bâjbâi [At: GORJAN, H. IV, 115/29 / V: (îrg) bojbăi, (înv) ~băi, (reg) băjbăi, băj~, boj~, (îvr) bozbăi, bojdăi^[1] / Pzi: ~, ~iesc / E: fo bâj-b(âj) prin -ăesc] 1 vi (Îvp; d. albine) A bâzâi. 2 vt (Îrg) A bolborosi. 3 vt (Îvp; d. mișcări) A umbla repede încoace și încolo. 4 vt (Îvp) A se afla în număr mare și cu mișcări dezordonate Cf foi, fojăi, forfoti, foșcălui, furnica, mișui, mișuna, viermui. 5 vi (D. albine) A roi². 6 vt (Reg; pex) A fi plin de... 7 vt A umbla șovăitor, într-un loc fără prea mare vizibilitate (întuneric, ceață, apă etc.) Si: a orbecăi. 8 vt A căuta ceva pe pipăite prin întuneric Și a dibui.

A BÂJBÂI bâjbâi 1. intranz. A merge fără siguranță, pipăind prin întuneric. 2. tranz. A căuta, pipăind (prin întuneric); a dibui. /Onomat.

băjbăi v vz bâjbâi

băjbâi v vz bâjbâi

bâjbăi v vz bâjbâi corectat(ă)

bojbăi v vz bâjbâi

bojbâi v vz bâjbâi

boșbăcăi^[1] v vz băjbâi^[2]

bozbăi vi vz bâjbâi

bîjbîi vb. IV. 1 intr. A orbecăi (în întuneric, în ceață etc.); a căuta ceva pipăind prin întuneric; a dibui. Era întunerec și cam frig acolo. Bîjbîind, merse la patul lui (VLAH.). ◊ Loc.adv. Pe bîjbîite = pe dibuite, dibuind, bîjbîind. 2 intr. (despre mișcări) A umbla repede încoace și încolo; a mișuna; a roi. Începuiu a mă gîndi despre altă groază, adică despre a hiarelor sălbatice... ce bîjbăeau pretutindenea (GORJ.). 3 intr., tr. (reg.) A produce un zgomot surd, a bîzîi. ♦ A bolborosi. Cînd nu știe rolul său, ...el bojbăește tonuri neînțelese (I. NEGR.). • prez.ind. bîjbîi. și bojbăi vb. IV. /form. expr.

bîjbîit s.n. Bîjbîire. • pl. -uri. /v. bîjbîi.

bojbăi vb. IV. v. bîjbîi.

BÎJBÎI (-îiu, -iesc), BĂJBĂl, BOJBĂl (-ăiu, -ăesc) vb. tr. I. A dibui pe întunerec, a căuta ceva pipăind în întunerec: încet, ea bîjbîe ușa care dă în odaia de alături (VLAH.). II. vb. intr. 1 A dibui pe întunerec, a umbla pipăind în întunerec: după ce bîjbîe cu bățul întins, dă de cărarea dreaptă (SAD.); o bojbăit toată noaptea prin odăi ca un strigoiu (ALECS.) ¶ 2 A umbla grămadă încoace și încolo, a foi: îmi spargi urechile și lumea bîjbîe împrejurul nostru (DLVR.) .

BOJBĂI 👉 BÎJBĂI.

BÎJBÎI, bîjbîi, vb. IV. Intranz. 1. A umbla șovăitor, nesigur (într-un loc unde nu se vede bine), orbecăind sau căutînd pe dibuite cu mîinile. Închise cărțile și se duse în dormitor. Era întuneric și cam frig acolo. Bîjbîind, merse la patul lui, își aprinse luminarea. VLAHUȚĂ, O. A. 106. Buimăcit, speriat, bîjbîi o toană cu mîinile pe pereți pînă să găsesc ușa. VLAHUȚĂ, O. A. Tot bîjbîind ei prin amurg, dete peste palaturile băiatului. ISPIRESCU, L. 389. ◊ Fig. Cînd lumina difuză înainta treptat, apăreau, ca după o cortină, vapoarele care bîjbîiau prin neguri ca să-și găsească drumul pentru a intra în port. BART, E. 387. 2. A mișuna, a furnica, a roi. Delescu... se plecă la urechea nevestei sale și îi șopti... încet cîteva cuvinte... – Mai încet! ce dracul îmi spargi urechile, și lumea bîjbîie împrejurul nostru! DELAVRANCEA, S. 142. Aicea cînd am intrat, Ce-am văzut cînd m-am uitat? Bîjbîiau Șerpoaicele Și erau Ca acele, Broaștele Ca nucile, Năpîrci Ca undrelele. TEODORESCU, P. P. 518. – Prez. ind. și: bîjbîiesc. – Variantă: bojbăi (SBIERA, P. 272, CREANGĂ, P. 267) vb. IV.

