ÎNTĂRNIȚA, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

întărnița vt [At: PAMFILE, COM. / V: ~târ~ / Pzi: ~țez / E: în- + tarniță] (Pop; d. cai, măgari, catâri) A înșeua.

ÎNTĂRNIȚA, întărnițez, vb. I. Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

ÎNTĂRNIȚA, întărnițez, vb. I. Tranz. A pune tarnița (pe un cal sau pe un măgar). Întărnițînd bine magarul... ȘEZ. V 40.

întárniț, V. întărnițez.

întărnițéz v. tr. Înșel, pun șaŭa (tarnița). – Și întárniț, a -ărnița.

întărnița (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițează

întărnița vb., ind. prez. 1 sg. întărnițez, 3 sg. și pl. întărnițează

întărnița, vb. tranz. – (reg.) A înșeua; a pune șaua pe cal: „Murgul și l-o-ntărnițat / Și pe el o-ncălecat” (Bârlea, 1924, I: 162). – Din în- + tarniță „șa” (Scriban, DEX, MDA).

întărnița, vb. tranz. – A înșeua; a pune șaua pe cal: „Murgul și l-o-ntărnițat / Și pe el o-ncălecat” (Bârlea 1924 I: 162). – În- + tarniță „șa”.