16 definiții pentru mire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIRE, miri, s. m. Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. – Cf. alb. mirë „bun”.

MIRE, miri, s. m. Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. – Cf. alb. mirë „bun”.

mire1 sm [At: PSALT. HUR 14v/7 / V: (reg) mir sn / Pl: ~ri / E: ml miles „soldat”, cf alb mirë „bun”] 1 Bărbat în ziua, sau în preajma zilei căsătoriei sale Si: ginere, (îrg) mărit1, (reg) june, mireaz1, mireț. 2 (Bis) lisus Hristos. 3 (Reg; îs) De-a ~le și mireasa Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 4 (D. fete; îe) A lua pe Hristos de ~ Ase călugări. 5 (Rar) Candidat la însurătoare. 6 (Lpl) Cele două persoane care se cunună sau se căsătoresc, în ziua sau în preajma zilei căsătoriei lor. 7 (Reg; îs) Al doilea ~ însoțitor al miresei la nuntă. 8 (Reg) Pețitor.

MIRE, miri, s. m. Nume dat unui bărbat în ziua căsătoriei lui, în special în cursul ceremoniilor din această zi; p. ext. logodnic. Ți-ai ales un mire vrednic de-al tău suflet. DAVILA, V. V. 82. Acum iată că din codru și Călin mirele iese, Care ține-n a lui mînă, mîna gingașei mirese. EMINESCU, O. I 85. Iată-mă-s la nuntă... Unde-i mirele să gioc cu el? ALECSANDRI, T. I 223. ♦ (La pl.) Nume dat în cursul ceremoniilor din ziua căsătoriei celor două persoane care se căsătoresc. Cît mac e prin livezi, Atîția ani la miri urez! COȘBUC, P. I 59. M-am pus la un loc de unde puteam privi pe miri. NEGRUZZI, S. I 53.

MIRE ~i m. 1) Tânăr în ziua nunții sale. 2) Tânăr care s-a logodit; logodnic. 3) la pl. Tineri uniți prin căsătorie în ziua nunții lor. /cf. alb. mirë

MIRE s.m. (Mold., Criș., Trans. S, Trans. N) Nume purtat de bărbat in ziua (sau în preajma zilei) căsătoriei sale. A: Cela ce va lega nunta, ce să dzice, pre mire să nu să împreune cu nevasta-și. ȘAPTE TAINE; cf. DOSOFTEI, PS. C: Ca mirele se scoală devreme. VCC, 42. Ieși din groapă ca un mire dentr-o cămară. O, 36r. Noi sîntem soli de la cinstitul mire. MISC. 1778, 39v; cf. PSALT. {1651); O, 48r. ◊ Fig. Sufletul tău să va depărta de la Domnul Dumnezăul lui, de mirele cel adevărat al sufletelor noastre. CES 1705, 288v. Etimologie: cf. alb. mirë „bun”, lat. miles „soldat”. Cf. g i n e r e, j u n e.

mire m. numele tânărului ce se însoară, dela logodnă până la nuntă. [Albanez MIRE, frumos: nume de gingășie dat tânărului logodit (cf. fr. beau-fils)].

míre m. (alb. miră, frumos, blînd). D. rom. mirele vine ung. nyirely). Bărbat în momentu cînd se căsătorește. (În ainte de nuntă i se zice logodnic, după nuntă bărbat orĭ soț). V. ginere.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mire s. m., art. mirele; pl. miri, art. mirii

mire s. m., art. mirele; pl. miri, art. mirii

mire s. m., art. mirele; pl. miri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MIRE s. ginere, (înv. și pop.) pețitor, (înv. și reg.) mărit, (reg.) june, mireaz, mireț, tînăr. (Ce ~ tînăr!)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mire (miri), s. m. – Bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei. Origine îndoielnică. Trebuie să se țină cont că acest nume se obișnuiește a se da bărbatului numai în timpul ceremoniei nupțiale. Presupunem că-i vorba de un cuvînt derivat din ngr. μύρον „unsoare, mir”, cf. mir, de ex., de la μυρόεις „miruit”, f. μυρόεσσα › mireasă. Este știut, de fapt, că ceremonialul nunții ortodoxe diferă de cel al bisericii catolice, mai ales în privința impunerii unei coroane; și că, pe de altă parte, încoronarea nu se concepe fără mir sau ulei sfințit. În timpul încoronării matrimoniale nu există ulei, dar se obișnuiește să se schițeze cu degetele, pe fruntea mirelui, gestul ungerii, care probabil era real în biserica primitivă; de aici echivalența semantică de „uns” – „încoronat” – „însurat”, cf. ngr. στεφανώνω „a încorona” și „a căsători”. Der. general admisă, din lat. miles „soldat” (P. Papahagi, Notițe, 36; Tiktin; REW 5568; Spitzer, REB, I, 270; Rosetti, I, 169) este dificilă semantic (cf. Graur, BL, V, 105) dar cf. voină. Celelalte ipoteze nu sînt convingătoare: din dacă (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110); din tc. amir „șef”, cf. mr. amiră „împărat” (Pascu, II, 108); din cuman. mir „principe” (Philippide, II, 378), care reprezintă aceeași ipoteză; din lat. miles, și calc semantic din bg. voino (Skok, Arch. slaw. Phil., XXXVII, 83); dintr-un lat. *milex < gr. μεϊραξ „adolescent” (Diculescu, Elementele, 492); anterior indoeurop. (Lahovary 336). Cuvînt care lipsește numai în Banat și Olt. (ALR, I, 254). Der. mirel, s. m. (Trans. de S, mire); mireasă, s. f., cuvînt rar în Banat (ALR, I, 255). Din rom. provine mag. myirásza (Edelspacher 20).