BÎJBÎIT s. n. Bîjbîire. ♦ Loc. adv. Pe bîjbîite = bîjbîind, pe dibuite. Caută chibriturile pe bîjbîite. – Formă gramaticală: (în locuțiune) bîjbîite.

BOJBĂI vb. IV v. bîjbii.

BÎJBÎI, bîjbîi, vb. IV. Intranz. 1. A umbla șovăitor, nesigur, orbecăind (în întuneric, în ceață etc.). ♦ Tranz. A căuta ceva pipăind prin întuneric. 2. A mișuna, a furnica. – Onomatopee.

bâjbăì v. V. bojbăì.

bojbăì v. 1. a face sgomot surd: lumea bojbăia împrejur; 2. a căuta pe pipăite (prin întuneric): bojbăi el și orbăcăi prin bunget ISP. [Onomatopee].

bÎjbîĭ saŭ bojbăĭ și -ĭesc, a -í v. intr. (imit. d. bîj-bîj și boj-boj, zgomotu mîniĭ și omuluĭ care caută pin întuneric. V. foșgăĭ). Dibuĭesc, caut un lucru saŭ drumu pin intuneric. – Și hojbăĭ. V. bodicăĭ.

bójbăĭ V. bîjbîi.

bâjbâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. bâjbâi, 3 bâjbâie, imperf. 1 bâjbâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să bâjbâi, 3 să bâjbâie

bâjbâi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. bâjbâie, imperf. 3 sg. bâjbâia; conj. prez. 3 să bâjbâie

bâjbâi vb., ind. prez. 1 sg. bâjbâi, 3 sg. și pl. bâjbâie, imperf. 3 sg. bâjbâia

bîjbîi (ind. prez. 1 sg. bîjbîi)

bâjbâesc, -bâi 2, -bâe 3, -bâiam 1 imp.

bîjbîi (bîjbîi, bîjbîit), vb. – 1. A bolborosi, a bombăni. – 2. A furnica, a mișuna, a forfoti. – 3. A căuta pe dibuite. – Var. bîjbăi, bojbăi. Creație expresivă, bazată pe o consonanță ce pare a indica ideea de bălăbăneală, cf. bîlbii, fojgăi, gîlgii, moșmondi, it. bisbigliare, fr. bisbille, sp. bisbisar (REW 1350; Pușcariu, Lr., 100). Der. bîjbîială, s. f. (bîjbîire; la oi, amețeală); bîjbîitor, adj. (care bîjbîie, care merge bîjbîind); bîjbîitură, s. f. (mers sau căutare pe dibuite); bojbîc, s. m. (bîlbîit); bozgîndi, vb. (a pipăi), a cărui alternanță consonantică o amintește pe cea a lui moșmîndi.

BÂJBÂI vb. v. agita, colcăi, foi, forfoti, frământa, furnica, mișui, mișuna, roi, viermui.

BÂJBÂI vb. a dibui, a orbecăi, a pipăi, (înv. și reg.) a orbeca, (reg.) a horhăi, a moșcoti. (~ prin întuneric.)

BÎJBÎI vb. a dibui, a orbecăi, a pipăi, (înv. și reg.) a orbeca, (reg.) a horhăi, a moșcoti. (~ prin întuneric.)

bîjbîi vb. v. AGITA. COLCĂI. FOI. FORFOTI. FRĂMÎNTA. FURNICA. MIȘUI. MIȘUNA. ROI. VIERMUI.