ȘUVIȚĂ, șuvițe, s. f. 1. Smoc de fire de păr, de lână etc. 2. Fâșie lungă și îngustă dintr-un material, dintr-un aliment, dintr-o suprafață. 3. Pârâiaș, fir de apă, de lichid. – Cf. bg. ševica.

șuviță sf [At: PRAV. 91 / V: (reg) ju~, șiv~, șubi~ / A și: (reg) șuv- / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: bg шевица „cusătură”, (2-4) cf șuvoi¹] 1 Fâșie îngustă și lungă (dintr-un material, dintr-un aliment sau dintr-o suprafață) Si: (reg) șușăniță (1). 2 (Pan) Ramificație îngustă a unui curs de apă Si: (reg) șușăniță (2). 3 (Pex) Curs de apă îngust Si: (reg) șușăniță (3). 4 Dâră formată de un lichid care se prelinge pe ceva Si: șiroi¹ (5). 5 (Reg; pan) Tăietură naturală săpată de apă într-un mal¹, pe care coboară un drum. 6 Cantitate mică de fire alăturate din părul¹ capului omenesc. 7 Mănunchi de fire (răsucite) de in, de cânepă, de lână etc.

ȘUVIȚĂ, șuvițe, s. f. 1. Smoc de fire de păr, de lână etc. 2. Fâșie lungă și îngustă dintr-un material, dintr-un aliment, dintr-o suprafață. 3. Pârâiaș, fir de apă, de lichid. – Cf. bg. ševica.

ȘUVIȚĂ, șuvițe, s. f. 1. Smoc de fire de păr. Citea cu vocea-i limpede și-și ferea din cînd în cînd de pe frunte șuvițele negre de păr. SADOVEANU, F. 133. Barba lui căruntă ce se prelingea spre pămînt în lungi și plîngătoare șuvițe de lină încîlcită. HOGAȘ, M. N. 134. Din cînd în cînd își da la o parte o șuviță de păr, care-i cădea pe frunte. VLAHUȚĂ, O. A. 192. 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd materia respectivă) Fîșie lungă și îngustă. O șuviță de apă, limpede și rece, a cărei repede curgere în lungul, bradului nu se oprește o singură clipă. BOGZA, C. O. 84. Pe șuvița aceasta de pămînt... a fost zidită mîndra cetate. BART, S. M. 21. Șuvițe tainice de ape Spre peșteri drum de ani străbat. CERNA, P. 33. ◊ Fig. Felinarul arunca șuvițe galbene de lumină. VORNIC, P. 207. Norii s-au dus pieziș spre valea Bistriței în fumegări și șuvițe. SADOVEANU, O. VIII 252. O șuviță supțire de fum mai tremura prin porumb ca o ruptură de văl. SANDU-ALDEA, U. P. 21.

ȘUVIȚĂ ~e f. l) Smoc de păr, lână etc. 2) Porțiune lungă și îngustă de stofă, de teren etc.; fâșie. 3) Dungă subțire de lichid, fum etc. /<bulg. ševica

șuviță f. 1. fășie îngustă și lungă: șuviță de pământ; 2. viță de păr. [Cf. bulg. ȘEVIȚA, altiță].

șuvíță f., pl. e (bg. ševica, altiță). Grupă de maĭ multe fire de păr din cap saŭ de lînă. Fășiĭ lungĭ de petică p. a face coadă de zmeŭ saŭ țoale de așternut pe jos.

juviță sf vz șuviță

șiviță sf vz șuviță

șubiță² sf vz șuviță

șuviță s. f., g.-d. art. șuviței; pl. șuvițe

șuviță s. f., g.-d. art. șuviței; pl. șuvițe

șuviță s. f., g.-d. art. șuviței; pl. șuvițe

ȘUVIȚĂ s. 1. (pop.) viță, (reg.) vițioan, (prin Olt.) vârstă. (O ~ de păr.) 2. fâșie, (Mold.) șușăniță. (O ~ de piele, de pământ etc.)

ȘUVIȚĂ s. 1. (pop.) viță, (reg.) vițioan, (prin Olt.) vîrstă. (O ~ de păr.) 2. fîșie, (Mold.) șușăniță. (O ~ de piele, de pămînt etc.)