țesător, ~oare [At: ST. LEX. 56^r2/1 / V: (îrg) țeset~ / Pl: (1) ~i, ~oare, (4) ~i / E: țese + -ător] 1-2 smf, a (Persoană) care țese (1). 3 smf Muncitor care lucrează la un război de țesut. 4 sf (Rar) Război de țesut.

ȚESĂTOR sm., ȚESĂTOARE sf. ⛓ Cel ce, aceea care țese: băiatul a intrat învățăcel la un țesător de pînză (MAR.); Ție-ți trebue țesătoare, Ea se culcă tot cu soare Și se scoală ’n ziua mare (IK.-BRS.).

ȚESĂTOR, -OARE, țesători, -oare, s. m. și f. Persoană care țese, care se ocupă cu meșteșugul țesutului; muncitor care lucrează la un război de țesut. Cînd ițele sînt groase și spata rară în dinți, pînza rămîne plină de noduri, iară nodul în pînză nu-i cinstea țesătoarei. SLAVICI, N. I 54. Foaie verde odoleană, Asta-i mîndra mîndruleană, Țesătoarea pînzelor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 423. ◊ Fig. Toamna, mîndră țesătoare, Pune furca-n brîul ei. ALECSANDRI, P. A. 156. ♦ (Adjectival) Care țese mult, bine, cu hărnicie. Nu-ți iau fata acasă, Că fata e vrăjitoare, Nu e d-alea țesătoare. HODOȘ, P. P. 148.

ȚESĂTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Muncitor specializat în operații de țesătorie. 2) Persoană care lucrează la un război de țesut. /a țese + suf. ~ător

țesător m. cel ce țese.

țesătór, -oáre s. Acela care țese.

țesetor, ~oare s vz țesător

femeie-țesător s. f. 1966 țesătoare v. femeie-profesor (din femeie + țesător)

țesător s. m., pl. țesători

țesător s. m., pl. țesători

țesător s. m., pl. țesători

ȚESĂTOR s. (prin Transilv. și Ban.) tocaci. (E de profesie ~.)

ȚESĂTOR s. (prin Transilv. și Ban.) tocaci. (E de profesie ~.)