12 definiții pentru chelălăială

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CHELĂLĂIALĂ, chelălăieli, s. f. Sunet tânguitor și repetat scos de câini sau rar, de alte animale; chelălăit1, scheunat, chelălăitură. [Pr.: -lă-ia-] – Chelălăi + suf. -eală.

chelălăia sf [At: GALACTION, O. I 303 / V: sche~, schi~ / Pl: ~ieli / E: chelălăi + -eală] Chelălăitură.

CHELĂLĂIALĂ, chelălăieli, s. f. Sunet tânguitor și repetat scos de câini sau rar, de alte animale; chelălăit, scheunat, chelălăitură. [Pr.: -lă-ia-] – Chelălăi + suf. -eală.

CHELĂLĂIALĂ, chelălăieli, s. f. Lătrătură jalnică, plîngătoare. [Cățelul] venea lîngă zăvod, îl măsura cu un ochi ambiguu și apoi, ca din senin... printr-o năvală în coastă, îl prăbușea ca într-o prăpastie de spaimă și de chelălăială. GALACTION, O. I 303. – Variantă: schelălăia (C. PETRESCU, Î. II 226) s. f.

CHELĂLĂIALĂ, chelălăieli, s. f. Urlet jalnic, ascuțit și repetat. [Var.: schelălăia s. f.] – Din chelălăi + suf. -eală.

schelălăia sf [At: LUNGIANU, ap. CADE / P: ~lă-ia~ / V: (reg) ~erl~, ~erloială, schil~ / Pl: ~ieli / E: schelălăi + -eală] 1 Lătrătură jalnică, plângătoare, ascuțită și repetată a câinelui Si: schelălăire, schelălăit (1), schelălăitură (1), scheunare (1), scheunat (1), scheunătură (1), (rar) scheaun (1) Vz scâncet (1). 2 (Pgn) Lătrătură jalnică, plângătoare, ascuțită și repetată a unor animale Si: schelălăire (2), schelălăit (2), schelălăitură (2), scheunare (2), scheunat (2), scheunătură (2), (rar) scheaun (2). 3 (Pan; adesea dep) Exclamație nearticulată, repetată, scoasă de o persoană pe un ton plângător (și strident) Si: schelălăit (3), schelălăitură (3), scheunat (3).

SCHELĂLĂIA s. f. v. chelălăială.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

chelălăia s. f., g.-d. art. chelălăielii; pl. chelălăieli

chelălăia s. f., g.-d. art. chelălăielii; pl. chelălăieli

chelălăia s. f. (sil. -lă-ia-), g.-d. art. chelălăielii, pl. chelălăieli

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CHELĂLĂIA s. v. schelălăit.

CHELĂLĂIA s. chelălăit, chelălăitură, schelălăială, schelălăit, schelălăitură, scheunare, scheunat, scheunătură, (rar) scheaun. (~ de cîine.)

Intrare: chelălăială
chelălăială substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chelălăia
  • chelălăiala
plural
  • chelălăieli
  • chelălăielile
genitiv-dativ singular
  • chelălăieli
  • chelălăielii
plural
  • chelălăieli
  • chelălăielilor
vocativ singular
plural
schelălăială substantiv feminin
  • silabație: -lă-ia-lă info
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • schelălăia
  • schelălăiala
plural
  • schelălăieli
  • schelălăielile
genitiv-dativ singular
  • schelălăieli
  • schelălăielii
plural
  • schelălăieli
  • schelălăielilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

chelălăia, chelălăielisubstantiv feminin

  • 1. Sunet tânguitor și repetat scos de câini sau rar, de alte animale; chelălăit. DEX '09 DLRLC
    • format_quote [Cățelul] venea lîngă zăvod, îl măsura cu un ochi ambiguu și apoi, ca din senin... printr-o năvală în coastă, îl prăbușea ca într-o prăpastie de spaimă și de chelălăială. GALACTION, O. I 303. DLRLC
etimologie:
  • Chelălăi + sufix -eală. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.