ÎNTURNARE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna.

înturnare sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~nări / E: înturna] 1 (Înv; fig) Pocăință. 2 Venire înapoi de unde a plecat Si: înturnat¹ (2). 3 Experimentare din nou a unei anumite stări afective Si: înturnat¹ (3). 4 Îndreptare în direcția opusă celei în care se deplasa Si: înturnat¹ (4). 5 Întoarcere de pe o parte pe alta Si: înturnat¹ (5), învârtire, sucire. 6 Întoarcere a unui obiect cu josul în sus Si: înturnat¹ (6). 7 Revenire asupra celor spuse Si: înturnat¹ (7). 8 (Mtp) Întoarcere a unui farmec asupra celui care l-a făcut Si: înturnat¹ (8). 9 (Rar) Revenire a unei boli Si: înturnat¹ (9). 10 (Rar) Renegare a propriei religii Si: înturnat¹ (10). 11 Restituire a unui împrumut Si: înturnat¹ (11). 12 Retumare a unui obiect amanetat, la primirea banilor împrumutați Si: înturnat¹ (12).

ÎNTURNARE s. f. Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna.

ÎNTURNARE, înturnări, s. f. Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire. Brotăcelul cîntă vesel înturnarea zilelor calde. ODOBESCU, S. III 77. După înturnarea sa, neavînd ce face, intră în serviciu. NEGRUZZI, S. I 110.

înturnare f. 1. întoarcere din cale; 2. fig. revenire: înturnarea primăverii NEGR. [V. înturnà].

înturnáre f. Acțiunea de a saŭ de a te înturna.

întornare sf vz înturnare

înturnare (reg.) s. f., g.-d. art. înturnării

înturnare (reg.) s. f., g.-d. art. înturnării

înturnare s. f., g.-d. art. înturnării

ÎNTURNARE s. v. înapoiere, întoarcere, revenire, venire.

înturnare s. v. ÎNAPOIERE. ÎNTOARCERE. REVENIRE. VENIRE.