16 definiții pentru absolut (adv.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ABSOLUT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu.

absolut [At: MAIORESCU, D. I, 58 / Pl: ~uți, ~e / E: lat absolutus] 1-2 a Care este independent de orice condiții sau relații Si: deplin, desăvârșit, necondiționat. 3 a (Grm; îs) Genitiv ~ Propoziție în care verbul este înlocuit printr-un participiu sau adjectiv atributiv în cazul genitiv. 4 a (Grm; îs) Ablativ ~ Propoziție în care verbul este înlocuit printr-un participiu sau adjectiv atributiv în cazul ablativ. 5 (Dmum)[1] A cărei valoare este independentă față de orice sistem de referință. 6 a (Chm) Pur. 7 a (Flz) Ceea ce există prin sine, în afară de orice condiții ale fenomenelor. 8 av Perfect. 9 a (Trs; îs) Teolog ~ Absolvent de teologie.

  1. Abreviere necunoscută. — gall

*ABSOLUT I. adj. 1 Nemărginit, fără margini, desăvîrșit, independent, cu puteri depline: ne bucurăm astăzi de cea mai ~ă libertate de cugetare și de scriere (I.-GH.); stăpîn ~; putere ~ă; guvern ~; rege ~ 2 Poruncitor, căruia toți trebue să i se supună, care nu îngădue să fie contrazis: caracter ~; pr. ext. majoritate ~ă 3 Tr.-Carp. 🖋 Care a terminat toate cursurile unei școale: pedagog ~; teolog ~; se recomăndăluesc că-s teologi și filosofi absoluți (ODOB.) 4 🔬 Curat, neamestecat cu apă: alcool ~ 5 📖 Genitiv ~, ablativ ~, construcțiuni în care verbul e înlocuit printr’un participiu sau un adjectiv atributiv, pus în cazul genitiv în grecește, în cazul ablativ în latinește. II. adv. 1 În mod nemărginit, desăvîrșit: dispune ~ de puterile ce i-au fost încredințate 2 Cu desăvîrșire, cu totul: fumatul este ~ interzis; ~ imposibil; nu știu ~ nimic 3 Neapărat, negreșit, fără doar și poate: trebue ~ să-ți vorbesc. III. sbst. 🦉 Ceea ce există de sine, independent de orice condițiune [lat. absolutus, cu accepțiunile particulare ale fr. absolu].

ABSOLUT, -Ă, absoluți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (Substantivat, n.) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Filoz.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 3. (Mat.; despre mărimi) A cărui valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 4. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus (cu sensurile fr. absolu).

ABSOLUT1 adv. (Determină adverbe și adjective, servind la formarea superlativului) Cu totul, complet, cu desăvîrșire, pe de-a-ntregul; exact, întocmai. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) Își potolea foamea,.. în singurătatea camerei sale, ca să n-o vadă absolut nimeni. SADOVEANU, N. F. 23. Pentru voi doi, bărbați, e loc, fără absolut nici o jenă. CARAGIALE, O. VII 21. ♦ Verb folosit absolut = verb tranzitiv, folosit fără exprimarea complementului. Cînd zicem: «Ce face Ion?- Mănîncă», verbul tranzitiv «mănîncă» este folosit absolut.

ABSOLUT1 adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvîrșire; exact, întocmai. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeniVerb folosit absolut = verb tranzitiv folosit fără exprimarea complementului. – Lat. lit. absolutus.

ABSOLUT, -Ă adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restricții, necondiționat. ◊ Monarhie absolută = monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; în idealismul obiectiv) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (În filozofia idealistă) Spirit absolut, (idee) absolută = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare. ◊ Adevăr absolut = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; element al cunoașterii care nu poate fi infirmat în viitor; (fiz.) mișcare absolută = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero absolut = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 °C). 3. (Mat.; despre mărimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoare aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desăvîrșit, complet, perfect. // adv. Cu desăvîrșire, întocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu]. erată

absolut, -ă I. adj. 1. care nu comportă nici o restricție, necondiționat. 2. total, complet, desăvârșit. ◊ adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 °C). 3. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce există în sine și prin sine. III. adv. cu desăvârșire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)

absolut, -ă, absoluți, -te adj., adv. 1.Adj. Care este independent, de orice condiții și relații; considerat în raport cu sine însuși; perfect, desăvârșit; (substantivat, n.; în filozofia idealistă) principiu veșnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. 2. Adj. (Despre o mărime fizică) A cărei valoare este independentă față de oricare sistem de referință. 3. Adv. Cu totul, exact.

