn: Nici mănîncă, nici va să lase Calul măcar să-l miroase, se spune despre oamenii zglrciți și despre cei care, neputîndu-se sluji de un lucru, împiedică pe alții să-l întrebuințeze. Cf. ZANNE, P. I, 370. Cățeaua pînă nu ridică coada, cînii n-o miroase. id. ib. 401. Și nasul miroase florile cele mai frumoase și din el iese zeama cea mai urîtă. id. ib. II, 305. ◊ (Cu complementuL „urme”) Cel patru cîni domnești se opriră sus, amirosind urmele. SADOVEANU, F. J. 201. Privea numai zările, cu capul ridicat, ca și cum ar fi căutat să miroase urmele vrășmașilor. id. O. I. 17. Dolca vesel se scula Cîmpul de-alung apuca, Botul prin iarbă vîrînd, Urmele tot mirosind. ALECSANDRI, p. p. 55. ◊ (În contexte figurate) Această minunată și dumnezeiască floare. . . pre carea mirosind, adecă citind-o cu înțelegem, ne umplem de prea scumpul ei miros GCR II, 30/17. Numai din cînd în cînd voi mirosi floarea veștejită a trecutului. I. NEGRUZZI, S. VI, 87. ◊ F i g. Cineva, carile macar cât de puțin citiala sfintelor și a profanelor. . . scrisori, va fi amirosit. . . tăgăduitoriu a să afla nu poate. CANTEMIR, HR. 169. 2. T r a n z. F i g. A-și da seama de o situație (conducîndu-se după anumite indicii); a se orienta într-o anumită problemă; a simți (din vreme, de departe), a presimți, bănui. Vădzind Catargiul lucrurile întralt chip și amirosind că . . . va să-l oprească și să-l trimită la împărăție, au dat Catargiul știre la boieri. M. COSTIN, O. 115. UIn gelos amiroasă ca un copoi amorezații de-o poșta de departe. DACIA LIT. 282. Îl și miros pă român ce-i poate osu, fără nici să socotească în cît l-am cumpărat. JIPESCU, O. 128. Simțeam că mitocanul de cumnatu-teu mă mirosise, știa că mă țiu după voi. CARAGIALE, T. II, 47. După ce alergă. . . și nu găsi pe Țugulea, mirosi ea că trebuie să fie la împăratul. ISPIRESCU, L. 319. Știu eu. Am mirosit punerea la cale ce ați avut. I. NEGRUZZI, S. IV, 56. Eu, cît i-am văzut, am mirosit ceva și m-am aținut în urma lor. AGÎRBICEANU, L. T. 224. Copoii vamali miroseau afacerile puse la cale în taverna cunoscută. BART, E. 342. Eu fac prinsoare cu dumneata că moș Costache a îngropat undeva banii. . . N-ai mirosit nimic, nu bănuiești nimic? CĂLINESCU, E. O. II, 30. Făcuseră amîndoi drumuri multe și miroseau numaidecît pe călătorul îndoielnic. CAMIL PETRESCU, O. II, 146. Guvernul, care mirosise ceva în legătură cu manevrele generalului. . , vru să forțeze mîna acestuia. PAS, Z. IV, 189, cf. id. L. I, 249. Ce-ai mai mirosit prin oraș? ȘCL 1950, 257. ◊ I n t r a n z. Cu mare bucurie vă așteptăm, cu atît mai mare cu cît, pe cît miros eu, aduceți cu dv. și pe Gherești. CARAGIALE, O. VIII, 189, cf. 449. Cu Aspazia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. A. III, 71. După cîte am mirosit eu, toată lumea este agitată de chestiunea asta. T. POPOVICI, S. 234. 