opțiuni
  • info

17 definiții pentru indispune

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INDISPUNE, indispun, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

INDISPUNE, indispun, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

indispune vtr [At: DA / Pzi: ~pun / E: fr indisposer cf pune] 1-2 A(-și) strica buna dispoziție. 3-4 A (se) mâhni.

INDISPUNE, indispun, vb. III. Tranz. A strica buna dispoziție a cuiva, a produce cuiva o supărare ușoară; a supăra, a mîhni. Adaosurile colonelului, prin brutalitatea lor cazonă, mai mult l-au indispus decît l-au impresionat. REBREANU, R. II 225. – Forme gramaticale: perf. s. indispusei, part. indispus. – Prez. conj. pers. 3 și: indispuie.

INDISPUNE vb. III. tr., refl. A(-și) strica voia bună; a (se) supăra. [P.i. indispun, perf. s. -pusei, conj. 3 -pună, part. -pus. / cf. fr. indisposer, după pune].

INDISPUNE vb. tr., refl. a(-și) strica voia bună; a (se) supăra. (după fr. indisposer)

A INDISPUNE indispun tranz. A face să se indispună. /<fr. indisposer

A SE INDISPUNE mă indispun intranz. A ajunge într-o stare de indispoziție; a pierde buna dispoziție. /<fr. indisposer

indispune v. 1. a se îmbolnăvi ușor; 2. fig. a preveni în contra cuiva.

*indispún, -pús, a -púne v. tr. (d. dispun, după fr. indisposer). Turbur puțin sănătatea: căldura-ĭ indispune pe ceĭ sîngeroșĭ. Fig. Previn pe cineva contra cuĭva, supăr: tu l-aĭ indispus contra mea, observațiunea mea l-a indispus.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

indispune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispun, 2 sg. indispui, 3 sg. indispune, perf. s. 1 sg. indispusei, 1 pl. indispuserăm, m.m.c.p. 1 pl. indispuseserăm; conj. prez. 1 sg. să indispun, 3 să indispună; ger. indispunând; part. indispus

indispune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispun, 2 sg. indispui, 1 pl. indispunem; conj. prez. 3 să indispună; ger. indispunând; part. indispus

indispune vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispun; conj. prez. 3 sg. și pl. indispună; ger. indispunând

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INDISPUNE vb. 1. v. mâhni. 2. v. enerva.

INDISPUNE vb. 1. a (se) amărî, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mîhni, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi. (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata.) 2. a agasa, a enerva, a irita, a necăji, a plictisi, a sîcîi, a supăra, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ cu insistențele.)

A se indispune ≠ a se amuza, a se dispune, a se înveseli

A indispune ≠ a bucura

A (se) indispune ≠ a (se) învoioșa

Intrare: indispune
verb (VT637)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • indispune
  • indispunere
  • indispus
  • indispusu‑
  • indispunând
  • indispunându‑
 singular plural
  • indispune
  • indispuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • indispun
 (să)
  • indispun
  • indispuneam
  • indispusei
  • indispusesem
a II-a (tu)
  • indispui
 (să)
  • indispui
  • indispuneai
  • indispuseși
  • indispuseseși
a III-a (el, ea)
  • indispune
 (să)
  • indispună
  • indispuie
  • indispunea
  • indispuse
  • indispusese
plural I (noi)
  • indispunem
 (să)
  • indispunem
  • indispuneam
  • indispuserăm
  • indispuseserăm
  • indispusesem
a II-a (voi)
  • indispuneți
 (să)
  • indispuneți
  • indispuneați
  • indispuserăți
  • indispuseserăți
  • indispuseseți
a III-a (ei, ele)
  • indispun
 (să)
  • indispună
  • indispuie
  • indispuneau
  • indispuseră
  • indispuseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

indispune, indispunverb

  • 1. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: enerva mâhni supăra întrista
    • format_quote Adaosurile colonelului, prin brutalitatea lor cazonă, mai mult l-au indispus decît l-au impresionat. REBREANU, R. II 225. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.