ABSOLUT3 adv. 1) Cu desăvârșire; cu totul. 2) Întru totul; exact. /<lat. absolutus

absolut a. 1. nemărginit, nesupus vreunei condițiuni sau restricțiuni: putere absolută; 2. indispensabil: majoritate absolută; 3. de sine stătător: adevăr absolut; 4. Gram. opus la relativ: om e un termen absolut, tată, unul relativ. ║ n. Filoz. ceeace există în sine și prin sine. ║ adv. 1. cu totul; 2. neapărat, fără doar și poate.

*absolút, -ă adj. (lat. absolutus, dezlegat). Necondiționat, fără restricțiuni, dezlegat de ori-ce contingență: adevăr absolut. Perfect, deplin: întuneric absolut. Independent, suveran (care „taie și spînzură” fără să i se poată cere socoteală): împărat absolut. Autoritar, imperios, care nu sufere contrazicere: caracter, ton absolut. Pur, neamestecat: alcool absolut. Log. Opus lui relativ. Trans. Bucov. Sec. 19. Teolog (orĭ pedagog) absolut, teolog (orĭ pedagog) care a terminat (a absolvit) cursurile, dar nu și-a luat încă titlu (expresiune ridiculizată în vechiu regat). Gram. Genitiv orĭ ablativ absolut, acela care e dezlegat de propozițiunea principală adică nu se raportă la nici un cuvînt al eĭ și în care subiectu era înlocuit c’un participiŭ orĭ c’un adjectiv atributiv orĭ c’un nume predicativ în cazu genitiv la Grecĭ orĭ ablativ la Romani: sole cadente, pe cînd apune soarele; Cicerone consule, pe cînd era (orĭ fiind) Cicerone consul. S. n., pl. urĭ. Lucru necondiționat: adevăratu absolut e Dumnezeŭ. Adv. În mod absolut, perfect, complet, de tot: virtutea îl stăpînea absolut; asta e absolut imposibil, absolut oprit. Neapărat, negreșit, numai de cît: trebuĭe absolut să plec.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ABSOLUT adj., adv. 1. adj. adânc, complet, deplin, desăvârșit, perfect, profund, total. (Liniște ~; întuneric ~.) 2. adv. v. integral. 3. adj. suveran, total. (Un dispreț ~.) 4. adj. necondiționat, suprem, suveran. (Autoritate ~.) 5. adj., adv. imperios, neapărat, stringent. (Era ~ nevoie să...) 6. adv. v. desigur. 7. adv. v. aidoma.

ABSOLUT adj., adv. 1. adj. adînc, complet, deplin, desăvîrșit, perfect, profund, total. (Liniște ~; întuneric ~.) 2. adv. complet, completamente, integral, total, (înv. și pop.) sadea. (Calul era ~ alb.) 3. adj. suveran, total. (Un dispreț ~.) 4. adj. necondiționat, suprem, suveran. (Autoritate ~.) 5. adj., adv. imperios, stringent, (rar) neapărat. (Era ~ă nevoie să...) 6. adv. bineînțeles, cert, desigur, firește, garantat, indiscutabil, natural, negreșit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur. (Crezi că vine? – ~!) 7. adv. aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotrivă, exact, identic, întocmai, (înv. și pop.) așijderea, (Mold. și Bucov.) liștai, (prin Bucov.) prici, (Transilv.) tistaș, (prin nord-estul Olt.) tixlim, (înv.) atocma, tij, tocmai. (Este ~ ca tată-său.)

Intrare: absolut (adv.)
absolut3 (adv.) adverb
adverb (I8)
  • absolut
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

absolutadverb

  • 1. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Argumentare absolut justă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Întărind un pronume sau un adverb negativ: DEX '09 DEX '98
      • format_quote N-a venit absolut nimeni. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Își potolea foamea,.. în singurătatea camerei sale, ca să n-o vadă absolut nimeni. SADOVEANU, N. F. 23. DLRLC
      • format_quote Pentru voi doi, bărbați, e loc, fără absolut nici o jenă. CARAGIALE, O. VII 21. DLRLC
    • 1.2. Verb folosit absolut = verb tranzitiv, folosit fără exprimarea complementului. DLRLC
      • format_quote Când zicem: «Ce face Ion? – Mănâncă», verbul tranzitiv «mănâncă» este folosit absolut. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.