caleașcă sf [At: IORGA, S. D. X, 265 / V: (înv) ~ască, căleasă / Pl: ~ești, (înv) ~ esce / E: rs коляска] Trăsură elegantă.

CALEAȘCĂ, călești, s. f. (Învechit) Trăsură elegantă cu arcuri foarte flexibile. V. rădvan, caretă, brișcă. Vreo zece călești... au săgetat pe deasupra imașului, în galopul cailor, au trecut val-vîrtej pe lîngă tabăra căruțașilor și s-au topit din nou în ceață. GALAN, Z. R. 73. Careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii. CARAGIALE, S. U. 27. O caleașcă trecu în fuga cailor pe ulița mare. NEGRUZZI, S. I 16. – Variante: calească (GHICA, S. 10, NEGRUZZI, S. I 15), caleașă (ISAC, O. 38) s. f.

CALEAȘCĂ, calești, s. f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) calească s. f.] – Rus koljaska.

*caleașcă f., pl. ește, eștĭ și eșce, eșcĭ (fr. calèche, care, ca și it. calesse, calesso, vine d. ceh. kolesa, roate, trăsură, kolo, roată. D. fr. vine germ. kalesche, pol. kolasa, kolaska, rus. kolĕáska. Cp. cu patașcă, d. fr. patache. V. colnic și ocol). Sec. 19. Trăsură boĭerească de plimbare.

calească sf vz caleașcă

căleasă sf vz caleașcă

CALEAȘĂ s. f. v. caleașcă.

călească f. trăsură de lux cu patru roate și pe arcuri, obișnuit descoperită. [Rus. KOLĬASKA (din sl. kolo, roată)].

caleașcă (înv.) s. f., g.-d. art. caleștii; pl. calești

caleașcă (înv.) s. f., g.-d. art. caleștii; pl. calești

caleașcă s. f., g.-d. art. caleștii; pl. calești

calească, -lești.

CALEAȘCĂ s. (ieșit din uz) echipaj, (pop.) rădvan, (reg.) hinteu, (Mold.) butcă. (Călătorea într-o ~.)

CALEAȘCĂ s. (ieșit din uz) echipaj, (pop.) rădvan, (reg.) hinteu, (Mold.) butcă. (Călătorea într-o ~.)

caleașcă (calești), s. f. – Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleașcă. Cuvîntul a putut intra în rom. pe mai multe căi, deoarece apare în multe limbi europene. Pare a fi de origine cehă, kolesa (de la kolo „roată”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. calèche (› sp. calesa). Cf. pe de altă parte, tc. kaleșka, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. În rom. pare să fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., după Conev; însă istoria cuvîntului bg. nu este clară; din mag. după Gáldi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, îl derivă din rom. ngr. ϰαλιάσϰα.

caleașcă, calești s. f. (deț.) 1. dispozitiv format dintr-o ață cu o greutate legată la un capăt, cu ajutorul căreia se transmit prin vizetă, de la o încăpere la alta, obiecte sau mesaje. 2. orice metodă de transmitere ilegală a informației într-un penitenciar.