ȚIVLI, țivlesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A tipa, a striga, a zbiera. – Din sl. cviliti.

țăvli v vz țivli

țâflâi v vz țivli

țâfli v vz țivli

țâpli v vz țivli

țâvlâi v vz țivli

țifli v vz țivli

țisli v vz țivli

țivi² v vz țivli

țivli [At: STAMATI, V. 559¹/42 / V: țăv~, țâflâi, țâfli, țâplî (Pzi: 3 țâplă), țâvlâi, țâv~^[1], țifli, țisli, țivi / Pzi: ~lesc / E: fo] 1 vi (Reg; d. unele păsări și animale) A țipa¹ (6). 2 vr (Reg; d. porci) A scoate sunete stridente. 3 vi (Reg; d. oameni) A scoate sunete stridente și ascuțite (de spaimă, de durere, de mânie etc. sau dintr-un instrument de suflat). 4-5 vit (Reg; d. oameni) A spune ceva cu glas tare. 6-7 vir (Reg) A chicoti (1). 8-9 vir (Mol) A bodogăni. 10-11 vir (Buc) A face scandal Si: a se certa (2). 12 vi (Mol) A scoate anumite sunete folosind țivlitoarea pentru a atrage și a prinde păsări.

ȚIVLI, ❍ȚÎVLI (-lesc) vb. intr. A țipa, a striga, a sbiera: un lăstun de apă țivli ascuțit de două ori și trecu dincolo, sburînd la fața apei (SAD.); dă să prindă pe copil de ureche, dar el țivli una ca un cățel (RET.); Pipăruș Petru lăsă atunci tălpoaia și mai jos, de țivli biata femeie ca în gura șarpelui (MERA); se auzeau pocnete de bice și glasuri țîvlite (GRIG.) [vsl. cviliti].

❍ȚÎVLI 👉 ȚIVLI.

ȚIVLI, țivlesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A țipa, a striga, a zbiera. – Din sl. cviliti.

ȚIVLI, țivlesc, vb. IV. Intranz. A țipa, a zbiera, a striga. Un lăstun de apă țivli ascuțit de două ori și trecu dincolo, zburînd la fața apei. SADOVEANU, la CADE. Dă să prindă pe copil de ureche, dar el țivli una ca un cățel. RETEGANUL, la CADE.

țivlì v. Mold. a momi păsări cu fluierături. [Cf. slav. ȚVILITI, a plânge].

țiflésc, V. țivlesc.

țivlésc și (pop.) țî- v. intr. (vsl. cviliti, a plînge; bg. cviliti, a se văĭta, a piui, a țipa. V. țuvloaĭe). Est. Țip (despre păsărĭ, copiĭ, femeĭ). Protestez, bodogănesc: ferbe-țĭ babo, lintea ta și nu maĭ țivli, zise moșneagu. – În Bucov. țiflesc. În Btș. țîflîĭesc și țîvlîĭesc, vorbesc supțire.

țîflîĭésc, V. țivlesc.

țîvlésc, țîvlîĭésc, V. țivlesc.

țivli (a ~) (reg.) (desp. ți-vli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țivlesc, 3 sg. țivlește, imperf. 1 țivleam; conj. prez. 1 sg. să țivlesc, 3 să țivlească

țivli (a ~) (reg.) (ți-vli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țivlesc, imperf. 3 sg. țivlea; conj. prez. 3 să țivlească

țivli vb. (sil. -vli), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țivlesc, imperf. 3 sg. țivlea; conj. prez. 3 sg. și pl. țivlească

țivli (-lesc, -it), vb. – A țipa, a țiui, a piui. – Var. țîvli, țifli. Sl. cviliti „a plînge” (Tiktin). – Der. țivluitoare, s. f. (țipătoare, țiuitoare, fluier); țuvloaie (var. țifloaie, țifoaie), s. f. (țipătoare; flaut, fluier; adv., se zice despre burta umflată), ultimul sens probabil prin analogie cu aspectul obrajilor umflați la cîntatul cu țuvloaia; țifloia, vb. refl. (a se umfla cu mîncare).

ȚIVLI vb. v. răcni, striga, țipa, urla, zbiera.

țivli vb. v. RĂCNI. STRIGA. ȚIPA. URLA. ZBIERA.

țivli, țivlesc, vb. IV (pop.) 1. a bodogăni, a protesta. 2. (reg.) a momi păsări cu fluierături.

țivlí, țivlesc, v.i. (reg.; înv.) 1. A zbiera: „...s-a tot dus, tot lihotind și țivlind ca o cățé” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 117). 2. A face zgomot mare. 3. A suna, a țiui: „Dar, tocmai când o admirau mai tare cu gurile căscate, a-nceput drăcovenia să țivlească, adică să sune” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 288). – Din sl. cviliti „a plânge” (Tiktin, după DER; DEX); formă onomatopeică (MDA).

țivli, țivlesc, vb. intranz. – (reg.; înv.) 1. A zbiera: „...s-a tot dus, tot lihotind și țivlind ca o cățe” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 117; Cornești). 2. A face zgomot mare. 3. A suna, a țiui: „Dar, tocmai când o admirau mai tare cu gurile căscate, a-nceput drăcovenia să țivlească, adică să sune” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 288). – Din sl. cviliti „a plânge” (Șăineanu, Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX); formă onomatopeică (MDA).