3. I n t r a n z. A avea (și a răspîndi) un miros (2). Iar mirosăște frumos țara aceia. HERODOT (1645), 190, cf. 156, LEX. MARS. 208. Oh, cîți trandafiri miroasă. BĂRAC, A. 45. Floare ca argintul Mirosind în tot pămîntul. id. ap. GCR II, 174/2. În loc să mirosească, putori din el izvoresc. PANN, E. I, 8/5. Cununi de flori uscate fîșîiesc amirosind. EMINESCU, O. I, 50. Jimbla și salamul miroseau. DELAVRANCEA, H. T. 117. Pute în loc să miroasă. VISSARION, FL. 137. Biata fată dă să mintă că mîncările miroasă. RETEGANUL, P. V, 25. Multe flori sînt pe lume, dar puține miroase. ZANNE, P. II, 610. Nici nu pute, nici nu miroase, se zice despre un lucru fără nici o însemnătate sau despre oamenii care ne sînt indiferenți. Cf. id. ib. 683, 684, I, 101. ◊ (Cu determinări modale sau urmat de o comparație) Bine mirosești. MINEIUL (1776), 105v2/10. Și era pă acel cîmp flori foarte frumoase și mirosea ca tămîia și ca zmirna și ca libanul. ALEXANDRIA (1799), ap. GCR II, 167/10. Miroși grozav de urît. STANCU, R. A. IV, 300, cf. id. D. 75. Cine trăiește la un loc cu porcii, miroase rău la toți cînii. ZANNE, P. I, 607. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. „a” sau, învechit, „de” și arătînd obiectul sau substanța în discuție) Mînule . . . mirosîia de mirosuri scumpe. DOSOFTEI, V. S. decembrie 196v/19. Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea. ALECSANDRI, POEZII, 328, cf. id. T. 905. Miroși a rom. . .Ei, bravos! Vrei să miros a gaz? CARAGIALE, O. VI,124. Aerul mirosea a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac, VLAHUȚĂ, O. A. 371. Dragu mi-i badiu din joc, Că miroasă-a busuioc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 34, cf. 36. Că patu-i făcut de fîn Și-amiroas-a om bătrîn. MARIAN, SA. 90. Dragu mi-i cu cine săr, Că miroasă-a calapăr. DOINE, 71. Gura ta mńinoas-a pești. ARH. FOLK. I, 173. Tot vasul miroase a ce cuprinde. ZANNE, P. IV, 173, cf. BARONZI, L. 49. Am o ciotuță de tei, Și-amiroasă a bumburei (Strugurele). GOROVEI, C. 359. ◊ ( I m p e r s.) Miroase-a igrasie. . . Din tavan, Bucăți de tencuială-ncep să cadă. MINULESCU, V. 129. Miroase-a mucigai. C. PETRESCU, II, 203. Mirosea, în amurg, a fum și-a flori de măr. SADOVEANU, O. VII, 315, cf. I, 137. ◊ F i g. Tu miroși a omor! Eu nu te-mbrățișez. I. NEGEUZZI, S. VI, 406. Gospodăria noastră mirosea a hărnicie și curățenie. VLASIU, A. P. 47. Toate miroseau parcă a singurătate și a pustiu. SADOVEANU, O. I, 97. (I m p e r s,) De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. CARAGIALE, O. I, 74. ◊ E x p r. A mirosi a pămînt (sau a groapă, a colivă) = a fi pe moarte. Cf. ZANNE, P. I, 240, III, 176, VI, 524. A mirosi a butoi = a fi beat. Com. ȚEPEȘ-VODĂ-CERNAVODĂ. A-i mirosi (cuiva) rău sau a nu(-i) mirosi (a) bine = a) a presimți consecințele nefaste ale unui fapt; b) a i se părea că nu este lucru curat, cinstit, la mijloc. Cf. ZANNE, P. II, 640. (Rar) Nu miroase a nas de om = nu este cinstit, onorabil, demn. Să umblați numai așa frunza frăsinelului. . . și să vă lăudați că sînteți feciori de crai, asta nu miroase a nas de om. CREANGĂ, P. 188. A-i mirosi (cuiva) a catrință, se zice despre cel care umblă după femei. Cînd s-a face mai mărișor, are să înceapă a-i mirosi a catrință și cu astă rînduială n-am să am folos de el niciodată. CREANGĂ, A. 14. Nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase = se face că nu știe nimic despre ceva la care a participat; nu se rușinează de o faptă rea a sa. (Cu parafrazarea expresiei) Veniră acasă și dormiră ca și cînd usturoi nu mîncase și gurile nu le miroseau. ISPIRESCU, L. 372. ♦ F i g. A anunța, a prevesti. Toată forfota asta mirosea a inspecție. CAMILAR, N. I, 383. (I m p e r s.) Nori negri alergau prin văzduh, dar nu prea mirosea a ploaie. SANDU-ALDEA, U. P. 136. M-am gîndit la socotelile astea, îndată ce mi-am dat seama că mirosea a praf de pușcă. VORNIC, P. 144. ♦ F i g. A se auzi, a se vorbi. Iară limba romană la ei tot mirosește și nici cum de tot nu o părăsesc (a. 1652). ap. MURNU, GR. 38. 