descreierat, ~ă smf, a [At: CĂLINESCU, I. 48 / Pl: ~ați, ~e / E: des- + creier cdp fr écervelé] 1-2 (Om) lipsit de rațiune. 3-4 (Om) nebun.

DESCREIERAT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre persoane, p. ext. despre manifestări ale lor) Fără minte, smintit, nebun, nesăbuit. În zîmbetul descreierat al lui Eftimie, începu să pătrundă o strălucire slabă de trezie. DUMITRIU, N. 243. ◊ (Substantivat) Ce nebunii au încolțit în capul d-tale de descreierat? CAMIL PETRESCU, T. I 155.

DESCREIERAT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre oameni) Care și-a pierdut facultatea de a judeca normal; ieșit din minți; smintit; scrântit; țicnit. [Sil. -cre-ie-] /des- + creier + suf. ~at

*descreĭerát, -ă adj. și s. (după fr. écervelé). Fără creĭer, smintit.

!descreierat adj. m., s. m., pl. descreierați; adj. f., s. f. descreierată, pl. descreierate

DESCREIERAT adj., s. 1. adj. v. smintit. 2. adj., s. v. nebun.

DESCREIERAT adj., s. 1. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!) 2. adj., s. alienat, dement, înnebunit, nebun, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.)