miros s.n. I 1 (fiziol.) olfacție, <înv.> apuțit, apuțitură, mirosire, odorat. Mirosul este unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale. 2 aromă, balsam, boare, mireasmă, parfum, <rar> esență, mirodenie, reveneală, <reg.> miroznă, odoreală, șmag, <înv.> miroseală, mirosire, odor³, olm, unsoare. 3 abur, efluviu, exalare, exalație, miasmă, parfum, <rar> abureală, evaporație, <înv.> miroseală, mirosenie. Tânăra lasă în urmă un miros pătrunzător de iasomie. 4 fig. fler, perspicacitate, <fig.> nas. Are miros; știe când și unde să-și investească banii. II (la pl. miroase; concr.; ind. alim.; înv.) v. Aromat¹. Condiment. Ingredient. Mirodenie.