4. T r a n z. (Rar) A umple de miros. Mîndro, de dragostea noastră Răsărit-a pom în coastă Cu frunzele de argint Lumea-ntreagă mirosind. JARNIK-BÎRSEANU, D. 70. ◊ R e f l. (Învechit) Carele va face într-acesta și chip ca să să mirosască, întru dînsul va pieri sufletul aceluia. biblia (1688), 621/14. – Prez. ind.: miros (accentuat și, regional, miros) și (învechit) mirosesc, pers. 6 miroase și mirós; prez. conj. pers. 3 și 6: să miroasă; imper.: miroase. – Și: (învechit și regional) amirosí vb. IV, (regional) mirosá (ALR I/I h 77) vb. I, mirusí (ALR II 3165/2,414), minosí vb. IV, minosá (ALR I/I h 77) vb. I, miorosî (ALR I 1215/704), amirusí (ALR II 3 165/551) vb. IV, amirosá (ALR I/I h77), amirusá (ib.) vb .I, aminosí (ALR II/I MN 7, 6 847/260, ALR II 3165/95, 310, 316, 605) vb. IV, aminusá (ALR I/I h 77) vb. I, amninusí (ALR II 3 165/365, 386), amnerosí (ib. 3165/64), immirosí (COSTINESCU) vb. IV.- Din slavonul миросати.

Intrare: mirosi
verb (VT320)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mirosi
  • mirosire
  • mirosit
  • mirositu‑
  • mirosind
  • mirosindu‑
singular plural
  • miroase
  • mirosiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • miros
(să)
  • miros
  • miroseam
  • mirosii
  • mirosisem
a II-a (tu)
  • miroși
(să)
  • miroși
  • miroseai
  • mirosiși
  • mirosiseși
a III-a (el, ea)
  • miroase
(să)
  • miroa
  • miroase
  • mirosea
  • mirosi
  • mirosise
plural I (noi)
  • mirosim
(să)
  • mirosim
  • miroseam
  • mirosirăm
  • mirosiserăm
  • mirosisem
a II-a (voi)
  • mirosiți
(să)
  • mirosiți
  • miroseați
  • mirosirăți
  • mirosiserăți
  • mirosiseți
a III-a (ei, ele)
  • miros
  • miroase
(să)
  • miroa
  • miroase
  • miroseau
  • mirosi
  • mirosiseră
verb (VT320)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amirosi
  • amirosire
  • amirosit
  • amirositu‑
  • amirosind
  • amirosindu‑
singular plural
  • amiroase
  • amirosiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amiros
(să)
  • amiros
  • amiroseam
  • amirosii
  • amirosisem
a II-a (tu)
  • amiroși
(să)
  • amiroși
  • amiroseai
  • amirosiși
  • amirosiseși
a III-a (el, ea)
  • amiroase
(să)
  • amiroa
  • amiroase
  • amirosea
  • amirosi
  • amirosise
plural I (noi)
  • amirosim
(să)
  • amirosim
  • amiroseam
  • amirosirăm
  • amirosiserăm
  • amirosisem
a II-a (voi)
  • amirosiți
(să)
  • amirosiți
  • amiroseați
  • amirosirăți
  • amirosiserăți
  • amirosiseți
a III-a (ei, ele)
  • amiros
  • amiroase
(să)
  • amiroa
  • amiroase
  • amiroseau
  • amirosi
  • amirosiseră
mirusi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mirosa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
amirosa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
aminosa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
miorosî
