ZIDITOR, ziditori, s. m. 1. Persoană care zidește, construiește; p. ext. întemeietor. 2. (Bis.; art.) Dumnezeu. – Zidi + suf. -tor.

ziditor, ~oare [At: COD. VOR.² 73/5 / V: (înv) zăd~ / Pl: ~i, ~oare / E: zidi² + -tor] 1 sm, (rar) sf (Îvp) Zidar. 2 sm, (rar) sf (Îvp; pex) Fondator (1). 3 sma (Rel) Dumnezeu.

ziditor, -oare s.m., s.f. 1 s.m., s.f. Persoană care zidește, construiește. Cînd se ivi temelia, ei se apropiau duminica de singuraticul ziditor (ARGH.). 2 s.m., s.f. Ext. întemeietor, fondator. Doamna... fost-a și mănăstirii Jitiianului ziditoare (DOC.). 3 s.m. (bis.; art.; nm. pr.) Dumnezeu. Ridică cugetul tău către Domnul, Ziditorul lumii... rosti schivnicul (MIR.). • pl. -ori, -oare. /zidi + -tor.

ZIDITOR, -OARE, ziditori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care zidește, construiește; p. ext. întemeietor. 2. S. m. art. (În religia creștină) Dumnezeu. – Zidi + suf. -tor.

ZIDITOR, -OARE, ziditori, -oare, s. m. și f. 1. Cel care zidește, care construiește. (Fig.) Măreața construcție a socialismului nu se poate înălța fără ziditori puternici, sănătoși din punct de vedere moral și fizic. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2058. ◊ (Adjectival) Toată această luptă eroică a zilei de azi, care pregătește pentru omenire ziua de mîine așteaptă pe artiștii ziditori ai cuvîntului. SAHIA, U.R.S.S. 170. 2. (În concepțiile religioase, numai m.) Cel care a creat lumea; dumnezeu. Oare ziditorii a toată făptura n-a așezat cite-o scînteie de viață și de simțire în fiece lucru? HOGAȘ, M. N. 166. Lasă-mă în pace, darnicule căpitane, ca să mulțămesc întîi ziditorului meu. DRĂGHICI, R. 21. Tu ne-ai ajutat, Sfinte ziditor, Și ne-ai îndreptat La om primitor. TEODORESCU, P. P. 118.

ZIDITOR, -OARE, ziditori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care zidește, construiește. 2. (În concepțiile religioase, la m.) Cel care a creat lumea; dumnezeu. – Din zidi + suf. -(i)tor.

ZIDITOR ~oare, (~ori, ~oare) m. și f. 1) și fig. Persoană care zidește; constructor. ~orii viitorului. 2) la sing. mai ales art. (în concepțiile religioase creștine) Creator al lumii; Dumnezeu. /a zidi + suf. ~or

!Ziditorul (Dumnezeu) s. propriu m. art., neart. Ziditor (Ne închinăm la ~.)

Ziditorul (Dumnezeu) s. propriu m.

Ziditorul (Dumnezeu) s. pr. m. art.

ziditor s. m., pl. ziditori

ZIDITORUL s. art. (BIS.) atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, Dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), stăpânul (art.), tatăl (art.), (în limbajul bisericesc) preabunul (art.), preaînaltul (art.), preaputernicul (art.).

ZIDITORUL s. art. (BIS.) atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), stăpînul (art.), tatăl (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu.