ȘUSTĂ, șuste, s. f. (Fam.) Aranjament, învoială (necinstită) între două sau mai multe persoane. – Et. nec.

șustă sf [At: TRIBUNA 1970, nr. 727, 10/3 / Pl: ~te / E: ns cf ngr σοῦστα „resort”] (Arg) Aranjament între două sau mai multe persoane, prin care se urmărește atingerea (prin mijloace necinstite a) unui scop.

ȘUSTĂ, șuste, s. f. (Arg.) Aranjament, învoială (necinstită) între două sau mai multe persoane. – Et. nec.

șustă (fam.) s. f., g.-d. art. șustei; pl. șuste

șustă (fam.) s. f., g.-d. art. șustei; pl. șuste

șustă s. f., g.-d. art. șustei; pl. șuste

șustă Cuvînt de argou, răspîndit, după cît se pare, puțin înainte de cel de-al doilea război mondial. Înseamnă „aranjament, combinație, întâlnire”. Corespunde n. gr. σοῦστα „resort”, care la rîndul său provine din it. susta (cf. mettere in susta „a pune în mișcare”). Diferența de pronunțare a inițialei nu ridică greutăți: ș- s-ar putea datora unei disimilări față de s următor; dar în unele dialecte grecești s a devenit ș, în timp ce în altele ș este impronunțabil și este înlocuit, în împrumuturi, cu s, deci forma românească ar putea fi hipercorectă.^[1]

șustă, șuste s. f. 1. aranjament, învoială (necinstită) între două sau mai multe persoane. 2. legătură amoroasă.

pe biteș / blat / burtă / gușă / șest / șestache / șustă expr. în secret; pe ascuns

ȘUSTĂ s. v. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, învoire, legământ, pact, tranzacție.

șustă s. v. ACORD. ARANJAMENT. COMBINAȚIE. CONTRACT. CONVENȚIE. ÎNȚELEGERE. ÎNVOIALĂ. ÎNVOIRE. LEGĂMÎNT. PACT. TRANZACȚIE.