LUNI, luni, s. f. Prima zi a săptămânii, care urmează după duminică. ♦ (Adverbial) în timpul zilei de luni; (în forma lunea) în fiecare luni. – Lat. *lunis (= lunae [dies]).

luni² [At: CORESI, EV. 16 / V: ~nea / Pl: ~ / E: ml lunae(dies)] 1 sf Primă zi a săptămânii, care urmează după duminică. 2 sf (Pop; îs) Lunea curată Zi de luni² (1) cu care începe postul Paștelui. 3 sf (Pop; îs) Lunea vaselor Zi de luni² (1) din prima săptămână a postului Paștelui. 4 sf (Pop; îs) Lunea rătăcită Zi de luni² (1) dintre sărbătoarea Paștelui și duminica Rusaliilor. 5 sf (Pop; îs) Lunea păstorilor Zi de luni² (1) după Lăsatul secului de carne. 6 sf (Îs) Lunea Floriilor Zi de luni² (1) după duminica Floriilor. 7 sf (Îs) Lunea Paștilor (sau lunea săptămânii luminate) Zi de luni² (1) după duminica Paștelui. 8 sf (Îs) Lunea Patimilor Zi de luni² (1) din ultima săptămână înainte de Paști. 9 sf (Pop; îe) A ține lunea (sau ~le) A posti în zilele de luni² (1). 10 av În ziua de luni² (1) imediat următoare sau precedentă. 11 av (Șîf lunea) Într-o zi de luni² (1). 12 av (Îaf) În timpul zilei de luni² (1). 13 av (Îaf) În fiecare luni² (1).

luni¹ vr [At: CORESI, EV. 273 / Pzi: ~nesc / E: nct] (Îvr) 1-2 (A fi sau) a deveni lunatic (1).

LUNI s. f. Prima zi a săptămânii, care urmează după duminică. ♦ (Adverbial) în timpul zilei de luni; (în forma lunea) în fiecare luni. – Lat. *lunis (= lunae [dies]).

LUNI s. f. (Uneori și în forma articulată lunea) Prima zi a săptămînii, care urmează după duminică. Era luni a doua zi de rusalii și oamenii nu prea erau pe la casele lor. CAMIL PETRESCU, O. II 19. Iute mă sui în pod, umflu pupăza de unde era, sai cu dînsa pe sub streșina, casei și mă duc de-a dreptul în tîrgul vitelor, s-o vînd; căci era tocmea lunea, într-o zi de tîrg. CREANGĂ, A. 56. ♦ (Adverbial, numai în forma articulată) În timpul zilei de luni; în fiecare luni. Unele magazine sînt închise lunea.

LUNI ~ f. Prima zi a săptămânii. [Art. lunea; Monosilabic] /<lat. lunis

Luni f. a doua zi a săptămânei. [Lat. LUNAE (DIES)].

lunĭ f. (lat. lûnis, îld. lunae, a luniĭ [dies, zi], după Martis, Jovis, Veneris, a luĭ Marte, a luĭ Joĭe, a Vineriĭ, Mércurĭ, a luĭ Mercur; it. lunedi, pv. dilun, fr. lundi, sp. lunes). Prima zi a săptămîniĭ, după care vine Marțea. Lunĭ (ca și Marțĭ, Mercurĭ, Joĭ, Vinerĭ, Sîmbătă și Duminica) e o formă adverbială și arată Lunea următoare: eŭ plec Lunĭ; cînd e vorba de o repetițiune, se zice Lunea (Marțea, Mercurea, Joĭa, Vinerea, Sîmbăta, Duminica): ședințele se țin Lunea (maĭ rar Lunile pl.), adică „în fiecare Lunĭ”. Se declină așa: Lunea, Luniĭ, pl. Lunile (Marțea, -țiĭ; Mercurea, -riĭ; Joĭa, Joiĭ; Vinerea, -riĭ; Sîmbăta, Sîmbetei; Duminica, -ciĭ). Fără art. se zice o Lunĭ și, maĭ corect, o Lune (Marțe, Mercure, Joĭe, Vinere, Sîmbătă, Dŭminică): într’o lune, la o sărbătoare (NPl. Ceaur, 70).

lunea sf, av vz luni²

LUNEA adv. În fiecare zi de luni. /<lat. lunis

luni² s. f., art. lunea; pl. luni, art. lunile

+luni¹ adv. (Vine ~)

luni s. f., art. lunea; pl. luni, art. lunile

luni s. f., art. lunea; pl. luni, art. lunile

luni, art. lunea

luni, lunea a.

lunea adv. (~ îți intri greu în ritm.)

+lunile adv.

!lunea adv.

lunea v. luni

lunea (v. luni)

LUNEA CURATĂ s. v. spolocanie.

lunea curată s. v. SPOLOCANIE.

luni s. f. – Prima zi a săptămînii. – Mr., megl. luni, istr. lur. Lat. lūnis, în loc de lūnae (dies), cf. Diez, I, 265; Densusianu, Lr., 504; Pușcariu 999; Candrea-Dens., 1019; REW 5164; cf. sard. luni, lunis, calabr. luni, sp. lunes, cf. Bruppacher, Die Namen der Wochentage im It., 1948.

luni, s.f. – Prima zi a săptămânii. ♦ Lunea urâtă, prima zi din prima săptămână a postului mare (de Paști); se postește și se ajună. Se pune cenușă între straturile din grădină, să nu mănânce păsările sămânța (Memoria, 2004: 25). ♦ (mit.) Lunei, sfânt ce patronează ziua de luni: „Luni-e Lunei, / Marț e Macovei” (Papahagi, 1925: 322; Săcel). – Lat. *lunis = lunae dies (Scriban, Șăineanu; DER, DEX, MDA).

luni s. f. Prima zi a săptămânii, care urmează după duminică. ♦ (Bis.) Zi închinată, în cadrul săptămânii liturgice, cinstirii sfinților îngeri, creați înaintea oamenilor ca mijlocitori între ei și Dumnezeu. – Din lat. lunis (= lunae [dies]).