CUȚU interj., s. m. 1. Interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă câinii (mici). 2. S. m. Cățel. Expr. (Fam.) Să-mi zici (mie) cuțu dacă... = să mă tratezi ca pe un câine dacă... – Cf. bg., sb. kuče, magh. kuszi.

cuțu [At: GAL AN, Z. R. 253 / E: cf bg куче, srb kuce, mg kuszi] 1 i Termen cu care se cheamă câinii (mici). 2 sm Cățel. 3 sm (Fam; îe) Să fiu sau să-mi zici mie ~, dacă... Să mă tratezi ca pe un câine dacă...

CUȚU interj. Strigăt cu care se cheamă câinii (mici). ♦ (Substantivat, m.) Cățel. ◊ Expr. (Fam.) Să-mi zici (mie) cuțu dacă... = să mă tratezi ca pe un câine dacă... – Cf. bg., scr. kuče, magh. kuszi.

CUȚU interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă cîinii, mai ales cățeii. Cît pentru ogar, trebuia... să-i fi dat ceva de mîncare și să-l fi chemat: cuțu! cuțu! ISPIRESCU, la TDRG. ◊ (Substantivat, m.) Nume dezmierdător pentru cîini; cîine mic, cățel. Na, cuțu! Na, mă cuțule! PETRESCU, Î. II 93. ◊ Expr. (Familiar) Să-mi zici cuțu, dacă... = să mă tratezi ca pe un cîine, să nu-mi spui pe nume dacă... Dacă ți s-o întîmpla ceva, să-mi zici mie cuțu. GALAN, Z. R. 266.

cuțu! int. cu care se chiamă cățeii. ║ m. nume familiar dat câinelui: să-mi zici cuțu AL. [Onomatopee].

!cuțu² (fam.) s. m., g.-d. art. lui cuțu

cuțu¹ s. m., g.-d. lui cuțu

cuțu s. m. invar.

CUȚU s. v. cățel.

CUȚU s. (ZOOL.) cățel.

cuțu interj. – 1. Servește pentru a chema cîinii. – 2. (S. m.) Cîine, cățel. – Var. (1) cuciu. Creație expresivă, comună unui număr mare de limbi; cf. it. cuccio (sicil. guzzu, calabr. coci-coci, cuci-cuci, calabr. cucciu „cîine”), astur. cuzo „pui de cîine”; gal. cuz-cuz, alb. kuč, ngr. ϰούτσι-ϰούτσι, tc. küçük „cățeluș”, bg., sb. kuče, mag. kuszi. – Der. cuță, s. f. (cățelușă); cuțuire, s. f. (Olt., codoașă).