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÍRE1 s. m. 1. Nume purtat de bărbat în ziua (sau în preajma zilei) căsătoriei sale; (popular) ginere, (învechit și regional) mărit1, (regional) june, mireaz1 (1), mireț. Ca mirele iase dentr-așternutul său. PSALT. HUR. 14v/7. Cela ce va lega nunta, ce să dzice, pre mire să nu să ímpreune cu neVasta-și (a. 1645). GCR I, 116/7, cf. 154/13. C-au întinsu-și sălașul în soare, De scripiaște și dă strălucoare, Ca un mire cînd stă de purceade Dintr-a sa cămară unde șeade. DOSOFTEI, PS. 57/18. Iasă mirele din cămara sa (a. 1 683). id., ap. GCR I, 264/4. S-au însărcinat a conduce pe Branda la Maramureș cătră mirile ei. ASACHI, S. L. II, 48. Unde-i mirele să gioc cu el? ALECSANDRI, T. I, 223, cf. 411. Pe-al meu mire voi să îl iubesc. BOLINTINEANU, O. 44. Acum iată că din codru și Călin mirele iese, Care ține-n a lui mînă, mîna gingașei mirese. EMINESCU, O. I, 85. Fata împăratului cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile și socrii. CREANGĂ, P. 86. Fata cea mai mare își alese mire pre un fiu de împărat. ISPIRESCU, L. 151, cf. SEVASTOS, N. 158. Fii tu veseloasă, Căci tu ești mireasă, Ai mire. . . Tras prin un inel. COȘBUC, P. II, 144. Ți-ai ales un mire vrednic de-al tău suflet și de-al meu. DAVILA, V. V. 82. Era, firește, în costumul cel bun. . . elegant ca un mire. REBREANU, R. L, 60. Mirele rîse, ațintind un ochi strîmb spre domniță, SADOVEANU, O. X, 348, cf. XI, 16. Care este mirele, Mirele, ginerele, Sară el zidurile Să deschidă porțile. ALECSANDRI, P. P. 176. Spune, îngerașule, Unde-ți este mirele? POP., ap. GCR II, 345. Cînd ia mirele zestrea miresei acasă, mireasa să puie în ladă o păpușă, ȘEZ. II, 195. Agiungă-ți voie bună, Cucoani niri. MAT. FOLK. 1499, cf. VICIU, GL., ALRM I/II h 356, ALRM II/I h 228, A III 2, 10, 17, 18, IV 1, 3, 5. ◊ F i g. Urechea domnitoare mireasă e dorită; Favorul ei toți mirii, ca pre a Penelopei, Cu suflet, cu viață, sînt gat-a-l cumpăra. NEGRUZZI, S. II, 246. Moldova. . . Acum a sosit timpul, de fericire plin, Ca să-ți alegi un mire viteaz, măreț, străin. ALECSANDRI, T. II, 69, cf. 156. ◊ (În textele bisericești, ca epitet care însoțește numele lui Hristos) De cununi dătătoriul, mirele Hristos, apropie-se. CORESI, EV. 88. ◊ De-a mirele și mireasa - numele unui joc de copii. Cf. PAMFILE, J. I, 59. ◊ E x p r. (Rar) A lua pe Hristos de mire = (despre fete) a se călugări. Am jurat de la-nceput Pe Hristos să-l iei de mire ! EMINESCU O. I, 102. ♦ (Rar) Candidat la însurătoare. Domnișoarele. . . scrutînd cu ochii lor de smalț albastru . . . mirii mai simandicoși. KLOPȘTOCK, F. 221. 2. (La pl.) Nume dat în ziua (sau în preajma zilei) căsătoriei celor două persoane care se cunună (sau se căsătoresc). M-am pus la un loc de unde puteam privi pe miri. NEGRUZZI, S. I, 53. Cît mac e prin livezi, Atîția ani la miri urez ! COȘBUC, P. I, 59. Mirii să mânînce. . . amîndoi dintr-un ou. ȘEZ. II, 195, cf. ALRM I/II h 363, ALR II/I h 157, 159, 165. 3. (Regional, în sintagma) Al doilea mire = însoțitorul miresei (la nuntă) (Dobra-Deva). ALR II/I h 162/105. 4. (Regional) Pețitor (Coropceni-Iași). ALR II/I MN 77, 2 672/514. – Pl.: miri. $- Și: (regional) mir s. m. BL I, 44, VICIU, GL. – Cf. alb. m i r ë „bun”, lat. m i l e s „soldat”.

Intrare: mire
substantiv masculin (M45)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mire
  • mirele
plural
  • miri
  • mirii
genitiv-dativ singular
  • mire
  • mirelui
plural
  • miri
  • mirilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mire, mirisubstantiv masculin

  • 1. Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ginere
    • format_quote Ți-ai ales un mire vrednic de-al tău suflet. DAVILA, V. V. 82. DLRLC
    • format_quote Acum iată că din codru și Călin mirele iese, Care ține-n a lui mînă, mîna gingașei mirese. EMINESCU, O. I 85. DLRLC
    • format_quote Iată-mă-s la nuntă... Unde-i mirele să gioc cu el? ALECSANDRI, T. I 223. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Logodnic. DLRLC
      sinonime: logodnic
    • 1.2. (la) plural Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cît mac e prin livezi, Atîția ani la miri urez! COȘBUC, P. I 59. DLRLC
      • format_quote M-am pus la un loc de unde puteam privi pe miri. NEGRUZZI, S. I 53. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.