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
minosi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
minosa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
aminosi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mirosi, mirosverb

  • 1. tranzitiv intranzitiv A simți, a percepe un miros. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote unipersonal Mie-mi miroase a om. ISPIRESCU, E. 114. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Miroseau adierea vîntului și... se țineau după urme. GALACTION, O. I 279. DLRLC
      • format_quote Doica vesel se scula, Cîmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vîrînd, Urmele tot mirosind. ANT. LIT. POP. I 258. DLRLC
      • format_quote Calul de la Misir miroase de departe unde-i vreun zid părăsit. ODOBESCU, S. I 162. DLRLC
      • 1.1.1. Despre animale: adulmeca. DEX '09 DLRLC
        sinonime: adulmeca
  • 2. intranzitiv A avea (și a răspândi) un miros. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aerul miroase a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371. DLRLC
    • format_quote Răsărit-a pom în coastă Cu frunzele de argint, Lumea-ntreagă mirosind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. DLRLC
    • format_quote unipersonal Mirosea a ceață risipită de vîntul ușor dinspre baltă. DUMITRIU, N. 51. DLRLC
    • format_quote unipersonal În brutării miroase-a pîine nouă. DRAGOMIR, P. 56. DLRLC
    • 2.1. A răspândi un miros urăt. DLRLC
      • format_quote Carnea alterată miroase. DLRLC
      • chat_bubble (Nici) usturoi n-a, mâncat, nici gura nu-i miroase, se zice despre cineva care se preface că nu știe nimic despre un lucru de care e vinovat. DLRLC
        • format_quote Veniră acasă și dormiră, ca și cînd usturoi nu mîncase și gurile nu le miroseau. ISPIRESCU, L. 372. DLRLC
  • 3. tranzitiv intranzitiv figurat familiar A simți ceva (de departe, din timp). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Guvernul, care mirosise ceva în legătură cu manevrele generalului... vru să forțeze mîna acestuia. PAS, Z. IV 189. DLRLC
    • format_quote După ce... nu găsi pe Țugulea, mirosi ea că trebuie să fie la împăratul. ISPIRIRESCU, L. 319. DLRLC
    • format_quote Cu Aspasia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. A. III 71. DLRLC
    • 3.1. tranzitiv A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: dibui
      • format_quote Copoii vamali miroseau afacerile puse la cale în taverna cunoscută. BART, E. 342. DLRLC
      • format_quote Simțisem că mitocanul de cumnată-tău mă mirosise; știa că mă țiu după voi. CARAGIALE, O. I 69. DLRLC
    • chat_bubble Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Toată forfota asta mirosea a inspecție. CAMILAR, N. I 383. DLRLC
      • format_quote Mișcarea ce se simte dincoace de Olt... nu prea îmi miroase a bine. ISPIRESCU, M. V. 6. DLRLC
      • format_quote Au zestre oare? – Așa-mi miroase. ALECSANDRI, T. II 120. DLRLC
  • comentariu regional Accentuat și: prezent indicativ miros. DLRLC
  • comentariu Forme gramaticale: prezent indicativ persoana a 3-a singular miroase și (regional) miroasă, persoana a 3-a plural miros, rar miroase și (regional) miroasă. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.